marți, 29 iulie 2014

Dream Theater

După 12 ani Dream Theater călcă din nou prin patria noastră. Şi ca niciodată, spectacolul a început la fix ora 20.00, aşa cum era trecut pe afiş! Nu a mai fost nevoie de scuze cu sfertul academic sau similar...
Despre muzică nu am ce adăuga, sunt mut (de admiraţie), oricum pentru mine spectacolul a însemnat o descătuşare de forţă muzicală şi profesionalism dus la cote superioare (wow, ce limbă de lemn!). lista melodii
Mult mai pasionat mi s-au părut întreaga faună a spectatorilor, printre care mă număram şi eu. Există o tipologie clar definită. Astfel întâlnim singuraticul (y compris moi), cu vârste între 17 şi 50 de ani. N-are cu cine schimba o impresie, iar în timpul spectacolului oscilează între pierderea de sine şi autocontrol desăvârşit. Pe urmă mai sunt cuplurile, cu multiple categorii. Apar cuplurile la început de poveste. el ştie, cunoaşte, ea-i soarbe toate vorbele. Sau viceversa, ea este descătuşată, el o imită când grotesc, când comic, niciodată firesc. Pe urmă vin cuplurile cu experienţă. Ele par că joacă un rol de mame cu copilul, el bucurându-se de orice se întâmplă pe scenă, din când în când atragându-i atenţia la anumite subtilităţi muzicalo-filosofice adânci şi greu de priceput de, noi, plebea. Tot la cupluri putem înghesui şi părinţii cu copii după ei. De obicei copiii nu înţeleg nimic din ce se întâmplă în jurul lor şi se retrag într-o ipostază desăvârşită de absenteism socio-environmetal. Aseară era lângă mine unu, ardelean după grai (apropo, foarte mulţi maghiari prezenţi) care venise cu două fetiţe de până în 10 ani. ei bine, insul cânta descătuşat toate melodiile (ştia toate versurile!) iar fetiţele ţipau pe acordurile înalte ale chitărilor sau pianului! Fun! La final ar fi grupurile, toate până-n 30 de ani, echipaţi cu deviceuri ultra-high şi total non-complexaţi. Râd, vorbesc, se entuziasmează din orice fleac şi mai ales fumează! După câteva beri, nu multe, devin alţi oameni. Jur că ăia pun în bere, marijuana! Spre finalul spectacolului, cuplurile se despart în sexe, ei cu ei şi ele cu ele. Ei urlă şi dansează pe ritmul bateriei, ele sporovăiesc în continuu sau sunt pierdute pe Faceebook.
Totul e super fun, există un spectacol pe scenă, plătit şi există un spectacol în jurul tău (tu fiind artist la rândul tău pentru ceilalţi) moca!
Marele fluviu işi strânge apele....

Pe afis ora de începere era 20.00, pe scenă la fel, wow!

The show must go on!

Niciun comentariu:

Apreciaza: