The Wall

Acum 1000 de ani, pe când Seniorul încă mai trăia, iar Convenția Democratică se pregătea să câștige alegerile, nu puterea, în România, am asistat la o aduna
re electorală la Sala Palatului din București. După clasicele speech-uri politico-optimiste, urcă pe scenă Doamna Leopoldina Bălănuță. Marea artistă recită Scrisoarea a III-a de Eminescu. Am visat și eu cândva să mă fac actor, am văzut/audiat sute de piese de teatru, însă ceea ce a făcut Doamna din noi, spectatorii mai rar.

La încheierea recitării dacă ne-ar fi îndemnat să plecăm la Cotroceni să scăpăm Țara de satrapul Iliescu cred că ne-am fi călcat în picioare care să fie fie primul de-l străpunge cu furculița în inimă! Și atunci, ca și aseară la spectacolul The Wall am
înțeles că mulți în lumea asta au talent, dar Har...foarte puțini.
Pentru generația celor care erau adolescenți în anii gri 70-80, rostirea incantației AC/DC sau Pink Floyd era maximul suprem în viață. Ei erau yang-ul și ying-ul, Soarele și Luna, Albul și Negrul, plusul și minusul rațiunii de a fi! Ascultarea sau fredonarea acordurilor celor doi putea fi un soi de bravură, de hârjoană în camera disidenței viitoare, o alergare pe zona no-man-  

land dintre Societate și Partid.
După decenii de la acel moment, Roger Waters și-a întâlnit adoratorii. Mesajul său (și al Pink Floyd) anti-globalizare și a găsit ecou în marea masă de spectatori, apropierea de Parlament i-a sporit efectul.
Însă dominant a fost sentimentul de Act Artistic profesionist și profund. Atât spectacolul în sine (lumini, efecte, da, și muzică) cât mai ales pregătirea Artistului Waters fac dificilă tentația de a povesti, împărtăși impresii, emoții etc. Nu poți povesti emoția primului sărut astfel încât cel ce te ascultă să-și însușească emoția trăită de tine. Sentimentul de împlinire personală, așteptarea îndelungată îți anonimează cuvintele și expresiile. Rămâne un parfum de mintire care e doar al tău și e pus bine, uneva în sertarele memoriei.

Ceea ce afăcut Roger Waters aseară se poate așeza foarte bine lângă recitarea Scrisorii a III-a sau în apropierea amintirii primului sărut.

Roger Waters nu a încurcat Bucureștiul cu Budapesta, și nici nu a silabisit cuvinte fade către spectatori. Aidoma celor de la Deep Purple din 2007, de pe Stadionul Progresul din Cotroceni, care au inclus în program și un ”cover” al Rapsodiei Române de Enescu, Roger Waters s-a prezentat cu un mesaj în limba română (coerentă și fără accent, Răducioiu se aude acolo în fund?) cu care a mulțumit și îndemnat la luptă împotriva terorismului sub orice formă (militară, economică etc) zecile de mii de spectatori prezenți în Piața Constituției.
Personal, pe o scară emoțională pun concertul de aseară peste cel al AC/DC (mult prea artistically correctness, fără o relație personalizată cu publicul, da, da muzica ne unește...).