luni, 17 iunie 2013

Simona și Pro(s)tv-ul

Recent sportiva noastră Simona Halep a câștigat primul ei mare titlu din carieră. Motiv pentru imbecilii de serviciu de la redacția sport a ProTv să sublinieze faptul deosebit de important, citez din memorie:”...recent Simona și-a făcut o operație de reducere a sânilor, iar rochița ei scurtă atrage privirile miilor de spectatori!”
Cu alte cuvinte, în negura minții lor, redactorii sportivi de la Protv cred că toți ispectatorii de sport, în general și de tenis, în particular, nu sunt altceva decât niște obsedați sexuali, abonați pour eternite la Libertatea și Click!

joi, 13 iunie 2013

Gluma pentru Radio Zu

Îi urăsc pe ăștia de la McDonald! Din cauza lor, ofer locul în metrou numai la grase, crezând că sunt gravide!

marți, 11 iunie 2013

Radio internet

În lupta dintre radio și tv, de departe în ultimii ani, radioul a pierdut aproape catastrofal în fața burtierelor și a reality show-urilor tv. Prin anii 90, lupta era mult mai echilibrată, radiourile erau dominate (sau percepute) de dinamism și non-conformism. Competiția lor contra TVR-ului național și statal era animată și interesantă. Pentru mine rămân o amintire foarte frumoasă șirul de emisiuni libere în cuget ale lui Bobby Torok de la Uniplus, o tempora....
Însă odată cu explozia Protv-ului, a Antenelor sau a cohortei de posturi de informații (break news, moh), radiourile s-au uniformizat prin anonimizare. Cel puțin astea pseudo-naționale cu origini bucureștene, în provincie mai sunt mici scântei de originalitate, stinse grăbit de ignoranță și lipsa finanțărilor.
Tot auzisem de Radio Lynx, un radio pe net, independent și interesant. Mi-am zis să-l caut și să-l ascult, mirat fiind totuși de continua-i non-celebritate. Am impresia că-l știu de mult, dar parcă nicicând nu face pasul hotărâtor în lumina reflectoarelor. Am ascultat emisiunea CineFan și mi-am dat seama de ce rămâne pe net, în umbră. N-are scânteie, emisiunea pare mai degrabă corvoadă decât exuberanță, iar entuziasmul este forțat, teatral. Pe de altă parte, să fii realizator de emisiune despre cinema și să te lauzi că nu ai văzut până azi (iunie 2013 d.C.) nciun film 3D, mi se pare prostie de-a dreptul, și nu non-conformism după cum crede impricinatul (Eugen Buruian, parcă).

Udrea

Recentul divorț al Elenei Udrea de Dorin Cocoș a înviorat titlurile presei scrise sau a burtierelor tv:

  • Udrea s-a lăsat de cocoș;
  • Ah, Băsescule, ce-ți mai place să-i dezbini pe români!

luni, 10 iunie 2013

Wizzair

Toată mass media a fremătat weekendul trecut în jurul incidentului aviatic Wizz air de la Roma.
Sincer, stai și te întrebi, la 20 de euro cât o fi biletul de avion, ai pretenții să fie totul la locul său? Toate roțile, toate aripile, toți piloții sau stewardezele? Zi mersi că ai decolat!

Sendak Rusz

Destul de comică pseudo-celebritatea subită din România a lui Maurice Sendak. Artistul este celebru în lumea liberă, anglo-saxonă, dar pe aici nu cred să-l fi știut cineva, oricum nu la intesitatea cu care este promovat de mass-media, via doodle-google.
Ah, nu trebuie uitată și componenta non-heterosexuală din biografia sa...
Altfel, pentru toți cei născuți, crescuți înainte de 89, desenele Liviei Rusz erau cele mai cunoscute. Pentru mine erau extraordinare de-a dreptul, peste Pif! 
(deși dr. Justice erau parcă mai mișto...)

Protest


Virusul Taksim se extinde! Pensionarii reactioneaza! Vara 2013 va fi cu adevarat, incendiara!

duminică, 9 iunie 2013

Gay

Gay undercover :)
Recent Bucureștiul a fost străbătut de două manifestații antagoniste: homosexualii și normalii. Discuția nu este despre a accepta sau nu homosexualii în societate, ci rămâne discutabilă forma lor de protest.
Pe de oparte tot ce e pe invers se trage din da Vinci, Freddy Mercury și naiba mai știe ce homosexual celebru, și pe de altă parte apărem la manifestație ca ultimii degenrați. Eu nu cred că societatea va deveni mai înțelegătoare, permisivă, dacă mereu va vedea mărșăluind travestiți și alți clovni de teapa lor.

joi, 6 iunie 2013

Dinamo

Clubul de fotbal Dinamo București nu se oprește din sarabanda transferurilor de noi jucători! Astfel, după aducerea în Groapa a fratelui ilustrului Balotelli, alți jucători cu un pedigree asemănător sunt în așteptare.
Astfel, la debutul noului campionat, primul 11 va fi:
Buffon (fratele lui) - Puyol (văr prin alianță, după nevastă), Cannavaro (fratele lui), Terry (fratele vecinei), A. Cole (fratele lui) - C. Ronaldo (sora lui), Schweinsteiger (cumnat lui), Gerrard (fratele verișoarei sale) - Drogba (fratele lui) și Edison Arantes do Nascimento, Pele (nepot)!
Hai Dinamo!

miercuri, 5 iunie 2013

Jilava macht frei


by pixlr.com

Epigonii lui Videanu

Fostul primar Videanu este unul dintre huliții de serviciu ai actualei puteri. Și pe bună dreptate! Tatăl bordurilor din țărișoara noastră nu a ales tăcerea filozofală precum ex-Halaicu, ci din contră se tot fâțâie prin viața politică contemporană, aspirând la funcții publice înalte (mai deunăzi bătea câmpii cu președinția...).
Deși este arătat cu degetul insistent de mass media dâmbovițeană la rubrica Așa Nu!, tocmai acuzatorii săi sunt cei care-l urmează în potlogării, proiecte vizionare. Astfel musiu general în rezervă Onțanu, a rezolvat toate problemele, dar absolut toate probleme din sectorul 2 al Capitalei și s-a apucat de schimbat borduri (exact)!
Strada Badea Cârțan a fost luată la renovare, și astfel dintr-un drum de pământ cum era până s-a aplecat duhul sfânt și novator al primarului asupra-i, va deveni o mândră arteră de circulație internațională! Sunt sigur că garanția la lucrare este sub cea a unui ventilator de pc, maxim 24 de luni dacă nu ninge iarna, nu plouă toamna și nu bate soarele vara!

Apreciaza: