Libidoul

Onorată instanță, încep prin a vă mulțumi că mi-ați oferit acest ultim cuvânt, (aparte) mai bine nu l-aș fi avut vreodată... Acum ce să vă spun, uite, bărbați suntem amândoi, dumneavoastră păreți chiar mai adult decât mine, dar nici eu nu mai am mult și vă prind din urmă, ca să zic așa, deci problema în care sunt eu astăzi vârât până peste gât este, ca să zic așa, o problemă normală într-o situație nefirească.

Domnule judecător, sunt nevinovat și în momentele următoare o să vă demonstrez acest fapt evident. Deci, eu la un anumit moment dat al existenței mele profesionale și de viață, s-a făcut că din mastadontul uzinal și mândria noastră națională, care este Oltchimul, s-a ales praful, și odată cu el și  munca mea, deci am fost trimis în șomaj tehnologic, la fel ca și cei 15.000 de colegi ai mei. La un astfel de moment epocal fiecare a reacționat cum i-a trecut prin cap. Unii și-au luat câmpii și-au fugit la căpșuni în Spania, alții s-au înscris la domnul Dan în partid, că acolo e viitorul nostru, al tuturor, iar alți au vrut să-și ia zilele, dar i-a luminat Cel de sus și încă trăiesc printre noi și astăzi. Ei bine, eu nu am făcut nimic din toate cele amintite mai devreme, ci am avut un soi de revelație, nu neapărat divină, cât mai ales sexologică. Dacă la 18 ani căutam să-mi pierd virginitatea, dacă la 25 de ani căutam punctul G, ei bine, la 50 de ani caut pe unde mi-am pierdut libidoul. Exact, domnule judecător, în șomaj fiind mi-am dat seama că nu mai am libido. Desigur, chiar dacă aveam ceva, nu mai era îndestulător, nu mai era, cum să zic, un element cu autoaprindere, înțelegeți, nu? (îi face cu ochiu judecătorului, care plictist, dă din mână, invitându-l să spună mai departe ce are de spus).

Ei, și când stăteam eu și mă gândeam mai abitir la această nouă ipostază a mea, o stare de infirm la urma urmei, căci nu mai trebuie spus, era evident că mie îmi lipsea ceva. Eu, dacă eram al dracului, ar fi trebuit să cer guvernului o scutire de impozite, un certificat de handicapat, ceva acolo care să ateste oficial noua mea stare. Însă cine se laudă cu așa ceva? Îți pierzi cheile de la casă, îți pierzi memoria, uiți de la mână până la gură, și tot nu te lauzi în gura mare, atunci cum să te lauzi cu așa ceva?! Nu, hotărât lucru, secretul ăsta trebuia să rămână al meu, și doar al meu, sau poate cel mult să o includ și pe Veronica, nevastă-mea. Deși ea ar fi trebuit să-și dea seama singură, nu? Acuma știți cum e, femeile își umplu viața cu tot felul de hobby-uri, crescut copii, spălat, făcut mâncare, și doar noi, bărbații, rămânem răspunzători autoritari în domeniul acesta atât de sensibil al vieții intime. Noi venim cu flori, noi trebuie să țineam minte zile de naștere, felurite și variate aniversări, noi, noi, doar noi. Parcă nu am avea și alte probleme pe cap... Acum, văzând și anlizând totuși faptul că nevastă-mea nu mi-a bătut niciun apropo legat de pierderea mea care teoretic o influențează și pe ea, m-am gândit că undeva, ceva nu funcționează cum trebuie. Adică cum domnule, femeia care nu-mi iartă niciun micron de cafea căzută gravitațional pe maieul de casă sau pe cămașa de duminică, fără să facă un tărăboi pe care nici Roosvelt nu l-a făcut când au atacat japonezii Pearl Harbour, ei bine, aceiași ființă trece cu vederea o transformare atât de importantă petrecută în cuplul pe care-l formăm de atâtea decenii de împliniri mărețe, după cum spunea poetul, fie-ei țărâna ușoară. (Judecătorul spune ceva) Cum, Vadim încă nu a murit? Mă scuzați, am încurcat barzii între ei.

Deci, revin, primul gând acuzator s-a îndreptat spre un posibil amant. În blocul nostru, două văduve au călcat strâmb cu studenții pe care-i țineau în gazdă, mânjind astfe amintirea soților lor. Având aceste exemple atât de aproape de casa mea, normal că prima acuzație asupra nevesti-mii pe o astfel de ipoteză se sprijinii. Din fericire pentru ea, în perioada aceea, nu era niciun student în gazdă pe o rază de 50 km, facultățiile fiind închise pe perioada vacanței. Gândul vigilent dădu să meargă mai adânc, musai m-o înșela ea cumva, dar mi-am adus aminte că maică-mea fusese bolnavă și ea a stat cu dânsa în spital, pentru că boala s-a suprapus peste campionatul european de fotbal... În fine, cum o suceam, cum o răsuceam Veronica cădea în picioare. Așa că nu am mai prelungit agonia și am discutat cu ea problema mea, care bineînțeles era a noastră. Veronica mi-a ascultat expunerea de motive, a cântărit îndelung concluziile și la final mi-a zis că ea mă iubește așa cum sunt, m-a pupat matern pe frunte și s-a retras la cada cu rufe. Adică cum mă iubește așa cum sunt, mi-am zis, adică infirm, ciung? Am vrut să-i cer o detaliere a conotațiilor ascunse ale sărutului de pe frunte, dar nu mai aveai cu cine vorbi, între timp se închisese în bucătărie unde prăjea niște chiftele și împacheta niște sarmale, așa cum știe ea că-mi plac mie. N-am deranjat-o, ce să mai vorbim, de ce sunt eu cap de familie? Rezolv eu tot!

În zilele următoare am început o activitate de arheolog al intimului uman, pierzând ore multe surfând pe internet. Găseam mii de răspunsuri și povețe, mi le notam într-un caiet, după care plecam la ”Motanul verde” să-mi aerisesc gândurile. Aici în jurul câteunei navete de bere discutam cu bărbați adevărați, spinoasa problemă a pierderii libidoului. Pe câțiva i-am scos de la discuții deoarece au recunoscut după veo 3 bei că habar nu au ce e ăla libido, și dacă au avut așa ceva vreodată sigur l-au vândut pe băutură. I-am izgonit scârbit, trăgeau nivelul dezbateriilor în jos, până sub masă.

Încet, încet sita valorilor umane a cernit. Am rămas să dezbat această aprigă problemă, ca și restul de băutură, cu un adevărat guru în domeniu. Demostene Fărcaș Demetriade, vraci ginecolog, un martir al nerecunoștiinței contemporane românești. Deși sculer matrițer la bază, dl. Demetriade trăi aceași dilemă ca și mine, găsise un răspuns, îl aplică cu succes, însă societatea îl răsplăti cu neagră pușcărie. Demostene făcuse 4 ani de mititcă pentru că încercase să-și reactiveze atât lui, cât și altora, libidoul. Discuția nostră plecase de la o rețetă alimentară citită pe net, citez din memorie:

”Struguri pentru spermatozoizi mai activ;

Ton pentru o dorinta sexuala mai intensa;

Avocado pentru curatarea vaselor;

Mananca si sparanghel. Acesta este bogat in vitamina E;

Pentru o cantitate mare de potasiu si vitamina E, consuma o banana pe zi;

Nu uita de smochine;

La micul dejun consuma oua deoarece contin vitamina B5 si B6”

Enigmatic, dl. Demetride mă întrebă cu voce groasă, privindu-mă pe sub sprâncene:

-        Vrei să urmezi o astfel de cură?

-        Dacă are efecte benefice, de ce nu?

-        Da, are efecte benefice și de erecție, dar...

-        ...dar...

-        Știi cât costă așa ceva?

-        Păi...

-        Niciun păi! strigă autoritar la mine Demostene. Costă o avere! Și pentru ce? Auzi, struguri! Acum da, că e vară, ne convine, dar la iarnă ce faci? Și pe urmă, ton? Avocado? Sparanghel? De ce nu, aur direct pe stomacul gol! Ascultă-mă pe mine, dacă pui în aplicare toate astea nici nu mai apuci iarna, darămite primăvara. O să ai datorii enorme la întreținere, la cablu TV și pentru ce? Pentru avocado!

-        Cablu TV?!

-        Exact, adio Digisport!

-        Uau, nu m-am gândit la așa ceva. Și zici că e prea scump totul și nu se merită?

-        Dragul meu, îmi zice Demostene cu un glas potolit, patern, de ce crezi că am făcut eu 4 ani de facultate, la Rahova și Brăila?

-        Pentru că nu mai aveai libido?

