luni, 19 ianuarie 2015

Cronică de film

Din lista filmelor selecâionate la premiile Oscar am avut ocayia să le văd pe urmîtoarele:

The Imitation Game. Filmul rulează cu decență, reamintind povestea descifrării mașinii germane de coduri, Enigma. Mortem Tyldum, regizorul, creionează un cadrul aproape didactic al vieții geniului neînțeles Alan Turing, neinsistând pe latura intimă a vieții personajului principal, rămânând strict în zona eroică a vremurilor. În aceiași nota calmă, fără extravaganțe, își construiesc personajele și Benedict Cumberbatch (care ar trebui totuși să joace mai multe roluri negative, să nu rămână agățat într-un același model de personaj - aerian, condescendent, providențial -), Keira Knigthley, Charles
Dance sau Mark Strong. Personajelele lor sunt oneste, dar nu devin memorabile.
6/10

Foxcatcher. Cu o poveste care a făcut vâlvă uriașă în America anilor 80, filmul are șanse uriașe la câștigarea unor premii la Oscar. Pe de altă parte ceea ce a reușit regizorul Bennett Miller cu actorii săi este extraordinar. Aici nu e vorba doar de schimbare gamei artistice a lui Steve Carell, de la comedie la dramă, ci e vorba de reușita topirii actorilor în personaje. Pentru spectatorii americani impactul acestui film cred că e foarte puternic, deoarece Bennett Miller a dat dovadă de o obsesie maniacală în a păstra similitudinea dintre personajele filmului și oamenii realii (detalii aici) , mai mult decât atât își construiește filmul din ipostaze fotografice reținute de public de pe coperțile revistelor de scandal din vremea respectivă (mai ale în cazul lui Carell/du Pont). Filmul este o reușită, simt că va lua destule premii Oscar, și apropo, în film apare pentru câteva cadre Mark Shultz, unul din cele trei personaje principale ale filmului. Pentru că acum nu putem vorbi doar de Steve Carell ca personaj principal, mai sunt și Channing Tatum (fascinat joc de stări contradictorii) și mai ales Mark Rufallo (radiază blândețe și înțelegere).

8/10

Boyhood. De departe filmul cu cele mai șanse la Oscar! Scenaristul și regizorul Richard Linklater reușește un film care m-a răvășit total. Nu e vorba aici de găselnița cu filmatul vreme de 12 ani, ci e vorba de lecțiile de viață ce transpiră filmul prin toți porii. Părerea mea este că filmul poate fi înțeles doar de cei ce sunt părinți. Tragedii domestice de genul celor din film/viață, când copilul tău se destăinuie mai degrabă rețelei Facebook (un robot impersonal) decât ție părintele lui...sau când tu părinte arzi toate etapele vieții într-o obsesie maladivă pentru plata facturilor, iar când copiii îți pleacă pe picioarele lor în lume, știi că de fapt pentru tine urmează moartea, doar Moartea...
Pe lângă surpriza numită Ellar Coltrane, de departe uriașul câștig al filmului este prestația Patriciei Arquette. Cu o filmografie impresionată, Patricia face aici rolul carierei și sigur este una dintre pretendetele la premiul Oscar.
Pe vremuri un profesor de la facultatea spunea că la cursul său 8 ia un student deștept, 9 ia el, profesorul și 10 doar Dumnezeu.
9/10

Niciun comentariu:

Apreciaza: