luni, 26 ianuarie 2015

Cronica de film

American Sniper.  Nominalizat la Oscar, noul film al lui Clint Eastwood derulează o poveste cunoscută lumii contemporane americane, eroii războiului din Irak. Mai lung cu oră decât ar fi fost necesar, filmul are o liniaritate didactică şi un final (prea) abrupt.
6/10

Mr. Turner. Un film de artă a la europeenne realizat de Mike Leigh (72 de ani) în onoarea marelui pictor romantic Joseph Mallord William Turner. Filmul este aidoma unei plimbării prin sălile unui muzeu. Filmat într-o manieră fluidă, cu un blur ce contopeşte stilul recunoscut al pictorului englez cu realitatea Angliei industrializate de secol XIX, Mr. Turner convinge/încântă spectatorul prin jocul "lătrat" şi atitudinea de bulldog tipic englez al lui Timothy Spall.
7/10

Big Hero 6. Disney scoate un film de familie, în sfârşit, bun, foarte bun (asta dacă ţi-a plăcut The Incredibles...). Antrenant, dinamic şi foarte frumos desenat (ok, e pe calculator). Acţiunea e într-un San Francisco japonez, San Francokyo! Gata, prea mult spoiler!
8/10

luni, 19 ianuarie 2015

Cronică de film

Din lista filmelor selecâionate la premiile Oscar am avut ocayia să le văd pe urmîtoarele:

The Imitation Game. Filmul rulează cu decență, reamintind povestea descifrării mașinii germane de coduri, Enigma. Mortem Tyldum, regizorul, creionează un cadrul aproape didactic al vieții geniului neînțeles Alan Turing, neinsistând pe latura intimă a vieții personajului principal, rămânând strict în zona eroică a vremurilor. În aceiași nota calmă, fără extravaganțe, își construiesc personajele și Benedict Cumberbatch (care ar trebui totuși să joace mai multe roluri negative, să nu rămână agățat într-un același model de personaj - aerian, condescendent, providențial -), Keira Knigthley, Charles
Dance sau Mark Strong. Personajelele lor sunt oneste, dar nu devin memorabile.
6/10

Foxcatcher. Cu o poveste care a făcut vâlvă uriașă în America anilor 80, filmul are șanse uriașe la câștigarea unor premii la Oscar. Pe de altă parte ceea ce a reușit regizorul Bennett Miller cu actorii săi este extraordinar. Aici nu e vorba doar de schimbare gamei artistice a lui Steve Carell, de la comedie la dramă, ci e vorba de reușita topirii actorilor în personaje. Pentru spectatorii americani impactul acestui film cred că e foarte puternic, deoarece Bennett Miller a dat dovadă de o obsesie maniacală în a păstra similitudinea dintre personajele filmului și oamenii realii (detalii aici) , mai mult decât atât își construiește filmul din ipostaze fotografice reținute de public de pe coperțile revistelor de scandal din vremea respectivă (mai ale în cazul lui Carell/du Pont). Filmul este o reușită, simt că va lua destule premii Oscar, și apropo, în film apare pentru câteva cadre Mark Shultz, unul din cele trei personaje principale ale filmului. Pentru că acum nu putem vorbi doar de Steve Carell ca personaj principal, mai sunt și Channing Tatum (fascinat joc de stări contradictorii) și mai ales Mark Rufallo (radiază blândețe și înțelegere).

8/10

Boyhood. De departe filmul cu cele mai șanse la Oscar! Scenaristul și regizorul Richard Linklater reușește un film care m-a răvășit total. Nu e vorba aici de găselnița cu filmatul vreme de 12 ani, ci e vorba de lecțiile de viață ce transpiră filmul prin toți porii. Părerea mea este că filmul poate fi înțeles doar de cei ce sunt părinți. Tragedii domestice de genul celor din film/viață, când copilul tău se destăinuie mai degrabă rețelei Facebook (un robot impersonal) decât ție părintele lui...sau când tu părinte arzi toate etapele vieții într-o obsesie maladivă pentru plata facturilor, iar când copiii îți pleacă pe picioarele lor în lume, știi că de fapt pentru tine urmează moartea, doar Moartea...
Pe lângă surpriza numită Ellar Coltrane, de departe uriașul câștig al filmului este prestația Patriciei Arquette. Cu o filmografie impresionată, Patricia face aici rolul carierei și sigur este una dintre pretendetele la premiul Oscar.
Pe vremuri un profesor de la facultatea spunea că la cursul său 8 ia un student deștept, 9 ia el, profesorul și 10 doar Dumnezeu.
9/10