-        Nu, nu de asta, ci pentru faptul că am plecat de la o idee nobilă, aceea de a ajuta oamenii în suferință și totul s-a dus dracului. La început am predat și eu rețeta asta minune, struguri, avocado, nu mai că fiind înainte de 89 cine dracu găsea de cumpărat ton și banane la alimentara din colț, când i se scula? Nimeni!

-        Piloții de pe avioane?

-        Exact, bravo! Așa am gândit și eu numai că vezi tu, piloții de pe avioane, și atunci ca și acum n-au nevoie de fructele astea, ei au stewardeze.

-        Da...

-        Pe urmă m-am gândit la șoferii pe TIR, dar ăștia au parașutele alea din parcări, în fine, eu mă adresam acelor oamenii pe care dispariția libidoului chiar îi afectează. Și uite așa am ajuns la responsabili de aprozare, alimentare, restaurante, șefi de post, mici secretari de partid și chiar directori.

-        Directori de uzine?

-        Directori de minister!

-        Mișto...spusei admirativ.

-        Mișto, pe dracu, că de la tâmpiți ăștia mi s-a tras. Am început cura cu avocado, ton și struguri, și totul mergea strună. Măgarii ăștia aveau de unde să găsească bunătățiile astea, problema era că vroiau să-și reanime libidoul nu pentru nevestele lor grase de acasă, ci pentru vrăbiuțele de secretare și stagiare din subordine. Că pe mine mă puse necuratul și începui să mă încurc cu drăcoaicele, deh, eram tânăr și n-aveam probleme de libido. Astfel, ca să scap de director și să rămân pe îndelete cu mimoza, îl trimeteam după struguri și banane cât mai departe. Să-i vezi cum fugeau de nebuni pe la Baia Mare, Suceava sau mai știu eu pe unde, ai fi râs și cu fundul, nu altceva! Din păcate, eu m-am încurcat cu mai multe gâsculițe d-astea încât la un moment dat niște clienți d-ăștia de ai mei s-au întâlnit în grup, pe tren. Uitasem, și îi trimisesem pe mai mulți la Timișoara după banane. Îți dai seama când s-au văzut ăștia strânși unul lângă altul ca la un congres al încornorațiilor, și-au unit toate forțele și pilele lor de directori și pac, m-am văzut 4 ani pus de o parte!

-        Păcat...

-        Lasă, într-un fel a fost mai bine, că mă cam mâncau de viu drăcoaicele alea. Doi ani la Rahova m-am odihnit, sanatoriu curat, ce mai!

-        Și atunci cu problema mea cum fac?

-        Eu zic să uiți legumele și fructele alea și să treci pe medicamente.

-        Medicamente?

-        Și fi atent, uite aici ți-am scris ruta pe care să o respecți o săptămână, maxim două.

-        Ruta farmaciilor?

-        Exact, începi cu asta de pe Grivița, la Polizu și termini cu asta de la piața de Gaule.

-        Grivița, Turda, Ștefan cel Mare, Dorobanți, piața Charles de Gaulle?

-        Exact, și fi atent să nu le încurci între ele, e foarte important pentru succesul tău!

Și uite așa onorată instanță, am început să cumpăr pastile Viamax, fără să știe nevastă-mea. În prima zi m-am dus în Grivița, am găsit farmacia, am văzut farmacista, am cumpărat o pastilă și am fugit acasă. Ajuns în dormitorul conjugal, am luat pastila și toată lumea a fost mulțumită, mai puțin eu, care am avut nevoie de vreo 3 zile să pot uita chipul farmacistei. Mă urmărea și-n vis, aveam impresia că o văzusem pe cea care pozase pentru personajul principal din filmul Alien 1, poate și 2.

Pe urmă, cu ceva temere în suflet m-am dus la farmacia de pe Turda. Aici lucra cea care pozase pentru afisul filmului Planeta maimuțelor. Curajos, mi-am luat pastila, m-am dus acasă și iar toată lumea a fost mulțumită. Odată cu farmaciile și farmacistele din Ștefan cel Mare sau Dorobanți am înțeles gândul inițial din sfatul amicului meu. De această dată farmacistele erau o adevărată încântare, cel puțin la cea din Dorobanți chiar am revenit să cumpăr timid și niște Nurofen Forte, o cutie albastră ca ochii ei frumoși...Ajuns acasă toată lumea a fost mulțumită odată, de două ori... Culmea, mulțumirea a funcționat chiar și după o pastilă de Nurofen!

Vă dați seama, onorată instanță, că întâlnirea cu farmacista din piața Charles de Gaulle a fost tulburătoare și emoționantă. Am avut emoții ca la prima întâlnire. Nici nu mai aveam nevoie de pastilă, era evident că libidoul îmi revenise în organism chiar mai dihai decât avusesem vreodată! Vreme de o săptămână, viața mea a fost un elipsă între două puncte, farmacie, dormitor conjugal. Acum, dacă veneam zilnic la farmacie nu se făcea să nu cumpăr nimic, s-ar fi prins îngerașa că e ceva necurat cu mine. Așa că încet, încet am umplut sertarul nostru de medicament cu toate pastilele care există la comercializare în România. Indometacin, Augmentin, Hepcarsil, Papaverină fiole sau Fungoterbin comprimate. Veronica nu s-a prins la început ce e cu ipohondria asta a mea, dar ținând cont că altfel comportamentul meu față de ea era superior amintiriilor din luna de miere, era și greu să-i bată ceva la ochi. Acumularea de medicamente care nu ne erau necesare începuse să nască întrebări și controverse. Apărarea mea cum că doftoriile în cauză le cumpăram pentru iubita mea soacră, făcu să apară primele scântei în relația noastră. Răspunsul meu pe lângă faptul că nu avea acoperire în realitate, amărâta răposând cu anii în urmă, făcu să ridicăm vocea unul la celălalt. Discuțiile în contradictoriu erau potolite în final între faldurile patului conjugal, dar mai nou, am început să observ că nu ne mai potriveam la gusturi tv sau electorale.

Și uite așa, domnule judecător, se porni nebunia pentru care eu și nevastă-mea suntem aici. La început, ca într-un soi de preludiu, ne hârjoneam mârâind unul la celălalt, cum că eu susțineam că Tania Budi e așa și pe dincolo, iar ea îmi răspundea trufaș că Bianca Drăgușanu e cu o mie de clase sub Tania. Pe urmă râdeam și plecam să ne împăcăm în dormitor. Și astfel în fiecare seara ne ațâțam unul pe celălalt cu alde Bitman, Connect-R, Oana Roman, după care ne împăcam cu vârf și îndesat în dormitor. Ehei, dar când a venit nebunia cu suspendarea lui Băsescu, foc am luat amândoi. Am dat cu banul și mie mi-a picat să țin partea PDL-ului și ea, partea USL-ului. Și din 7 iulie de când l-a trimis la garaj pe Băse, jurai că la noi e casă de nebuni, nu altceva.

La început am luat-o ușurel, ea mă alinta Sorin Roșca Stănescu, eu o giugiuleam Adriana Nedelea, și zdup la împăcare. Cu timpul însă ne-am dat seama că cu felul ăsta de excitare simplă și rapidă eram amândoi de râs, eram ca doi adolescenți imberbi, deci trebuia să învățăm să ne abținem și să ridicăm strocul. Și uite așa, încet, încet am ajuns la niște nivele superioare ale acestei combinate stranii de abstinență cu preludiu, încăt ne miram și noi. Mă făcea, draga de ea, cum îi venea la gură (își privește nevasta drăgăstos). Eu rămâneam impasibil, tăceam și agoniseam putere în mine.

-         Cătălin Prisăcariu! zice ea,

-        Mirela Vașadi, răspund eu,

-        Cosmin Prelipceanu!

-        Melania Medeleanu!

Și tot așa până începeau ”greii”. Ea îmi spunea plină de obidă, Emil Hurezeanu, iar eu răspundeam cu privirea încețoșată, Andreea Crețulescu! Turbam, ce să mai! O luam în brațe, rupeam hainele de pe ea, și ea de pe mine și ne aruncam în dormitorul plăcerilor pe care până a doua zi nu-l părăseam! Nu vă mint, domnule judecător, devenisem nebunii de iubire.

-        Laura Chiriac, îi spuneam,

-        Cătălin Striblea, îmi răspundea,

-        Corina Dragotescu, îi urlam în față ținând-o strâns de umeri,

-        Stelian Tănase, îmi dădea replica acoperiindu-mi fața cu pletele ei.

Și o țineam tot așa în acest preludiu fantastic, un amestec de forță și dragoste fără limite până când sosea clipa în care ea mă făcea Mihai Gâdea, Mircea Badea, Radu Tudor sau Victor Ciutacu. Deja când cu vocea gâtuită de spasme și răgușită de gemete începea pronunțarea sfâșietoare... Viiiictooor ...Ciuuutaaa...la ”cuuuu”, eu eram deja în post ludiu!

