Cronica de film

Doctor Strange in the Multiverse of Madness

Pornind de la idea strălucită a lumilor paralele (multiverse) din filmul Spider-Man: Into the Spider-Verse, (2018) noile filme cu super eroi se întrec într-o competiție haotică pe tărâmul lumilor paralele. Noile aventuri ale doctorului Strange nu face rabat de la așa ceva și răspunde Prezent la așa provocare.

Scenariul desfășoară o poveste cu mai multe fire narative, prin mai multe lumi paralele, fără să convingă sau să merite răbdarea spectatorului. Fidel principului ”Și brutele are suflet” filmul baleiază neconvingător între personajele principale dr. Strange și Wanda Maximoff. Dintre cei doi, Benedict mi s-a părut un convingător ... agent 007 (sic!). Benedict Cumberbatch mi s-a părut, în anumite ipostaze, un soi de Pierce Brosnan mai serios, o medie artistică între Brosnan și Daniel Craig.

Altfel filmul, dacă îl vedeți 3D, are farmecul său in tumultoasele incusiuni a la montagne russe, însă exceptând scena unei confruntări ”muzicale” dintre doi dr. Stranger-i (din lumi paralele, probabil un unic moment cât regizorul Sam Raimi a vrut să facă ceva pe placul său), pelicula nu depășește nivelul altora de genul său. CGI o fi de ultimă generație, dar șchioapătă din când, în când...

Ca un pahar de vin rece de vară, da, filmul merge pentru o seară fără pretenții (cinefile). 

Totodată, ador viziunea (la modul general) regizorală/scenaristică în ceea ce privește reacția poporului (soldați, târgoveți, femei, copii) din filmele Marvel sau DC, unde monștri nefirești sar din zgârie bloc, în zgârie bloc, și nimeni nu se agită defel. Oameni ori rămân pironiți în intersecții aglomerate ori se zgâiesc de la geamul clădirilor de birouri, dar nimeni nu fuge nicăieri, ca și cum pe stradă ar trece vreo trupă de colindători. Mai mult, când și când o mașină de gunoi taie o intersecție cu o viteză demnă monoposturile F1!

Mai nou, bine cam de la Star Wars VIII (2017) a devenit de bon ton încurajarea multidiversității sexuale, și acum eroina principală nitam-nisam își declară părinții ca fiind 2 femei, fără niciun efect asupra liniarității și înțelegerii acțiunii filmului.

Nota 7/10

Encanto

Recunosc spășit că după Inside out (2015) niciun film de animație nu mai poate să mă miște în vreun fel. Encanto în niciun caz.

Chiar dacă a câștigat Oscarul din 2022, filmul derulează o poveste punctată de variate reflecții pseudo-filozofice pozitive, fără să reușească să iasă din mlaștina clișeelor moralizatoare.

Nota 6/10

Cronica de film

 10/10

Da, am început cu nota, e mai onest așa.

În linii mari, plotul deja este cunoscut, un profesor de istorie pasionat ajunge președinte incoruptibil pe valul de simpatie populară al unui electorat exasperat de mocirla coabitării sovieto-ruso-ucraineană fără de sfârșit. Electoratul din film este desigur spectatorul din fotoliu, care la vremea premierei, în 2015, după Maidan și Crimeea, a fost convins de programul de țară prezentat de Goloborodko, votându-l președinte pe Zelenski.

În slujba poporului este un serial de tip carnaval. Nu știu dacă se predă o asemenea terminologie la IATC sau Hollywood, dar serialul lui Zelenski are un caracter cameleonic atrăgător, descrie realitatea Ucrainei corupte din vremea lui Poroșenko (post Maidan), însă noi vedem Românica lui Bombonel în splendoarea ei nudă. 

Serialul se desfășoară pe schema uzitată în filmele anti-sistem din estul Europei (și nu numai), mai exact sunt identificate părțile antagoniste din film, dar curajul realizatorilor merge până la un punct neclar definit, cețos, de unde spectatorul preia ștafeta artistică (și socială) cu imaginația-i proprie și îmbunătățește filmul prin nominalizarea personajelor negative cu nume și prenume din prezentu-i cenușiu. Pentru spectatorul român, personajele negative neclare din serial prin repede conturul unui Hrebenciuc, Popoviciu sau Ghiță, păpușari ce mânuiesc din clar obscur maimuțoii aflați în funcții de conducere. 

Ucraina din serial este România care nu ar fi intrat în UE. Corupție generalizată și revolte punctuale, individualizate până la atomizare. Zelenski dezvoltă un personaj în cheia lui Alberto Sordi din realismul italian. Personajul său, Vasili Goloborodko, se metamorfozează dintr-un profesor de istorie , altfel spus un personaj care înțelege prezentul gri prin prisma reflexiilor aurii ale trecutului (Mazepa and Co), până la funcția de președinte de stat. Faptul că Zelenski joacă alături de echipa sa, Kvartal 95, se simte în fiece cadru al celor 3 sezoane (mai ales în primul). Astfel ”părinții” și ”miniștrii” se mulează pe fiecare scenă din serial, multe cadre amintind cumva de armonia Divertisul nostru și interviurile lor ad-hoc (Toni, Gyuri, Antonesi, Mireuță) din anii de glorie (epoca Văcăroiu, Bombonel). Dacă majoritatea personajelor sunt ficționale, dar recognoscibile pentru spectatorul ucrainean (în special oamenii politici ucraineni, acei Vadimi, Ghermani etc ai lor), totuși un personaj erupe în plenitudinea-i internațională, Putin! Este șocant de premonitoriu efectul horror al rostirii numelui dictatorului rus asupra personajelor din serial!

În slujba poporul este un serial de vizionat obligatoriu la cursurile de istorie din liceu, adolescenții fiind publicul țintă prin excelență. Personajul lui Zelenski este supra-omul de care tinerețea lor are nevoie. Liderul ce aidoma lui Hulk se relevă la momentul oportun din anonimul profesor de istorie, și fără să devină verde și uriaș, îndreaptă realitatea hâdă, oferind speranță. Desigur, este vorba de acea speranță utopică atât de răspândită acum trei decenii printre cei din Piața Universității.

Interpretarea lui Zelenski este în cheie comic-tristă, dar ceva în privirea sau atitudinea lui dezvăluie comandatul de vremea rea de mai târziu. Nu știu dacă Putin a văzut serialul sau i-a fost povestit, dar este un motiv în plus să-și mai elibereze din funcții (sau să-i trimită în linia întâi) niște barosani din KGB FSB care nu l-au priceput defel pe Volodimir Zelenski.

Serialul este difuzat pe Netflix (cu subtitrare în lb. română actualizată într-un târziu) și pe Pro Arena.