Stand up 1 și unu

Într-un loc aproape select, cinematograful Patria, a avut loc un spectacol ce se dorea încă din start ”altfel”. Cuvântul de ordine era respect, pardon, Respect! Respect față de public (program ales, dichisit, umor fin, subtilități etc), respect față de artiști (prezență la fix, fără întârziere etc). Bineînțeles că totul era o glumă. Spectacolul a început după o jumătate de oră , onor publicul intrând în sală și după această întârziere, exista un singur bufet, la care se făcea o coadă până în bulevardul Magheru, harababură la bilete (2 pe un loc) etc, etc. Dar nu asta era problema cea mai arzătoare, astea deja sunt aspecte clasic neaoșe, dacă lipsesc trebuie să dea de gândit!
Problema este că stand-up românesc nu poate ieși din umbra sa proprie, auto-impusă de limite intelectual-artistice sau pur și simplu frică. Deși suntem în miezul unui ev aprins electoral,comediatul român nu iese din triunghiul său de glumițe: sex (nevastă, amantă, virginitate etc)-droguri (ierburi, băutură)-anti bucurești (tot ce străin de București, mediul rural cu județele Moldovei în pole position, plus variațiunile cu manele, maneliști etc).
Pe vremea lui nea Nicu, sub dictatură, scenariștii băteau câmpii cu glume despre frizeri, gestionari sau imagini casnice cu soacre/neveste moraliste. Astăzi, în libertate, glumele nu depășesc țarcul glumițelor, mai grav, artiștii împrumutând între ei aceleași snoave (era cool să vezi cum zicea unul gluma cu cine e din Vaslui (Galați, nu contează de unde)?, pe urmă apaudau/chiuiau câțiva din sala, și urma vreo glumă cum că acolo sunt cele mai curve femei sau cei mai bețivi bărbați și dă-i cu hohote și aplauze de la restul sălii. Pe urmă gluma revenea și la alți comediați, astfel încât pe la al treilea sau al patrulea dintre ei, nu mai răspundea nimeni din sală!)
După un astfel de spectacol sentimentul de regret și nemulțumire poate fi ridicat, dar nu e caz de disperare. Atât se poate, asta-i calitatea. Trist rămâne faptul că acești băieți tineri (în România, stand-up-ul este 100% falusocratic!), care nu au cunoscut chingile cenzurii comuniste, nu au bagajul minim de repere morale și nici vigilența civică de a ataca asperitățile vieții politice românești, nu atât din perspective ideologice stânga-drapta, cât mai ales de la nivel de principii proprii civilizației europene. Nu vreau să aud glume despre Ponta, pentru că eu sunt băsist sau reciproca. Ponta, Băsescu, Macovei & Co trebuie criticați pentru derapajele lor, pentru faptul că acești oameni își asumă cu ardoare misiune de a conduce o nație, și poate în cazul concret al fiecăruia, acest deziderat nu se poate împlini. Ei, ca oameni, au carențe educaționale (cei 7 ani de acasă, școlile urmate etc), intersociale (de anturaj), într-un cuvânt, nu sunt perfecți. Și nici nu trebuie, că doar nu votăm sfinți! Aici intervine rolul comediaților, ei sunt cei care trebuie să devină un soi de sanitari ai societăți, ei sunt cei care cu ascuțitul lor simț de observație pot desluși și ierarhiza petele de umbră din biografia oricărui om de stat.
Rămân la părerea că actorul de stand up trebuie să fie altceva decât Alexandru Arșinel varianta 1980.

Stand up

Mai zilele trecute ascultam niste interviuri facute de Tibi Neuronu cu vedetele standup-ului românesc contemporan. Discuţia era una amicală înspre intimă, fără pretenţii (wow, dezvăluiri şoc, mirobolant, extraordinar etc).
Pe urmă, am revăzut câteva clipuri de pe Youtube cu alde Bordea, Teo, Radu Isac, Bobonete, Costel sau Micutzu şi exceptând deosebirile de talent oratoric-actoricesc dintre ei (cu un plus mare pentru Bordea, care îşi domină colegii de scenă şi spectatorii deopotrivă) o concluzie unică se impune. Din toate spectacolele lor lipseşte (aproape) cu desăvârşire critica politică.  Nu este subiect pentru ei, niciun om politic activ sau nu. Excepţiile Iliescu şi Becali nu se socotesc deoarece ambii sunt intraţi cumva în folclorul contemporan. Pe Iliescu l-au preluat din presă (unde oricum ex-Caţavencu, Kamikaze & Co. deţin întietatea), iar Jiji s-a autobăgat în seama venind dinspre maidanul fotbalului înspre tribuna parlamentară.
Aici apare o diferenţă majoră între ai noştri şi modelele lor din Europa sau SUA. Şi mă gândesc în special la francezi, care sunt puternic de tot ancoraţi în politic. Ascultaţi (voi, francofonilor, desigur) postul de radio Rire, şi o să observaţi legătura existentă între generaţiile de comedianţi între ale criticii politice. Dar dacă franţujii se războiesc încă cu umbrele politice ale lui De Gaule, Mitterand, Chirac sau Sarko, ai noştri sunt încă la un stadiu de educaţie cetăţenească. Suntem încă la faza rockeri contra depeşari, civilizaţie contra manelişti, bucureşteni contra restul ţării (moldoveni, unguri, ţigani).
Dar, desigur, diferenţele sunt mult mai nuanţate. În lumea civilizată, în Franţa sau SUA, actorii de stand-up sunt vedete recunoscute, integrate într-un sistem de valori culturale şi financiare (impresari, turnee, câştiguri). La noi sunt încă într-o zonă de nişă a culturii, evitaţi de radio şi tv (ancorate într-o lume proprie dominată de Oana Zăvoranu, Viorica din Clejani sau nevestele lui Bănică jr.), par mai degrabă apostoli prigoniţi de păgâni prin felurite catacombe (Deko, Club 99 etc).
Probabil că peste ani, Bordea va deveni un fel de Coluche român (cu epigonii de rigoare), publicul de stand-up se va emancipa la rândul său şi comediantul de stand-up va fi actorul principal al unei noi mişcări populare de iluminare a maselor prin râs. Îmi aduc aminte cum la o ultimă manifestare electorală, înainte de victorie, a Convenţiei Democratice, la Sala Palatului, marea Actriţă Leopoldina Bălănuţa a recitat Scrisoarea a III-a de Eminescu. La final, înfierbântat de versuri dar mai ales de înterpretare, doar să fi sugerat Coposu să mergem înspre palatul Cotroceni, azi Iliescu era nume de bulevard sau comună.
Dacă nu, la fel de probabil, stand-up mioritic va rămâne în continuare un act sporadic de frondă, specific tinereţii.