Dar nu, nici eu nu-i rămâneam dator, nu, nici eu. Îmi plăcea să văd cum îi freamătă carnea de emoție, ca valurile iscate de vânt pe un lac liniștit, sânii îmbufnați de pofte, buzele murmurând necunoscute liturghii, când începeam sacadat să-i rostesc la ureche (recită melodios, retrăind cu ochii închiși acele clipe), Cristina Șincai, Oana Dobre, Gabrielea Firea... Însă la auzul apelativului Dana Greeecuuuu, iubita mea exploada de-a dreptul, privirea ei avea sclipiri a mii de stele și avea, dacă-mi iertați vorba proastă, orgasm încă de la preludiu!

(Judecătorul, avocații, grefierele se agită, vociferează) Știu, știu am fost prea direct, dar nu mai așa puteți să înțelegeți ce s-a întâmplat cu adevărat în aceea nenorocită seară pentru care eu sunt astăzi aici, în boxa acuzaților.

Tocmai se încheiase votarea la referendum, manifestanții se strângea pe străzi și la talk-show-uri. Stăteam noi și ne uitam la televizor, apăsând în continuu pe butoanele telecomenzii, în fine, ne plictiseam. În casă se făcuse relativ cald și ne-am gândit să ieșim pe afară. Ne-am amenințat râzând unul pe celălalt pentru noaptea ce avea să vină și când, ciutacul din mine n-o vedea cu ochi buni pe danagrecu, din ea. Ne-am suit în metrou și ne-am îndreptat spre Piața Universității. Și, ceasul rău, deși eu credeam altfel atunci, mă puse Necuratul să-i propun Veronichii o schimbare de scenariu. Adică să uităm de moderatorii TV și alte lighioane d-astea și să trecem pe oameni politici! Ceasul rău, după cum v-am spus. Eu ies pe la Universitate, acolo unde erau USL-ul, ea iese pe la teatru, acolo unde erau Băsiștii. Ieșim amândoi la bulevard, ne căutăm din priviri, ne găsim și acum începe furtuna. Ea îmi face cu mâna și mă strigă: ”Iuhuu, Ghișe, iuhuu!” Ăia din zona ei înnebunesc pe loc, se agită, urlă mânios înspre grupul unde eram eu, pentru că înspre acolo ea făcea cu mâna. Eu, tâmpit, îi răspund la semnale strigând-o și făcundu-i la rândul meu cu mâna, ”Iuhuu, Monicaaa Macoveiiii”!

De aici în colo nu mai are sens să povestesc. Domnul procuror a povestit cu elocință măiastră tot ce s-a petrecut pe bulevardul Magheru, cum grupurile de manifestați au rupt gardurile și ce bătaie strașnică a ieșit, pe de o parte între cei care căutau să o omoare pe doamna Monica Macovei, respectiv domnul Ioan Ghișe și pe de altă parte, cu trupele de jandarmi care ne-au bătut echitabil pe toți.

Deci, domnule judecător, onorată instanță, Dumnezeule Ceresc, te rog , iartă un om și o femeie nebuni, aflați la jumătatea vieții, speriați de spectrul senectuții! Nu ne arunca în umbra răcoroasă a temniței de pe insula If sau Rahova! (Judecătorul îi face semn să nu fie așa speriat) Ai milă, Măria Ta, și dă ne o pedeapsă demnă de secolul XXI, dă ne de pildă o oglindă, în care să ne privim și să ne fie rușine de noi înșine, că grele vremuri fără de sfială mai trăim! Trimite-ne pe munți, ascunși în schituri să stăm departe de lumea dezlănțuită! (Judecătorul îl liniștește, spunându-i ceva) Muncă în folosul comunității? Perfect, mătur bulevarde, văruiesc copaci... (solemn, judecătorul anunță sentința). Muncă în folosul comunității din sectorul V, strada Zăbrăuți? Mulțumim, e o alternativă la scaunul electric, desigur...

Cei doi sunt scoși din sala de judecată. Ca într-un final al filmelor cu Charlie Chaplin, cei doi se îndreaptă spre ieșirea tribunalului, spre un infinit din zare, umbrele prelungindu-se în urma lor.

-        Cum ai zis, eu sunt Mădălin Voicu? Bineee...Rona Hartner, na!