O, tempora...

 Scormonind prin tolba prăfuită a unor emailuri considerate pierdute, tocmai de prin 2005, am gasit afișele astea:

Producător

Curiozitatea (poate și snobismul) m-a împins să merg la Piaf, The Show, un spectacol cu pedigree de Broadway. A fost evident o călătorie muzicală printre succesele marca Edith Piaf, un spectacol captivant realizat de, necunoscuta pentru mine, Nathalie Lermitte. 

Deși spectacolul a fost amânat din octombrie 2023, sala Sălii Palatului (sic!) a fost aproape plină. Ceea ce este însă evident, e faptul că toți cei prezenți erau într-o mare majoritate familiarizați cu cariera Edithei Piaf, pe de o parte și pe de alta, cu limba franceză. Melodiile Piaf sunt într-o manieră covârșitoare poezii pe note muzicale, aparțin unei alte epoci de înțelegere a conceptului muzical. Oricum era uluitor să vezi că la aproape un secol de la debutul celebrei Piaf, se pot face spectacole cu muzica originală (ca interpretare, ne-remixată)!

Nathalie Lermitte

Garou

Dacă despre interpretare sau interacțiunea cu publicul nu se pot spune răutăcisme, trebuie totuși subliniat o realitate supărătoare. Nu înțeleg de ce nu există o pregătire prealabilă a acestor spectacole dedicate unui public întrucâtva diferit de main-stream internațional. Iar problema asta apare în special la spectacolele cu artiști francezi, de ex. Garou. Spectatorul care vine la Garou sau Piaf este mai mult decât familiarizat cu limba franceză, chiar o iubește, îi place s-o audă, să dialogheze cu artistul, să-i cânte refrenele...en fin.

Și din motive pentru care aș incrimina și artistul, dar mai ales organizatorul român al spectacolului, dialogul dintre artiști și public se face în engleză! Bașca, la un spectacolul amânat cu 6 luni, pentru o banală subtitrare în debutul spectacolului a câtorva vorbe ale Edithei Piaf, s-a ales limba engleză, nu româna (sau chiar franceza)! Iar mai târziu în cadrul spectacolului dialogul dintre Nathalie și spectatori se făcea tot în engleză! Ba, chiar a fost sincer uimită când sala a cântat un refren în limba franceză! Efectiv, Nathalie (aidoma lui Garou care era la rândul lui uimit că românii știu cine a fost Joe Dassin) habar nu avea în fața cui cânta. Nu înțeleg de ce nu le spune nimeni nimic despre francofonia existentă în România...

Nu fac o dramă din aceste disfuncționalități, sunt supărătoare dar nu alterează bucuria spectacolului. 

Te miri doar de ce un Andre Rieu, de pildă, poate să fie atent la publicul în fața cărui performează, pregătindu-și spectacolul în așa fel încât să gâdile un pic orgoliul local și alți nu?