miercuri, 14 ianuarie 2015

Press New Fashion


Cronica de film

Nightcrawler, nu stiu care este gradul de amicitie sau de respect dintre Dan Gilroy, regizorul si scenaristul filmului, si starul hollywoodian Jack Gyllenhaal , insa sigur nu ar fi putut nimeni altcineva sa-i interpreteze mai bine personajul (fictiv?) Louis Bloom. Filmul pare o dedicatie a regizorului catre actor. JG se muleaza perfect pe rol, iar jocul actoricesc doar din rictusuri si, mai ales, ochii este fermecator. Louis Bloom este un personaj malefic ce ni se dezvaluie putin cate putin, aidoma ruperii ambalajului de la un cadou asteptat. Povestea are un ritm al ei, si aidoma lui Gone Girl, finalul filmului nu inseamna si o suma de happy-enduri sau mesaje pozitive mobilizatoare. E un final ca-n viata, un final neasteptat ca-n realitatea inconjuratoare a fiecaruia.
Alaturi de JG o reintalnim pe Rene Russo (intre-un rol cuminte, liniar) si pe Riz Ahmed, un actor englez ce seamna fizic si ca joc cu Andi Vasluianu al nostru!
9/10


Jack Wick Se pare ca de la Equlizer incoace, daca nu cumva de la primul Taken, la Hollywood a devenit de bon ton sa faci filme pe scenarii clasa B, cu actori de clasa A. Astfel, si fostul Matrix s-a alaturat lui Liam Neeson sau Denzel Washigton in aventura asta de-a Razboinicul Luminii. O astfel de "provocare" duce la un final ciudat. Povestile de actiune prezentate cu actorii de clasa A sunt mai putin credibile decat daca erau pe afis cu Silvester Stallone, Dolph Lundgren sau Chuck Norris. Baletul batailor sau glumitele sarcastice rostite de Keanu Reeves & Co nu au farmecul celor din Rambo Masterpieces, asta si pentru faptul ca alchimia dintre spectator si pesonaj nu functioneaza la fel. Nu poti jongla prea usor intre Hamlet dimineata si Teatru de Revista, seara.
Altfel, la Hollywood a reinceput moda povestilor cu rusi corupti, malefici dar care mor pana la final. Oups, am facut spoiler.
5/10

sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Je suis un autre Charlie

In reverberatia ecoului evenimentelor din Franta legate de tragedia de la Charlie Hebdo, o serie de aspecte insuficient analizate anterior prin glas si forma. Astazi Occidentul este lovit prin Franta in ventrele esentei liberalismului si gradului novator de civilizatie in raport cu lumea intreaga. Toata lumea e scandalizata de gestul ucigas al fratilor Kouachi impotriva caricaturistilor de la Charlie Hebdo. Problema nu este legata de gradele de libertate ale publicatiei pe piata presei din Occident, ci de faptul ca raspunsul criminal al simpatizantilor Al Quaida demonstreaza inca o data discrepantele dintre lumea occidentala si restul. Charlie Hebdo nu trebuie sa-ti placa sau nu, revista era aidoma altora o parte a filozofiei de a exista a lumii civilizate franceze, a spiritului occidentului. Pe de alta parte tragedia celor ca fratii criminali nu este neaparat esecul integrarii multinationale planuite de Franta de dupa cel de al doilea razboi, cat mai ales un efect al destinului.
Pararea mea este ca ceea ce se intampla azi in lumea civilizata, astazi insemnand perioada de dupa 1945, este si un efect al pozitiei non-combat in fata ororilor comunismului. Occidentul a condamnat si condamna vehement nazismul. Depune eforturi uriase in a descoperi condamna octogenari, fosti pulifrici pe la cine stie ce circa de politie berlineza in 1944, insa discuta savant si cu inmiite precautii crimele perioadei Stalin. Ce ar fi fost Europa de astazi fara comunism? Pai, poate Germania in loc de turci ar fi avut cehi, slovaci si polonezi. Crestini cu totii, nu musulmani. Franta ar fi avut romani si bulgari in loc de magrebieni.  Crestini cu totii, nu musulmani. Noi, romanii, in continuare Regat poate am fi avut la randul nostru imigranti portughezi, spanioli sau italieni la cules de capsuni si construit autostrazi.
Dar toate astea sunt supozitii, deoarece maritul occident nu s-a scandalizat la crimele facute in numele lui Marx, Engels si Lenin vreme de 50 de ani, nu si-a retras ambasadele in semn de protest asa incat mirarea de astazi in fata grozaviilor globalizarii mondiale este normala si nicidecum neoasteptata. Occidentului i-a placut periada infloritoare a coloniilor de peste mari si cel putin in secolul trecut a trait cu idea parsiva de revitalizare a statutului Omului Alb permitand mixajul intecultural fara nicio idee de armonizare la scara nationala. Au gresit? Raspunsul nu mai este important atata timp cat este evident ca ambele parti au esuat.
Religii diferite inseamna si moduri de intelegere a vietii diferite.

joi, 8 ianuarie 2015

Je suis Charlie


Cronica de film


Hobbit III. Ajuns la capătul trilogiei, Hobbiţii lui Peter Jackson îşi dau obştescul sfârşit. L-am văzut 3D şi tot nu mi-a schimbat părerea devaforibilă despre film/trilogie. Liniar, banal şi mai ales prea lung (cel puţin o oră putea fi sacrificată fără remuşcări).
5/10

Gone girl. Un film interesant, cu variate complicaţii, aproape verosimil. Ben Afleck bun în rol, iar Rosamund Pike foarte reuşită!
7/10

The Equalizer. Un film cu multă acţiune, absurdă şi nefirească pe alocuri. Denzel duce filmul în spate, chiar dacă sunt momente când pare un tribut adus lui Rambo! Alături de el o surpriză plăcută este Marton Csokas, un villain foarte reuşit.
7/10

Am lăsat la final, la creme de la creme, seria Yolki (Bradul de Anul Nou). Iubitorii de filme din patria noastră cad, an de an, pe spate de admiraţie în faţa seriei Singur Acasa. Nu există alt film mai potrivit pentru Sărbătoarea Crăciunului în familie decât seria cu Macaulay Culkin. Greşit!
Eu am descoperit Yolki! Este vorba de o trilogie fără prea multe legături între ele, personajele rămân constante, dar evenimentele nu sunt interconectate. Cei de la TV1000 mi-au oferit şansa de a vedea trilogia, şi probabil or să o mai dea filmele de câteva ori anul ăsta.
Per ansamblu e vorba de 3 filme ruseşti, cu o puternică atmosferă slavă şi filmate alert a la americaine. Scenariile sunt bine închegate, iar actorii reuşesc personaje plauzibile (ok, cât de plauzible pot fi într-o comedie).

Yolki 1=> 9/10
Yolki 2=>7/10
Yolki 3=>8/10
(de aici)

miercuri, 7 ianuarie 2015

Cronica de film

The Boxtrolls. Interesant ca tehnică a animaţiei 3D (stop motion) însă povestea nu trece ecranul. Un pic neclar la început, aproape că am avut impresia că e vorba despre vreun basm celebru din lumea anglo-saxonă şi de care eu, profanul estic, n-am habar. Dar nu, aşa e filmul construit, şchiop. Nu cred că va fi urmat de o parte a doua.
5/10

The Interview. Lansat cu tam tam-ul bine ştiut, filmul lui Seth Rogen nu depăşeşte nivelul celorlalte pelicule în care  a strălucit Seth Rogen (sic). Filmul este o comedie împănată cu mici momente de horror (vezi scena cu bătaia şi muşcatul degetelor, brrrr), însă per total merge de vizionat când nu ai ce face. Dintre actori, se detaşează clar James Franco! Pe lângă el nici Randall Park (Kim Jung Un) nu face un rol prost.
6/10

Blood ties. Recomandat ca un remake al unui film francez (Legături de sînge, pe care mi-am propus să-l văd cândva) filmul lui Guillaume Canet reuşeşte (graţie scenariului) să menţină un ritm alert, cu un crescendo emoţional înspre final. Dar reuşita cea mai mare a filmului este întreaga atmosferă a la seventies. Parcă şi granulaţia peliculei are ceva din epoca succeselor lui Steve McQueen sau Clin Eastwood. Actorii nu rup gura târgului, personajele lor sunt redate în manieră clasică genului, destule clişee, în fine, un oareşcare plus i-aş acorda totuşi lui Marion Coutillard.
7/10

Umbre. În urma succesului cu serialul românesc În derivă, cei de la HBO România îşi încearcă norocul cu un nou serial. Desfăşurat într-un underground cotidian dâmboviţean, cel puţin cele două episoade de până acum m-au captivat. Serialul este construit în jurul personajului interpretat de Serban Pavlu. Se pare că după ani, decenii poate de prosteli  experimente prin emisuni de umor îndoielnic sau reclame tv, Serban reuşeşte ceva durabil. Astfel personajul său, care are ceva din Dr. Gordon Freeman (Half Life PC game) conjugat cu stilul de regizat al lui Igor Cobileanski, devine un pariu câştigat. Interesant este jocul natural/ostentativ al lui Gabriel Huian.
8/10

Predestination. Un film interesant, captivant pentru fanii călătoriilor în timp. Din păcate, după vizionare rămâi cu un gust neclar, firul filmului complicându-se aiuritor înspre final. O reuşită aparte a filmului este jocul lui Sarah Snook!
6,5/10



Apreciaza: