luni, 17 iunie 2013

Simona și Pro(s)tv-ul

Recent sportiva noastră Simona Halep a câștigat primul ei mare titlu din carieră. Motiv pentru imbecilii de serviciu de la redacția sport a ProTv să sublinieze faptul deosebit de important, citez din memorie:”...recent Simona și-a făcut o operație de reducere a sânilor, iar rochița ei scurtă atrage privirile miilor de spectatori!”
Cu alte cuvinte, în negura minții lor, redactorii sportivi de la Protv cred că toți ispectatorii de sport, în general și de tenis, în particular, nu sunt altceva decât niște obsedați sexuali, abonați pour eternite la Libertatea și Click!

joi, 13 iunie 2013

Gluma pentru Radio Zu

Îi urăsc pe ăștia de la McDonald! Din cauza lor, ofer locul în metrou numai la grase, crezând că sunt gravide!

marți, 11 iunie 2013

Radio internet

În lupta dintre radio și tv, de departe în ultimii ani, radioul a pierdut aproape catastrofal în fața burtierelor și a reality show-urilor tv. Prin anii 90, lupta era mult mai echilibrată, radiourile erau dominate (sau percepute) de dinamism și non-conformism. Competiția lor contra TVR-ului național și statal era animată și interesantă. Pentru mine rămân o amintire foarte frumoasă șirul de emisiuni libere în cuget ale lui Bobby Torok de la Uniplus, o tempora....
Însă odată cu explozia Protv-ului, a Antenelor sau a cohortei de posturi de informații (break news, moh), radiourile s-au uniformizat prin anonimizare. Cel puțin astea pseudo-naționale cu origini bucureștene, în provincie mai sunt mici scântei de originalitate, stinse grăbit de ignoranță și lipsa finanțărilor.
Tot auzisem de Radio Lynx, un radio pe net, independent și interesant. Mi-am zis să-l caut și să-l ascult, mirat fiind totuși de continua-i non-celebritate. Am impresia că-l știu de mult, dar parcă nicicând nu face pasul hotărâtor în lumina reflectoarelor. Am ascultat emisiunea CineFan și mi-am dat seama de ce rămâne pe net, în umbră. N-are scânteie, emisiunea pare mai degrabă corvoadă decât exuberanță, iar entuziasmul este forțat, teatral. Pe de altă parte, să fii realizator de emisiune despre cinema și să te lauzi că nu ai văzut până azi (iunie 2013 d.C.) nciun film 3D, mi se pare prostie de-a dreptul, și nu non-conformism după cum crede impricinatul (Eugen Buruian, parcă).

Apreciaza: