Divorțele

Inițial idea îmi venise când îmi aminti de un unchi de-al verișoarei unui vecin, care îmi adusese cadou sau uitase pe la vecin ori verișoară, o revistă auto RDG-istă despre Trabant. ”Auzi, mi-am zis în gând cu voce tare, Trabantul e considerat mașină!” Unchiu ăsta era un mare vizionar, le făcuse pe toate în viața după cum îl dusese pe el mintea. Minte puțină, desigur. În 1983 ceruse azil politic în Germania, Germania Democrată. Râdeau ăia de la miliția lor, împreună cu ăia de la ambasada noastră, de se prăpădeau. Nu știau ce să facă cu el, și atunci au dat cu banul. Pușcărie sau balamuc, a ieșit balamuc. Acolo s-a tratat până la unirea nemților, după aia a plecat la socrii, în Vietnam. Își luase nevastă o asiatică, naiba știe cum o găsise pe acolo, și plecă din Germania Mare în Vietnam. Chestie de fler.
Oricum, plecasem de la revista auto despre Trabant. Eu, mă gândi la un moment important al vieții, să mă însor. Viitoarea mea nevastă era o celebritate în Slatina natală. Domnișoara Geta, cea mai galonată fată mare din Oltenia. Număra 45 de primăveri, dar nicio fabrică de cosmetice n-ar fi scos-o sub 55...60 de ani, indiferent de experiența și celebritatea acumulatate în domeniu machiajului feminin în particular, uman, în general. Toți prietenii și cunoscuții mei mă compătimeau, doar mama, săraca, era alături de mine ”Lasă, Virgile, tot răul înspre bine, asta nu te înșală nici dacă o lași în calea marinarilor sau tir-iștilor întorși din cursă. N-are cu cine.”
Fapt era că eu o iubeam, mai ales că puful ei brunet de sub năsuc îmi amintea mereu de tatăl pe care-l știam din poze, nicicum în viu. Nu vedea cu un ochi, dar nici n-auzea cu o ureche, însă vocea-i compensa toate aceste lipsuri. Dacă ar fi fost mai multe ca ea, nici nu se mai inventa telefonul mobil, poate nici poșta... Ei bine, tocmai când eram în febra pregătirilor de nuntă, arvunisem deja un cunoscut dealer de covrigi și pateuri, am descoperit comoara intimă a iubitei mele. He, he, nu aia, ci colecția ei de reviste Miresici! Dragostea vieții mele se pare că visa la măritiș încă de pe vremea crochiurilor marelui Gutemberg. Am răsfoit aleatoriu câteva numere și recunosc că nu m-au impresionat prin nimic. Mai exact, erau doar nimicuri multiplicate pour eternite: alb, alb și dantele! Răsfoind, mi-am adus aminte de Trabant, mașina care nu e mașină, dar apare în reviste auto. Extraordinar, non-concretul concret! Musai, trebuie să fac și eu ceva nemaifăcut, nemaigândit.
Divorțele!
O revistă dedicată vieții post-matrimoniale. Revista era din start mult mai atractivă decât monotona Miresici. Avea culoare (adio alb!), avea acțiune (rubrica ”Din block-notesul grefierului”) și avea singura rubrică matrimonială cu și despre oameni ce nu se entuziasmează atât de ușor, oameni hârșâiți prin viață, sătui de cai verzi pe pereți și alte eresuri!
Toate astea și altele în plus, dar nedescifabrile, le-am aruncat pe paginile unui caiet dictando. Caiet de care la un moment dat am uitat și mi l-a găsit Geta. A citit, s-a îmbujorat, a strâns pleoapele ambilor ochi, deși unul dintre ei..., în fine, ei bine, m-a dat afară din casă și din viața ei. Din casă m-a dat printr-un upercut foarte corect executat, așa încât când m-am întors de la spital, peste 2 zile, casa ei era goală și nelocuită. Plecase, deci și din viața mea.
Mi-am recuperat caietul cu idei despre revistă și am plecat spre mama. La a doua cârciumioară unde îmi înecam amarul, aflai că iubita mea trage să moară pe calea ferată Craiova - Balș - Slatina - Topoloveni. Am dat pe gât ultima înghițitură de bere, 3 jumătăți de kil rămase fără soț în naveta de sub masă și am alergat la calea ferată. Am ajuns la macazul feroviar, dar ea nu mai era acolo. Murise! Și ajunsese deja în Ceruri.
Dar nu era așa. Geta după ce mă daduse afară din casa/viața ei, își plânse un pic soarta ei neagră și fugi la întâlnirea cu InterRegio 1896 Craiova - București Nord. Îmbrățișarea fatală de la 16.56! Dar Patria o salvă! După cum bine știe toată lumea, mai puțin Geta, desigur, în România anotimpul cald aduce odată cu temperaturi ridicate și întârzieri colosale la trenurile căilor ferate române. În cazul Getei, destinul fu mult mai drastic. La întârzierile normale ale trenului se adăugă și o grevă a personalului manipulant, cât și un botez al șefului de gară Piatra Olt. Așa încât, de abia când am ajuns eu la terasamentul CFR trecea trenul ce ar fi adus moartea Getei de acum 2 zile și ceva, dacă ar fi avut ghinionul să fie japoneză, nemțoaică, orice în afară de româncă.
Geta stătuse o zi și o noapte culcată pe șinele de tren, dar începuse s-o tragă curentul la șale și se urni într-un târziu de jos și porni fără țintă. Legenda spune că s-ar fi aciuiat pe lângă stâna unui cioban destoinic, care a scăpat-o și de rușinea virginității și a acceptat-o și ca soție cu acte legale. În lumea lui fericirea se pogorâse pe pământ. Oile nu mai fugeau besmetice de el când îl vedeau puțin afumat de băutură, iar câini nu mai săreau la gâtul urșilor sau lupilor decât atunci când doamna Geta nu era prin preajmă. Și cum dânsa era mereu prezentă peste tot, ajunseseră câinii să se îngrașe de lene, iar lupii și urșii să ceară azil la zoo sau să devină vegetarieni.
Eu m-am întors la revista mea. Cu niște bani ce-i aveam strânși pentru o excursie all inclusive în Bulgaria, am scos primul număr din Divorțele. Fiind sezonul zugrăvelilor de vară, primul număr s-a vândut în întregime. Al doilea număr s-a vândut ca pâinea caldă împreună cu colecția Povestiri din criptă. Vorbea lumea că amintirile grefierilor sunt bloodiest sci-fi ever! Al treilea număr mi-a fost cumpărat în întregime de Asociația Română de Wrestling, secția feminină. Cică de la rubrica de poștă a redacție selectaseră o echipă imbatabilă de wrestelițe!
Cine ar fi crezut că pornind de la o revistă auto despre Trabant, să ajung într-o astfel de lume nouă și novatoare continuu? Cool!
Vizitați www.divortele.ro, de azi și pe Google Play!