Există mereu o graniță subțire întreținută de companii prin care angajatul este îndemnat să lase de la el, să sară elîn ajutorul firmei, chiar dacă la nivel superior lucrurile se dezvoltă de multe ori într-o direcție dictatorială aproape. În toate firmele având ca figură centrală un patron popular, un pater familias, lucrurile se desfășoară mereu pe o graniță a unui tot mai întins non mans land. Vii la serviciu sâmbăta, poate și duminica, stai peste program benevol până la 10 ore de muncă pe zi, și toate acestea în linia unei normalități asumate. Dar altfel, la orice moment de cotitură, toate sacrificiile astea se uită și ți se înșurubează un șut în popou fără supărare (nu e nimic personal, rămânem prieteni).
Da, viața e nașpa de multe ori, iar cei de seama ta nu-și dau seama de asta mereu.