Stand up

Mai zilele trecute ascultam niste interviuri facute de Tibi Neuronu cu vedetele standup-ului românesc contemporan. Discuţia era una amicală înspre intimă, fără pretenţii (wow, dezvăluiri şoc, mirobolant, extraordinar etc).
Pe urmă, am revăzut câteva clipuri de pe Youtube cu alde Bordea, Teo, Radu Isac, Bobonete, Costel sau Micutzu şi exceptând deosebirile de talent oratoric-actoricesc dintre ei (cu un plus mare pentru Bordea, care îşi domină colegii de scenă şi spectatorii deopotrivă) o concluzie unică se impune. Din toate spectacolele lor lipseşte (aproape) cu desăvârşire critica politică.  Nu este subiect pentru ei, niciun om politic activ sau nu. Excepţiile Iliescu şi Becali nu se socotesc deoarece ambii sunt intraţi cumva în folclorul contemporan. Pe Iliescu l-au preluat din presă (unde oricum ex-Caţavencu, Kamikaze & Co. deţin întietatea), iar Jiji s-a autobăgat în seama venind dinspre maidanul fotbalului înspre tribuna parlamentară.
Aici apare o diferenţă majoră între ai noştri şi modelele lor din Europa sau SUA. Şi mă gândesc în special la francezi, care sunt puternic de tot ancoraţi în politic. Ascultaţi (voi, francofonilor, desigur) postul de radio Rire, şi o să observaţi legătura existentă între generaţiile de comedianţi între ale criticii politice. Dar dacă franţujii se războiesc încă cu umbrele politice ale lui De Gaule, Mitterand, Chirac sau Sarko, ai noştri sunt încă la un stadiu de educaţie cetăţenească. Suntem încă la faza rockeri contra depeşari, civilizaţie contra manelişti, bucureşteni contra restul ţării (moldoveni, unguri, ţigani).
Dar, desigur, diferenţele sunt mult mai nuanţate. În lumea civilizată, în Franţa sau SUA, actorii de stand-up sunt vedete recunoscute, integrate într-un sistem de valori culturale şi financiare (impresari, turnee, câştiguri). La noi sunt încă într-o zonă de nişă a culturii, evitaţi de radio şi tv (ancorate într-o lume proprie dominată de Oana Zăvoranu, Viorica din Clejani sau nevestele lui Bănică jr.), par mai degrabă apostoli prigoniţi de păgâni prin felurite catacombe (Deko, Club 99 etc).
Probabil că peste ani, Bordea va deveni un fel de Coluche român (cu epigonii de rigoare), publicul de stand-up se va emancipa la rândul său şi comediantul de stand-up va fi actorul principal al unei noi mişcări populare de iluminare a maselor prin râs. Îmi aduc aminte cum la o ultimă manifestare electorală, înainte de victorie, a Convenţiei Democratice, la Sala Palatului, marea Actriţă Leopoldina Bălănuţa a recitat Scrisoarea a III-a de Eminescu. La final, înfierbântat de versuri dar mai ales de înterpretare, doar să fi sugerat Coposu să mergem înspre palatul Cotroceni, azi Iliescu era nume de bulevard sau comună.
Dacă nu, la fel de probabil, stand-up mioritic va rămâne în continuare un act sporadic de frondă, specific tinereţii.