Dacă nu ai ce face sâmbăta noaptea, ascultă pe Radio Cultural emisiunea Music Show realizată de Radu Croitoru și invitatul său permanent, Horia Moculescu. Tema emisiunii este una simplă, străvezie, și anume spulberarea colbului uitării de peste amintirea unor Voci ale muzicii ușoare românești. Inițiator și susținător al emisiunii (și ideii, desigur) este acest Cornel Dinu al portativului, dl. Horia Moculescu. Fermăcător este faptul că tema emisiunii este o necunoscută nu doar pentru noi, ascultătorii, cât și pentru realizatorul ei, dl. Croitoru. Este de-a dreptul ucigătoare candoarea acestui ieșean care se minunează odată cu noi despre biografiile cântăreților sau compozitorilor români povestite hâtru de Horia Moculescu.
Ediția din 6 ianuarie 2018 a fost dedicată memoriei marelui nenea Gică Petrescu. Horia i-a povestit pe îndelete lui Radu, aidoma unui bunic ce-i șoptește o poveste nepotului preferat, despre cine a fost și ce a reprezentat Gică Petrescu în muzica românească. Răducu auzise de Gică Petrescu, așa cum (probabil) auzise și de echipa de fotbal FC Barcelona, dar să intre în amănunte, nu putea defel. Era realizatorul principal al emisiunii, dar în același timp era și întâiul beneficiar al informațiilor difuzate în eter.
Horia Moculescu l-a lăudat cum se cuvine pe nea Gică, l-a asemuit cu Maurice Chevalier, ba chiar l-a urcat valoric peste cântărețul francez (!), însă când a amintit de reprezentația de la sala Olympia din 1965 (o acțiune propagandistic-culturală a României comunizate), a ținut să precizeze caustic că nu a fost singurul care a cântat la Olympia, deci nu e chiar așa mare scofală, în fine...
În afară de rememorarea șlagărelor lui Gică Petrescu, Horia a imprimat discuției și un alt parcurs, anume faptul că pentru un Artist cu peste șase decenii de activitate, publicul român nu a știut decât să întrețină glumele proaste legate de vârsta maestrului (seria nesfârșită de glume din ciclu Tutankamon & co). Replicile anemice ale lui Radu (vai, cum, publicul român?! Români îl divinizează pe Maestru, etc, etc) n-au făcut decât să sublinieze drama trăită de acest artist.
Debutează în România interbelică, urcă treptele afirmării vreme de circa 15 ani (1933-1948), atinge o anumită popularitate și pe urmă dispare până pe la moartea lui Stalin. Reapare pe discuri Electrecord cu prostioare propagandistice (podul Grant, Vin cicliștii etc), urmând ca încet, încet să părăsească ritmurile care l-au făcut celebru, de tango, foxtrot sau vals și să se reinventeze în melodii populare de petrecere.
Din nefericire, atâta vreme cât a trăit, și mai ales după Decembrie 1989 nu a s-a găsit nimeni, dacă nu profesionist, măcar curios, în a dezvălui adevărata viață artistică a lui Gică Petrescu. De aia după el vor rămâne mereu glumele proaste ale publicului care l-a iubit atât de mult (!), după cum bine aminte Horia Moculescu de zgârcenia sa sau de escapadele de prin culise.
Vor rămâne toate aceste tâmpenii pentru că deși Google răspunde în circa 0,57 de secunde la întrebarea Gică Petrescu, singurele răspunsuri vor fi tot cele din eterna Wikipedia neactualizată sau reportajele din finalul vieții de pe siteurile Click, Evenimentul, Jurnalul sau Wowbiz.
Da, așa cum nu există strada Gică Petrescu (sau Doina Badea ori Aurelian Andreescu, etc), nu există niciun site dedicat Maestrului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu