Complicii

Apariția lui Gigi Becali pe listele PNL a inflamat bojocii mass-mediei mioritice. Dintr-o dată și subit, toată opinia publică a observat evidența cum că regele e gol. Regele fiind sintagma atârnătoare de gâtul PNL în cazul de față.Până la unirea în USL, PNL-ul avea o anumită altitudine, părea că noroiul cotidian nu-i putea mânji poalele, și totuși, după asidue hârjoneli prin preajma varanului, imaculitatea-i proverbială se spulberă-n patru zări, ca și cum nu ar fi existat. Și de altfel nici nu a existat.

Legătura dintre PNL-ul Brătienilor și cel actual s-a destrămat în negura istoriei. Practic s-a subțiat odată cu politica lui Tătărescu, și s-a spulberat pour toujour odată cu dispariția fizică a unui Amedeo Lăzărescu și a altora aidoma lui. Faptul constatat fizic cum că un Câmpeanu sau Quintus încă respiră printre noi nu înseamnă nimic. Halucinantele propuneri regale pentru președinție ale unuia și colaborările celuilalt au ucis orice asemănare între partidele cu aceleași inițiale.

Crin Antonescu duce cu el porecla de lider al PNL, la fel de bine cum ar fi putut să fie și PCR, PSD, FSN sau  PPDD. Mișcarea electorală cu includerea lui Becali în PNL pe ușa din dos poate avea miliarde de calcule pre-electorale sau sondaje de opinie, rămâne tot ceea ce este de fapt, o mare măgărie. În primul rând este o măgărie față de membrul onest de partid, membrul bazei oricărui partid cu pretenții și în al doilea rând este o măgărie de gest pentru electoratul intelectual și onest, acel electorat imposbil de convins cu găleți și tricouri galbene tăiate de săgeți albastre.

Problema principală nu este descifrarea calculului abscons din tenebrele minții lui Antonescu, problema este la cei din jurul lui. Antonescu este doar om simplu, cu tupeu și vise de mărire, supus greșelii. Anturajul său e format din oameni inteligenți, absolvenți magna cum laude ai școlii vieții, cât și a unor universități recunoscute oficial, dar care au o mare calitate: lașitatea.

Le este infinit mai comod să-l lase în față pe Crin, să-și tocească procentele de simpatie și astfel ei toți să ajungă acolo unde sunt și acum, în zona de dolce far niente, un soi de antecameră a Paradisului, unde mofturile și ifosele personale sunt încurajate și răsplătite regește, pardon republican. Tăriceanu, Vosganian și alții aidoma lor, mimează rolul de activiști ai intelighenției liberale, un soi de arieni al politicii de dreapta, murmurând din vârful buzelor leșinate critice la direcția imprimată de Antonescu. Au grijă ca la final, pe post de morală, să-i tragă un sudalmic Jos Băsescu.

Ei nu sunt altceva decât niște complici ai lui Antonescu, Ponta, Voiculescu sau Iliescu. Atitudinea lor servilă de astăzi pregătește agonia națională de mâine.