Băiatul meu adolescent are o dezvoltare proprie vremurilor. Este dependent în mare măsură de internet, fiind un fan dedicat jocului Guild Wars. Adicţia nu este atât înspre joc, cât înspre lumea din jurul jocului. Feluriţi necunoscuţi anonimizaţi prin răspândirea din lume, una din Olanda, alţii din Anglia, SUA sau Brazilia, dezbat nu numai probleme legate de lumea fantastică a jocului, ci şi felurite aspecte de tangenţă cultural-socială. Astfel filmul cult Rocky Horror Picture Show a popularizat imaginaţia băiatului meu vreme de aproape un an de zile. Am încercat fără efect să-l îndrept şi către alte filme, însă riposta sa era imediată. A acceptat genul standup comedy promovat de SNL sau la Comedy Central, însă RHPS rămânea pe locul întâi. Nici spectacolul live The Wall nu l-a impresionat. În momentul în care ne-am uitat amândoi la ultima propunere a grupului său de Guild War, şi anume Into the Woods, succes de Broodway cu Bernadette Peters, mi-am spus că acum este momentul să-l "şantajez": un film de-al tău, un film de-al meu!
A acceptat, convins fiind că nu am rival pentru Into the Woods lui! Wrong idea! De o săptână îmi savurez victoriile în lanţ! Cabaret de Bob Fosse, Singin in the Rain cu Gene Kelly şi My Fair Lady cu Rex Harrison l-au tulburat profund. Ingeniozitatea scenariilor, cursivitatea regiei, fermecătorul joc al actorilor şi mai ale geniul muzical al partiturilor muzicale l-au fermecat pe tânărul meu liceean. Îl ascult mulţumit cum fredonează diferite bucăţi din, mai ales, Cabaret şi mă gândesc de ce o astfel de acțiune culturală nu s-a petrecut la școală, într-un cadru instituționalizat şi după o schemă verificată la nivelul ministerului învățământului sau a inspectoratului de care aparține liceul. Răspunsul e simplu, nimeni nu se gândește la așa ceva. Filmul este poreclit a 8-a minune a omenirii, dar în școala româneasca acest fapt nu contează. Profesorii îşi împart atenția când spre pretenții salariale, când spre gradul crescut al volumului de meditații. Vreme pentru altceva nu există. De pildă, la nivelul clasei a 9-a a băiatului meu, diriginta s-a gândit să-i socializeze pe copii între ei şi i-a scos de-a lungul anului la operă. Inițiativa este foarte frumoasă, dar ineficientă. Să duci la operă niște agitați de 15 ani fără să le explici despre ce e vorba în acel spectacol, fără să le descifrezi tainele genului muzical (suficient de complicat), degeaba îi duci. Totul rămâne doar o acțiune bifată birocratic, fără eficiență sau urmări benefice de viitor.
Rămân la părerea că şcoala este disciplina socială cu cele mai mari, adânci şi iremediabile pierderi din toţi aceşti de după 1947, nu numai 1989.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu