Nea Ovi

Una din problemele societăţii româneşti de astăzi, dar practic de după 6 martie 1946, este aceea a absenţei modelelor umane. Fără acei vectori demni de urmat, societate "carevasăzică nu le are" şi atunci se maimuţăreşte, inventându-i. În special după 89 s-au autopropus comici vestiţi ca Păunescu sau Vadim, odată  pe ei înşişi, sau mai dihai, au propus la rândul lor pe alţi, creând un melanj de personalităţi din care nimeni nu a priceput nimic. A rezultat o struţo-cămilă nichitastănesco-tudorvornico-octavianpaler etc, etc...
Printre guralivii de serviciu în anunţarea noului Mesia din neamul românesc, Ovidiu Ioaniţoaia, nea Ovi pentru intimi, are întietate absolută. Aidoma altor condeie la fel de măiastre, şi dintre care ţâşneşte în faţă prompt alde George Stanca, nea Ovi îmbătrâneşte schimonosit, cocârjat sub mantia succeselor d'antan.
Într-o perioadă când România calcă-n străchini cu o dezinvoltură nefardată, nea Ovi lăcrimează la plecarea părintelui baronilor locali, Dumitru Sechelariu, Doru pentru apropiaţi, subalterni, târgoveţi, soldaţi, prostime, vorba dramaturgului. Citim şi înnebunim cum săracul Doru a plecat de pe lumea asta la fel de sărac precum a venit. Aflăm de gestul acoperit de modestie al marelui Porumboiu, aflăm şi multe altele, iar pe cele menţionate, ni le amintim noi foarte bine. Cum ar fi de pildă faptul că nici nu se răcise nea Nicu în cimitirul Ghencea şi poporul nu zicea nici "pâs" când Seche o făcea pe iubita lui mamă manager  la firma de transport în comun, ex-taxatoare pe vremuri la aceiaşi firmă. Din cauza unuia ca Doru, Bacăul se bate cu Vasluiul, Suceava şi Teleormanul pentru poziţia fruntaşă a celor mai sărace zone locuite din România. Graţie lui Doru italieni mai aveau un pic şi începeau să vorbească băcăuana.
Doruleţ a făcut ce a vrut inima lui într-o banală viaţă de om, nu a răspuns de nimic, nu a plătit pentru nimic iar acum la înmormântare cioclii rozalii de tipul lui nea Ovi îi deplâng dispariţia vremelnică dintre noi.
S-a mai dus un model Model.