Flux informativ

La scara istoriei, luna februarie a anului 2014 va ramâne pentru România, ca luna furtunii mediatice dedicate Ucrainei/Rusiei și a Procesul Transferurilor. Într-o lume super informatizată și informatic-mediatizată, discuțiile se poartă la un nivel ridicol de rudimentar. De abia acum ies la iveală tot felul de condiții/restricții/etc ale independenței Ucrainei din anii 90, astfel încât multe chestii ce se întâmplă prin Crimeea sunt încă în limitele acelui act de independență. Dar altfel Facebookul, Twiterul sau asociațiile dualiste moderatori tv-oameni politici gâlgâie de indignări și apeluri la memorie/Patrie/vigilență...
Pe de altă parte întreaga societate românească a pornit un război mediatic în jurul Baciului, Gică Popescu, căpitanul Barcelonei! Trilioane de păreri, aidoma firimiturilor strălucitoare de jar, se animă în jurul nostru dezbinându-ne ca Moise Marea Moartă: Gică, Idol sau Hoț? Iarăși suntem copleșiți de informații dar nu dibuim miezul chestiunilor în dezbatere. Gică Popescu, aidoma celorlalți condamnați, trebuie privit ca o monedă cu două fețe, capul cu fotbalistul de succes, pajura cu impresarul necinstit. Mai degrabă, și acesta e cazul lui Copos, toți cei condamnați trebuia să ajunga după gratii mai devreme și pentru motive mult mai clare. Întrebați-l pe Copos despre activitatea din UTC, despre BTT...
O tempora!

(de aici)

Kitaro și românii

Aseară, la Sala Palatului din București, în fața unei săli aproape pline, a avut loc întâlnirea românilor cu legenda muzicii electronice/ambientale/experimentale Kitaro. În adolescența mea ante-89, Kitaro era hăt departe după Vangelis și Jean Michel Jarre, se bătea pentru podiumul preferințelor mele muzicale cu alde Mike Oldfield...o tempora.
Despre spectacolul reușit al lui Kitaro pot fi amintite doar trei chestii:
- Kitaro este un Artist;
- organizarea spectacolului a fost made in Romania 100% (vino tu la 7, că noi începem la 8, noroc că spectatorii intrau în sală și după ora 8);
- Kitaro a scos în evidență o problemă a spectatorului român, și anume ignoranța. Obositor de mulți concetățeni habar nu aveau cine e Kitaro, motiv pentru care după câteva acorduri vorbeau liniști între ei sau luminau sala cu facebook-ul de pe mobile.

PS Felicitări artistului român din deschidere, Marius Mihalache! A fost un moment de jazz manouche la țambal imperial.

Cronica de film

Aseară s-a încheiat festivitatea de decernare a premiilor Oscar pentru anul 2013. Din păcate, favoritul meu, serialul Sue Thomas nu a câștigat nimic. E adevărat că a murit acum niște ani, dar totuși... Cine e Sue Thomas, capodopera cinematografică Sue Thomas? Este vorba de un serial polițist ce s-a desfășurat liniștit vreme de 3 sezoane prin SUA sau aiurea, acum a venit vremea României. Povestea filmului, chipurile bazată pe un caz real, este de un comic tragic fără margini. Te uiți, te minunezi de ce le-a putut trece prin cap scenariștilor de la Hollywood, și dintr-o dată, subit, evenimentele din 11 septembrie nu-ți mai par așa de surprinzătoare.
Ei bine, în serial este vorba de o tânără surdă, care conduce liniștită un automobil, adică are carnet de conducere valabil, și ține pe lângă ea un câine (similar orbilor, pe post de baston alb) iar apoi, culmea, se angajează la CIA, agent secret! Și să vezi cum se mai minunau colegii ei, agenți secreți și ei, că duduia poate citi pe buze! Wow!
După felurite întorsături de situație, clasice prin tipicul lor (se îndrăgostește de un coleg, Șeful ei, se ceartă cu altul, etc), agenta noastră ajunge la prima ei misiune (cu mafia rusă, desigur). Ei bine, agenta noastră merge pe urmele unui mafiot periculos cu cățelul după ea! Cățelul trebuie specificat că e evreu, oricum numele lui este Levi. Nu știu dacă e tăiat și împrejur, însă roșcat este. Dacă era negru, probabil câștiga vreun Oscar... Și se mai spune că sioniștii ar fi în spatele juriului de la Oscar...