vineri, 21 august 2015

Orbirea clarvăzătorului Tolo

Recentul eșec al FCSB în cupele europene a readus în prim plan imaginea hâdă a lui Gigi Becali. De peste 10 ani, cel alintat Jiji e stăpân absolut peste clubul de fotbal Steaua. Astfel din 2003 și până azi, Gigi a făcut tot ce i-a trecut prin cap în numele clubului. Mai în glumă, mai în serios, Gigi și-a adjudecat toate izbânzile și a turnat în capul colaboratorilor (jucători, antrenori, etc) toate eșecurile. Fanii stelei s-au divizat în scârbiți de realitate și orbiți întru adorație. Dintr-o astfel de adorație oarbă, Gigi a ajuns mare parlamentar euro-național.
Din nefericire, Gigi este suma lipsei de normalitate din societate românească post-decembristă. Faptul că un om care-și încheie studiile liceale la 45 de ani, (deși nu a fost până la respectabila vârstă, nici în vreun lagăr de concentrare, nici plecat în război, nici orice altă activitate privativă de libertate) are pretenții halucinante de unicitate și adorație deplină din partea celor dimprejul său, rămâne strict hachița lui personală. Dar momentul în care oameni considerați prin comparație infinit mai citiți decât Becali (revezi momentele cu Băsescu, Crin Antonescu sau Cătălin Tolontan/Ioanițoaia), sar în a-i ridica osanale și a întreține spirite de glume, deduci că gluma s-a întins prea departe.
Young Becali
Odată cu meciul cu Rosenborg, Cătălin Tolontan, ignorând campania furibundă pro Becali din propria-i gazetă, descoperă uimit că Regele e gol. Într-o serie ad-hoc de articole (12) începe să-și dea cu părerea și, mult mai grav dar și comic în același timp, să-l chinuie pe amărâtul de Gigi într-o suită de comparații defavorabile lui.
Tăierea salariilor jucătorilor steliști de către Jiji este asemuită de redutabilul gazetar cu celebrele reduceri salariale ale lui Băsescu din 2010. În mintea lui Tolo, harababura de la Steaua este echivalentă cu o criză financiară mondială! Și ca și cum prostia scrisă nu era suficient de mare, revine cu una și mai gogonată. Becali intră în comparație cu un fost CEO al WWP (grup internațional de publicitate), cu Peter Georgescu, absolvent de Princeton și Stanford printre altele...! Becali și Georgescu! Săracu Jiji, tocmai el care habar n-are cu ce se mănâncă alde Princeton sau Stanford!

Gigi, notează: ”O soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are!” Nu râde prostule, e din Caragiale, piesa O scrisoare pierdută, actul 3.

miercuri, 12 august 2015

Iulian Mincu

    Încet, încet, la adăpostul anonimatului, se duc dintre noi cozile de topor ale ceaușismului. 
    Conform tâmpiților de la știrile Pro Tv, acest laș de Theodor Morell ceaușist (nu și-a recunoscut niciodată rolul malefic din programul alimentației raționale PCR-iste!), nici nu ar fi existat până la vârsta de 62 de ani (adică 22 decembrie 1989)! Toată viața lui, conform imbecililor anonimii de la știrile Pro Tv, s-a petrecut între 1990 și 2015!

    Când moare câte un bou d-ăsta în patul lui, și nu într-o zeghe la Aiud, te bucuri că în efervescența din decembrie 1989 nu ai rămas cu vreun beteșug sau nu ți-a murit cineva drag!
    Altfel, îi mulțumești lui Dumnezeu că ești sănătos și-L dojenești totodată că ți-a dat minte să vezi nimicnicia din jur tău!

Apreciaza: