AFISIER

Culinaria absurditio

2012-01-23T14:29:00.002+02:00

Mă gândeam într-o leneșă după amiază de duminică cum s-ar descurca Frankestein (ori Nosferatu & Co) în bucătărie. Parca-l vad cum ar deschide cu emoție și neîncredere o carte de bucate.

(Atmosferă lugubră, undeva, depărtare, o bufniță se aude. În bucătăria lumintă de flăcările jucăușe ale cuptorului umbrele lui Frankestein și a prietenilor lilieci se intercalează pe pereții acoperiți de pânze de păienjeni.) “Se ia un cățel de usturoi. Cățel? Usturoi? Nimic mai simplu. (Usturoiul fără cruce nu are efectul nociv binecunoscut asupra oricărui vampir!)

Cerbeeer! Ceeerberiiică! Așa, vino aici, ia înghite usturoiul ăsta, așa, și acum, marș în oală! Așa, îți place, nu? E cald, e bine... Bun, deci avem un cătel de usturoi....mai departe.

Se pune un vârf de cuțit de sare....mrrr, iar sare? Iar cuțit? Of, of, iar iau patentul, tai vârful de cuțit și-l torn cu sare pe el în mâncare. Cred ca vârful de cuțit e necesar ca să aiba și sarea fier, așa ea are doar natriu și clor...fiind fără fier, Fe adică....și dacă o adaug în apă dă H2O și NaCl...adică clorură de apă? Brrrr!

La desert scrie că ar fi bune niște mere bot de iepure! Adică mere iepurești, cu urechi d-alea lungi? Și cum să fac eu să conving un iepure să accepte în loc de bot, un măr? Și ce măr? Ionatan sau pădureț? Dacă e pădureț, astea fiind mai mici, atunci or trebui mai multe...Mere bot de iepure cred că au fost inventate de curvarul ala de Hugh Hefner. El avea obsesii d-astea cu iepuroaice, urechi lungi...Complexatul naibii! Size doesn't matter

Hm, tot pentru desert, salam de biscuiți! Biscuiți cu cremă sau de care? Biscuții trebuie să fie ca salamul, adică italienești, de Sibiu? Apropo există bisc-tim (Cris-Tim există)?”

Golanul

2012-01-19T14:45:00.001+02:00

Zilele trecute imi spunea un amic o poveste clasică despre poli-miliția română. Cică într-un bloc de pe Giurgiului, un golănaș teroriza o scară de bloc cu variate prostioare. Adica asculta manele la volum ridicat și în momente inoportune (sic!), se îmbăta și venea chiuind acasă, “uda” pereți de pe scara blocului (astfel a murit și lămâiul blocului), în fine, o multitudine de tâmpenii care induceau în locatari o anumită nesiguranță.

La un moment dat, câțiva locatari își fac curaj și fac o plângere la cea mai apropiată circă de ~~miliție~~, pardon, de poliție. Ideea era ca golănașul nostru să fie intimidat de acțiune reprezentanțiilor legii și să se cumințească cât de cât. Zis și făcut. Într-o luminoasă zi de vară, gălăgiosul nostru este interpelat de către un subofițer aflat în exercițiul funcțiunii și lăfăindu-se leneș pe locul mortului dintr-un Logan de poliție. Întâlnirea se petrecea în fața blocului cu scandal.

- Dar bine mă ...., nu ți-am zis eu să te cumințești? Nu ți-am zis că nu-mi plac problemele pe tura mea? De ce mă superi? Cumințește-te și tu odată pentru totdeauna, că doar nu mai ești copil! Uite, se plânge lumea de comportamentul tău...Ionescu de la apartamentul 12 mi s-a plans că asculți manele, Vasilescu de la 31 mi s-a plâns că scrii porcării pe pereți, Popescu de la 44 mi s-a plâns că te piși în ghivecele de flori...se poate așa ceva? Uite ce e, acum te iert, dar pe viitor, dacă mă iubești, nu mai vreau să aud așa ceva despre tine, da? Hai, sănătate și ai grijă, am plecat.

Loganul s- îndepărtat lent, maiestuos. În urma lui, golanul scuipă cu nerv, lovi o doză goală de pe caldarâm și plecă în direcția opusă. Locatarii blocului, martori anonimi ai monologului polițistului, zâmbeau satisfăcuți.

Urmarea? După câteva zile blocul răsună de strigăte disperate. Ionescu de la 12 avea yala plină de bețe de chibrite rupte înauntru și nu mai putea deschide/închide ușa de la intrare cu cheia, Vasilescu de la 31 și-a gasit mașina zgâriata pe capotă, uși și aripi iar Popescu de la 44 și-a găsit pe Fifi, cățelușa iubită, otrăvită (mai mult moartă decât vie, a scăpat pâna la urmă)!

Paradoxal, deși suferința era uriașa niciunul dintre păgubiți nu a făcut vreo lăcrimație către poliție.

Revolutia

2012-01-18T10:18:00.001+02:00

Începând cu vinery, 13 ianuarie, ca urmare a demisie doctorului Raed Arafat, Bucureștiul, și aproape toată România, a pășit într-o nouă Revoluție. Invariabil toată lumea face comparația cu Revoluția din 1989, însă eu cred că ceea ce se întâmplă acum tot înspre titulatura de Evenimente se îndreaptă, aidoma suratei din 1989.

Pe de altă parte, nici revitalizarea mitului Pieței Universității din 1990 nu rezistă la comparatie. Basesecu nu este Iliescu, tot așa cum Ponta și Antonescu nu sunt Coposu sau Rațiu. Din păcate, nici idealurile tinerilor participant nu sunt comparabile. În 90 Piața era profund anticomunistă și democrată, astăzi asităm doar la un amestec de idei, format din eșecurile democrației românești strânse în 20 de ani și ecourile lui "Occupy Wall Street" contemporan.

Confuzia nemulțunirilor exprimate de protestatari nu mi se pare de bun augur. Viitorul nu-mi pare a suna bine pentru România. Schimbările ce se pot produce la nivel înalt pe acest fond de inconsistență doctrinară nu pot conduce la rezultate benefice economic si de perspectivă.

Sincer, dacă tot e să să ducă Basescu și ai lui la presiunea străzii, măcar să redevenim monarhie cu Regele Mihai în frunte!

Altfel cred că mult mai sigur va fi că vom avea o nouă promoție de revoluționari cu patalama la mână, și dracu știe cine o mai munci în țara asta ca să am și eu pensie peste 20 de ani...

Ancheta

2012-01-12T09:27:00.001+02:00

In urma succesului reportat in cazul politistilor corupti de la sectia 1 din Bucuresti, Ministerul de Interne, prin sectia anchete interne, a raportat o noua izbanda in lupta cu infractionalitatea din spitalele romanesti. Astfel, dupa 3 luni de munca asidua, echipa de ofiteri sub acoperire au deferit justitie un grup infractional, cu probe audio si video ale coruptiei generalizate si institutionalizate, format din:

- 3 profesori universitari din cadrul sectiei de neurochirurgie ;

- 14 surori medicale;

- 22 portari;

- 18 personal administrativ (pompieri, instalatori, administratori)

In urma succesului raportat, cei 4 membri ai echipei de investigatori sub acoperire au fost avansati la exceptional si medaliati de catre Presedentie cu Stema Romaniei, clasa a III-a.

Totodata, Ministerul de Interne prezinta sincere condoleante familiilor victimelor operate de catre cei 4 membri ai echipei de investigatori sub acoperire pe perioada celor 3 luni de culegere de informatii.

Ganduri de An Nou 2012

2012-01-02T15:35:00.002+02:00

In dupa-amiaza zilei de 31 decembrie 2011, in dulcea lene a asteptarii Revelionului, m-am intins in pat si cu laptopul pe burta am inceput sa ascult niste Mircea Crisan, de pe Trilulilu. Mi-a placut ce am auzit, basca cateva chiar nu le stiam. Pe urma am ajuns sa ascult cateva emisiuni de pe siteul europalibera.org. Aici s-a petrecut ceva ciudat. Ascultam o emisiune despre un mesaj al unui grup de reconstructie a PCR din preajma ultimului congres. La vremea respectiva ascultam relativ constant Europa Libera si de atunci am ramas un fan al Monicai Lovinescu sau N.C. Munteanu. (Deceptia mare s-a numit si in cazul meu, Emil Hurezeanu...de acum, desigur...). Ideea este insa ca reascultand mesajul de la Europa Libera, un mesaj plin de critici la adresa lui Ceausescu si a neajunsurilor de atunci, mi-am dat seama ca un tanar de azi, care nu a apucat nicio zi in aceea epoca, cu toată bunăvoința lui, nu v-a putea înțelege nimic din tragedia de atunci. Faptul ca regimul Iliescu si tot ceea ce s-a petrecut in aceste 2 decenii de la Revolutie nu a incriminat sau dezvaluit metodele de putere exercitate de catre PCR, va face ca in viitor dictatori de sorginte comunista sau pur si simplu imbecili care vor promova astfel de politici stangiste, vor putea foarte usor sa ajunga la putere. Vor fi un altfel de Ceaușescu sau Dej, cu fata umana, însă la fel de "eficienți'.
Mai târziu, in noapte de Revelion, zappand printre posturile tv, am ramas mai mult pe TVR 3. Fara a fi neaparat un nostalgic, m-a cucerit retro-revelionul lor. Am stat vrajit sa revad momente cu Anda Calugareanu, Puiu Calinescu sau Amza Pellea. In timpul asta, Protv si Antenele, pseudo porecliții , aveau programe pline de manele, tigani si pitipoance.
Sincer, nu inteleg cui se adreseaza cu aceste programe? Pentru ca nu cred sub nicio forma ca exista chiar atâți de multi "fani ai prostului gust!

Durex

2011-12-31T20:08:00.004+02:00

Ultima ora.
Reuniti intr-o sedinta fulger, actionarii si reprezentantii CA ai companiei Durex au hotarat retragerea urgenta de la comercializare a catorva dintre ultimele modele de prezervative.
Astfel incepand din primele zile ale anului 2012 nu se vor mai gasi la cumparare prezervativele Durex:
- Fertile;
- Twins;
- Childish.

P.S. Conform biroului de presa al Durex, designerul acestor modele a suferit o depresie nervoasa si s-a sinucis. Conform unui martor anonim, ultimele lui cuvinte au fost: "Nu vreau sa mooor..."

Pet Shop

2011-12-24T09:09:00.004+02:00

Recent compania Pet Shop, celebra prin magazinele sale avand vitrine cu catei si pisici de vanzare (de exemplu la marile mall-uri) a remis presei un comunicat important.
"In vederea intaririi relatiei noastre cu clientii nostri fideli, si totodata in respect cu spiritul Craciunului, incepand din data de 26 decembrie in magazinele noastre nu se vor gasi doar catelusi, pisicute si pestisori de vanzare la preturi considerate exorbitante, ci si animalute accesibile oricaror buzunare, inclusiv gratuitati! Astfel, oferta noastra s-a imbogatit cu urmatoarele:
- soricei de Rahova si guzganei de port (dana 12 Agigea) la 5 lei de caciula sau 7 lei perechea;
- purici de piata Obor, 3 lei/litra in viu;
- si the last, but not the least, oferta speciala 2012, molii! Gratis! Nelimitat!

Initial existau mai multe oferte in discutie dar cel putin mustele, albinele sau viespile s-au dovedit imposibil de strunit sau domesticit in vederea captarii atentiei copiilor (clientii nostri cei mai importanti), si implicit a comercializarii.

Va asteptam pe la noi si La Multi Ani!

Nutu Camataru

2011-12-21T10:30:00.003+02:00

Conform unor surse anonime si a altora anonimizate prin depunere pe fundul Dâmboviței pe post de hopa-mitică, cu picioarele prinse în ligheane betonate, binecunoscutul Nuțu Cămătaru a primit la eliberarea din penitenciar un acvariu.

Cadoul a fost oferit de Asociația Rakeților Prinși (sau Proști), adică ARP din cadrul penitenciarului, și care spre stupoarea, indignarea și groaza cadrelor superioare din activul de conducere al penitenciarului, cât și al Ministerului de Interne, au însoțit prețiosul cadou și cu o felicitare scrisă în batjocura atât a lui Nuțu, cât și a limbii române, cităm: “Lui cel mai barosan pește, care este el, marele Nuțu! Cu drag, pe curând, ai tăi Grișa, Iuri și Mișa”.

Acum ori nu a înțeles, ori nu s-a prins de chestia cu pește – acvariu, important este faptul că pe Nuțu Cămataru nu l-a mișcat în niciun sens negativ aluzia, din contra. Acvariu și-a gasit locul său de cinste în sufrageria marelui om din municipiul Strehaia, înlocuind plasma 3D cu diagonala de 3 m și încadrându-se de minune, conform publicației Hinterioare Romales, ediția decembrie 2011, în triunghiul Feng-Șui, acvariu – carpeta Răpirea din Serai – staul ovăz.

De altfel, conform altor informații anonime culese sub influența alcoolului, acvariul a schimbat în bine obiceiurile arhicunoscute ale celebrului Nuțu. Astfel, pasiunea pentru cabaline a prins un nou contur. Astăzi, sufrageria din Strehaia nu mai freamătă doar de nechezatul iubiților Mannix și Clistemestra, ci și de herghelia voioasă a celor 5 căluți de mare (Hippopocamus Guttulatus), ce liniștesc prin avântul lor privirea marelui om.

O știre de ultimă oră ne informează că dat fiind scăderea aproape mistică (peste 32% față de perioada similară din 2010) a spargerilor de locuințe și a tâlhăriilor de pe aliniamentul Slatina – Strehaia – Filiași din inițiativa cetățenilor, subofițerii postului de jandarmi și poliție din Strehaia și-au făcut curaj, iar cei care au pierdut la tragerea la sorți au oferit personal marelui Om, cadou, un acvariu cu 3 căluți de mare, Bucifal, Rocinanta si El Zorab.

"Pentru Merit" în grad de Cavaler

2011-12-19T10:15:00.000+02:00

Prin anii 90, la TVR, dl. (Să-ți fie rușine) D. Patriciu, în plină campanie electorală, vorbea despre propria-i teorie asupra relației politician – elector. Tocmai se formase PNL-Aripa Tânără și dl. Patriciu spunea o chestie deosebit de interesantă, și anume, citez aproximativ din memorie: un om politic prezintă electoratului un țel politic, care dacă se nimerește să coincidă și cu aspirațiile electoratului sunt șanse uriașe ca omul politic să câștige votul și încrederea poporului și să ajungă parlamentar. De acum însă drumurile celor doi se despart, parlamentarul alege propriul drum către îndeplinirea țelului politic, drum care nu este întotdeauna același cu aspirațile poporului ce l-a votat. De aici și nemulțumirile ulterioare.

Ei bine, din punctul meu de vedere, dl. Patriciu avea dreptate și logică în ceea ce spunea. Votul acordat unui om politic reclamă anumite riscuri asumate. Și dintre toți oamenii politici români ai perioadei post decembriste, cred că dl. Președinte se apropie cel mai mult de profilul dl. Patriciu. Astfel și dl. Băsescu a venit cu anumite țeluri în campaniile electorale, promisiuni cu care a căștigat voturi (și funcții înalte ulterioare, desigur). Drumul pâna la împlinirea acestor deziderate clamate în campaniile electorale îi aparține, și repet, eu accept această logică. Problema apare când parcurgerea acestui drum începe să producă fisuri în zone care nu-i aparțin omului politic, zone care nu aparțin realitatății imediate, ci aparțin de fundamentele unei societăți, de principile unei națiuni.

Nu poți să-i acorzi titlu de Cavaler în grad de merit unuia ca Vanghelie. Nu poți să-l faci general cu 2 stele pe unul ca Onțanu.

Nu poți să denaturezi importanța unor titluri ale Statului Român pentru vremelnice aranjamente politice de moment. Este imperios necesar să rămână zone de non-ingerință ale junglei politice sau economice în structura de rezistență a unui Stat modern. Sunt mii de alte forme (oculte, măscărite etc) pentru recunoștiința meritelor tuturor vanghelilor, onțanilor din politica română, nu e nevoie de murdărirea simbolurilor de recunoaștere oficială actuale. Destul Ceaușescu, Dej și comunismul lor și-au batut joc de formele de recunoaștere a meritelor, acordând și inventând ordine și medalii ce au aninat de gâtul multora fără de niciun merit. Alimentând o voită confuzie între cei care meritau și care nu meritau o astfel de recunoaștere.

Mereu când aud de astfel de „premieri” mă gândesc la ziua când copilul meu, mă va întreba despre rațiunile unor astfel de recunoașteri oficiale. Va aștepta de la mine, părintele lui, un răspuns referitor la echivalența de merit a unui Vanghele sau Onțanu (avansat general în vreme de pace?) în raport cu Sir-ii englezi sau Legionarii francezi...

Celelate Cuvinte

2011-12-13T10:04:00.003+02:00

Pe 8 decembrie Celelalte Cuvinte au aniversat 3 decenii de impliniri marete, marete pentru ei si noi deopotriva. Evenimentul a fost extraordinary de bine pregatit si prezentat. Scriu asta gandindu-ma la o alta aniversare (de 19 ani!), a celor de la Pasarea Colibri. Comparatia moare in fasa.

Sper sa fi fost in sala unul din cei doi Mircea de la Pasarea Colibri sau poate vreun responsabil din partea producatorului (penibilului) lor show, care astfel ar fi fi putut sa vada ce inseamna un moment “tribute” pentru Florian Pitis sau ce inseamna scenografie pentru un debut de spectacol de asemenea anvergura!

Altfel spectacolul a fost demn de nivelul de maturitate al trupei. Si ca nicioadata, pe langa daruirea de pe scena a celor 4 membrii ai trupei, sunetul a fost imperial. Personal de mult nu am mai auzit un sunet atat de plin si clar! Basii cel putin zvantau camasa pe mine....

Cine n-a venit la spectacol are de ce sa-i para rau, pentru mine spectacolul aniversar al trupei Celelalte Cuvinte a fost Spectacolul anului 2011 (asa cum cel al trupei Ten Years After a fost al anului 2010).

Cu-vin-te, Cu-vin-te, Cu-vin-te!

Mos Nicolae

2011-12-06T10:17:00.000+02:00

Stimate dl. Comisar,

Subsemnatul, Avramut Isofescu din alea Nicovalei, nr.3, declar cele ce urmeaza referitor la incidentul din stradela Dantelariei, nr. 8, din noaptea inspre ziua de Mos Nicolae, in curte de la paratul Gore Trosnila. Eu, ca reclamat inocent, declar ca nu am nicio vina in cele ce s-au intamplat, si de nu ar fi fost latura mea credula de basm si de poveste, plus dragostea netarmurita ce o port nevestei mele, dragoste ce este depasita doar de respectul impletit cu teama fata de mama-soacra, ei bine, iata deci ce s-a intamplat si nu s-ar fi intamplat daca nu mi-as fi iubit nevastica intr-un asemenea hal, hal care nu are de-a face cu acuzele de infedelitate proferate auditiv cat mai ales fizic inspre mine, dinspre soacra mea, mai devreme pomenita.

In noaptea dupa-amiezei de 5 decembrie, in drumul meu dinspre carciuma „3 Stelute” unde obisnuiesc sa ma repauzez dupa serviciu, obicei pe care-l respect de ani buni, inclusiv acum cand sunt in somaj tehnic pe motiv de incalcare a articolului 400 Codul Muncii, cu circumstante acuzatoare pe motiv de repetare si coma alcoolica, ei bine, cand ma indreptam spre caminul conjugal, ma trazni in nari un miros patrunzator de arsura. Pana sa vad ca pe strada copii aprinsesera un cauciuc si se veseleau in jurul lui, primul gand fugi la iubita mea Zita, gandidu-ma ca ce buna e ea la suflet si uite cum se gandeste ea la mine si ma asteapta acasa cu masa plina de bucate aburinde. Acelasi gand il avu si companionul meu de drum, nea Mitica de la nr. 18 bis, pe care eu si gardul il sprijineam pe drumul de intoarcere acasa de la carciuma. „Hm, cineva gateste ceva bun...cred ca e Zita ta, ca nevasta-mea e dusa la ma-sa pe deal, la cimitir”. Pe urma insa vazu si el cei 8 copii care erau doar 4 desigur, si care se jucau in strada cu cauciucul ars. „Orsicat bai Avrame, la asa nevasta harnica nu ar strica sa fi si tu mai genilom”, zise nea Mitica. „Uite, se apropie mosul Nicolae, ia-i si ei ceva frumos...”, mai apuca sa zica nea Mitica inainte de a se culca la poala gardului. Propunerea ma paraliza. Nea Mitica avea dreptate, trebuia sa actionez in aceasta directie, dar ce sa-i iau? O carte de bucate? Cica in carte ar fi si retete de bauturi, cockteiluri d-alea... Daca ii aduce Mos Nicolae o asemenea carte, parca vad ca soacra-mea ii da nevesti-mii ca fiind tot din partea lui Mos Nicolae, o alta carte: cum sa-ti educi barbatul, 10 zile de dresaj, 3 de judo si 7 de spitalizare, editie cu poze. Nu, mai bine apelez la un prieten, dar la cine? Pe aia de-i cunosc eu nu mi-ar da o idee buna nici daca le-as da un rinichi de bebe la schimb! Sa o intreb pe soacra-mea? He, he hotarat lucru astazi am baut ca-n vremurile bune daca am asa gargauni prin cap...S-o intreb pe o prietena de a ei? Pe Natalita? Hm, daca o intreb pe aia e ca si cum as intreba-o pe ea, direct. Niciun secret nu poate sa tina Natalita asta, pacat de ea, daca era muta, era perfecta. Pe Virginica? E la munca in Italia. He, he, asta cand o fi sa-si faca actele de pensionare, sa o vad eu cum strange ea acte doveditoare din parcarile de Tiruri, din bazarul de la Istanbul, din Italia sau Spania!

Si uite asa dom`le comisar am stat si m-am perpelit cu intrebarea fara raspuns pana cand am vazut-o intinzand rufe pe balcon pe Getuta, fosta mea colega de scoala. Adica cand eu terminam liceul, ea intra in clasa I-a, asta ca sa fiu mai exact in exprimare, pentru ca altfel revazand-o acum dupa atata timp Getuta ma lasa fara cuvinte. Plete blonde inelate ii inconjurau chipul, cazand lenese pe umeri. Sani darnici si solduri atatatoare subliniau prin contrast subtirimea mijlocului ei. Ca intr-un balet demn de Balsoi Teatr mainile ei intindeau cu gratie carligi zglobii de lenjeria atarnata de funie, iar crupa picioarelor ei se cabra ametitor prin jocul gleznelor subtiri. Da, domnule comisar, da, pentru moment eram indragostit de aceasta aratare feminina prin gen, sex si excelenta. Actul meu de pierzanie si infidelitate conjugala nu a durat decat un moment cat o clipire de gene a unui zeu. M-am trezit buimac in clipa cand barbat-su, celebru scandalagiu Gore, navali fara sa ciocane la usa, in dormitorul lor conjugal. Eu tocmai deslusisem, gratie bunavointei Getutei, cam ce i-ar fi placut Zitei mele nu atat cat sa-i iau, ci mai ales sa-i dau. Geta fusese pentru mine profesoara, confidenta si material didactic, toate in acelasi timp. Getuta fusese pentru mine spionul limbut din tagma femeielor, aflasem tot, dar ce putea prostul de Gore sa inteleaga. Luat prin surprindere de aparitia-i intempestiva, arunca-i inspre sotul inoportunist cearceaful ce acoperea goliciunea feciorelnica a sotiei lui. Pe urma, sari din pat si porni sa ma imbrac cu o viteza ce l-ar fi umplut de respect pe fostul meu caporal Ratusca Ilie, de la UM 1433 Bozias, ale carui antrenamente de dezbracare-imbracare m-au urmarit ani de-a randul dupa lasarea la vatra. Gore se misca ca o fantoma cu cearceaful ala peste el, faldurile textile se agitau ca valurile unui ocean in furtuna. Iscusinta a mea in imbracatul viteza nu l-a miscat pe Gore, decat poate pana intr-acolo incat a pus mana pe o cazma ce o gasi prin preajma si o umbri amenintator asupra-mi (de unde stia in ce loc ma aflu, el fiind acoperit total de cearceaf, nu am sa stiu niciodata). In clipa asta, domnule comisar, eu, fiindu-mi viata amenintata si existenta perturbata, facui o eschiva de jujitzu combinata cu kamasutra (care oricum imi era mai proaspata in memorie), evitai full-contactul cu taisul cazmalei manuite de Gore, facui o fandare, ma incaltai si tasnii inspre holul dintre dormitor si bucatarie. Subit cazmaua se infipse zgomotos in parchet, perforand covorul persan de Ciulnita cu motive nationale si rurale. Impactul fuse inspaimantator, reusind sa ma dezechilibreze. In cadere observa-i (inchipuiti-va toate ce vi le povestesc ca intr-un slow motion, domnule comisar) ca in goana mea ma incalta-i cu pantofii cu toc ai Getutei. Observatia insa nu-mi tinu loc de sprijin, ma pravali peste masa, iar masa, conform actiunii si reactiunii din fizica elementara se dezechilibra la randul ei, aruncand cu o forta de jos in sus, egala cu forta mea de impact, de sus in jos, tot ce se afla pe ea, adica vreo 13 lumanarele aprinse, toate cu mirosuri imbietoare, esente fine si atatoare. Dar cine sa aprecieze? Insensibilul de Gore? Imun la grobianismul sotului Getutei, tasni pe usa afara si pana acasa nu intorsei capul inapoi, astfel incat urletele lui Gore la contactul dintre cearceaf, epiderma pielii lui si lumanarile aprinse nu le auzi, cel mult mi le inchipui.

