Felicia, inainte de toate

Recent am vazut filmul lui Razvan Radulescu si al Melissei de Raaf, "Felicia, inainte de toate". A fost dureros de bun. Si ciudat. Sa vezi un film romanesc bazat exclusiv pe dialog, fara nuduri sau injuraturi (pentru realism si pentru atragerea publicului cinefil, bineinteles) a fost o experienta pe care doar la Pintilie sau Caranfil credeam s-o mai traiesc. Si totusi, se poate mai mult de atat.

Felicia este un film de granita, de granita intre generatii. E un reportaj de razboi dintre ei, parintii nostrii si noi, copiii lor (totusi adulti). Poveste se desfasuara, te captiveaza si te tot miri de unde stiu astia ce trairi ai tu, de unde stiu ei situațiile pe care le-ai trăit doar tu si părintii tai!

In cazul meu, recunosc ca Felicia a fost mai dura decât as putea fi vreodată, nu însa decât am gândit cândva.

Filmul e foarte bun nu doar ca realizare artistica, ci pentru faptul ca amutesti de admiratie văzând jocul perfect al tuturor actorilor, dar in special al Ileanei Cernat si Ozanei Oancea (candva Ofelia din Hamletul lui Purcarete cu Adrian Pintea!). Turbezi nu din invidie pentru talentul lor, ci pentru ca despre acesti Oameni nu stii, nu afli nimic niciodata (Google it, daca nu credeti) si astfel viata noastra este inconjurata mereu de alde Varciu, Ciutacu sau Vadim. Suntem murdariti continuu de astfel de specimene, zi de zi, ceas de ceas si rar, subversiv si ilegal descoperim si astfel de actori, si astfel de filme.

Filmul nu o sa-l povestesc, desi numele lui Razvan Radulescu ar trebui sa va fie indeajuns ( este scenaristul succeselor numite: Marfa si banii, Hartia va fi albastra, Moartea domnului Lazarescu, Calatoria lui Guber sau Boogie) incat sa-l vedeti. Din film mi-a placut mai ales ideea, "gaselnita" cu netraducerea dialogurilor in olandeza (flamanda?)! Nu stiu daca a fost vreo chestie "a la europeenne" insa m-a cucerit (ok, si datorita jocului expresiv al dnei Oancea...).

Altfel, filmul captiveaza si prin naturaleata jocului actorilor, in special, dupa cum spuneam, al celor doua Doamne: Ileana Cernat si Ozana Oancea. Mi-au placut in special doua aspecte întrucâtva în afara filmului: primul, forța de a conduce filmul si frumusetea a la Barbra Streisand a Ozanei Oancea si, pe de alta parte, Victoria Ileanei Cernat. Da, este mereu o victorie a celor care-si desfășoară talentul intr-o societate care nu stie sa-i aprecieze pe deplin. Este cazul mai ales al actrițelor din teatrul romanesc care, in special in perioada ante-decembrista, lâncezeau prin vreun teatru cu doar cateva roluri intr-o intreaga cariera si fara sa joace mari roluri in film. In general, filmul romanesc suferă de un pronunțat caracter masculin (nu ca asta ar fi vreun pacat propriu cinematografiei romanesti, la urma urmei toti super eroii sunt barbati, nu?). Insa in cazul cinematografiei nationale filmele avand personaje centrale feminine au fost putine si majoritatea dintre ele le-au avut pe afis doar pe Marga Barbu sau Lia Gheorghiu.

Ador momentele cand redescoperim talentul unor mari Actori carora le suntem contemporani fara sa stim. Am trait admirandu-i jocul Ileanei Cernat aceleasi sentimente de satisfactie pe care le-am avut si in secventele din "Restul e tacere" cu Ioana Bulca.

Inchei aici, si da, m-am bucurat cand Papa a deschis usa la finalul filmului!