Golanul

Zilele trecute imi spunea un amic o poveste clasică despre poli-miliția română. Cică într-un bloc de pe Giurgiului, un golănaș teroriza o scară de bloc cu variate prostioare. Adica asculta manele la volum ridicat și în momente inoportune (sic!), se îmbăta și venea chiuind acasă, “uda” pereți de pe scara blocului (astfel a murit și lămâiul blocului), în fine, o multitudine de tâmpenii care induceau în locatari o anumită nesiguranță.

La un moment dat, câțiva locatari își fac curaj și fac o plângere la cea mai apropiată circă de miliție, pardon, de poliție. Ideea era ca golănașul nostru să fie intimidat de acțiune reprezentanțiilor legii și să se cumințească cât de cât. Zis și făcut. Într-o luminoasă zi de vară, gălăgiosul nostru este interpelat de către un subofițer aflat în exercițiul funcțiunii și lăfăindu-se leneș pe locul mortului dintr-un Logan de poliție. Întâlnirea se petrecea în fața blocului cu scandal.

- Dar bine mă ...., nu ți-am zis eu să te cumințești? Nu ți-am zis că nu-mi plac problemele pe tura mea? De ce mă superi? Cumințește-te și tu odată pentru totdeauna, că doar nu mai ești copil! Uite, se plânge lumea de comportamentul tău...Ionescu de la apartamentul 12 mi s-a plans că asculți manele, Vasilescu de la 31 mi s-a plâns că scrii porcării pe pereți, Popescu de la 44 mi s-a plâns că te piși în ghivecele de flori...se poate așa ceva? Uite ce e, acum te iert, dar pe viitor, dacă mă iubești, nu mai vreau să aud așa ceva despre tine, da? Hai, sănătate și ai grijă, am plecat.

Loganul s- îndepărtat lent, maiestuos. În urma lui, golanul scuipă cu nerv, lovi o doză goală de pe caldarâm și plecă în direcția opusă. Locatarii blocului, martori anonimi ai monologului polițistului, zâmbeau satisfăcuți.

Urmarea? După câteva zile blocul răsună de strigăte disperate. Ionescu de la 12 avea yala plină de bețe de chibrite rupte înauntru și nu mai putea deschide/închide ușa de la intrare cu cheia, Vasilescu de la 31 și-a gasit mașina zgâriata pe capotă, uși și aripi iar Popescu de la 44 și-a găsit pe Fifi, cățelușa iubită, otrăvită (mai mult moartă decât vie, a scăpat pâna la urmă)!

Paradoxal, deși suferința era uriașa niciunul dintre păgubiți nu a făcut vreo lăcrimație către poliție.