De acea domnule comisar, pretentile lui Gore cum ca eu sa fac bulau deoarece i-am nenorocit casnicia si in plus sa-i platesc una bucata cearceaf iunii, una bucata masa tip „Violeta” cu doua picioare rupte, una coada stejar cazma (pe care a rupt-o reclamantul pe spinarea nevesti-sii!), ei bine toate astea nu le recunosc si nu le accept. Sa aduca martori pentru faptele ce ma incrimineaza. Pe de alta parte inteleg sa nu am pretentii la bocancii nr.42 pe care victima Getuta doreste sa-i dea la schimb cu pantofii cu toc nr. 36 pe care sugereaza ca din graba si greseala i-asi fi subtilizat din caminul ei conjugal, insa nu se mai poate face asa schimb. Nu pot pentru ca o forta supranaturala a intervenit peste vointa mea, Mos Nicolae. Cand am ajuns acasa si Zita m-a vazut cu ei in picioare, ce era sa mai zic? Am recumoscut ca sunt cadoul ei de Mos Nicolae.

Inchei, domnule comisar, rugandu-va sa ma intelegeti, nu ca organ, ci ca om. Abia dupa ce i-am dat papucii, pardon, pantofii Zitei, abia dupa aceea am putut sa-i dau cadoul pe care Getuta cu atata altruism m-a dadacit, cizelandu-mi asperitatile eu-lui meu intrinsec.

Inchei aici declaratia mea,

Al dvs. contribuabil, A. Isofescu.

Sa traiti si La Multi Ani!

Pasarea Colibri

2011-11-28T14:13:00.003+02:00

Am vazut recent concertul aniversar (19 ani!) al celor de la Pasarea Colibri. Sala Palatului a fost arhiplina. Cred ca mai ales in lunile de concerte dese, final de noiembrie si intreaga luna decembrie a fiecarui an, se poate observa cat de vaduvit este bucuresteanul de faptul ca are o singura sala de concerte cat de cat adecvata scopului. Astfel, pentru orice prostie de spectacol, susanea, ca sa nu mai amintesc de spectacole importante, sala se umple imediat, adica 4000 de platitori de bilete se gasesc aproape instant, indiferent de pretul biletelor.

Pe de alta parte, revenind la spectocol, prima semi-surpriza negativ a fost aceea ca spectacolul era pregatit pentru inregistrare pe DVD, deoarece sala era impinzita de camera de filmat inclusiv o macara ce se balanganea in sus si in jos amenintator. De fapt, mai grav era ca fataiala macaralei si a celui ce o manuia deranja cateva randuri de spectatori! Dar ce conteaza, the show must go on, nu? Si spectacolul a continuat vreme de vreo 3 ore (cu pauza de 20 de minute) si nu a fost atat un spectacol Pasarea Colibri, cat mai ales un show alternativ al celor doi Mircea, Baniciu si Vintila. A fost frumos, nimic de spus, insa impresia mea a fost aceea de spectacol carpit pe renumele celor doi artisti. Nicio regie, nicio scenografie pregatita special pentru acest spectacol. Aveai impresia ca publicul este inzecit mai fan Pasarea Colibri decat cei de pe scena. Piesele muzicale curgeau monoton una dupa alta, pe ecran se derulau aceleasi cateva poze (circa 20) cu membrii trupei (Pitis, y compris), nimic din ce se petrecea pe scena nu trada o minima idee de pre-concepere a spectacolului. Trist.

Abia dupa pauza, in partea a doua a spectacolului s-a amintit de Florin Pitis. Pana la final avea ca acest rememeber sa se mai petreaca o singura data (Vinovatii fara vina), in rest tacere. La fel cum mutenie deplina a fost si in cazul lui Marius Batu. Nicio amintire, nimic.

A fost doar Baniciu si Vintila acompaniati de Vladi Cnejevici.

Exact, nu a fost Pasarea Colibri.

Vedete

2011-11-11T09:31:00.003+02:00

Imi spunea cineva care lucreaza prin echipele astea de la mediapro sau castel (nu e asa important) si care participa la un film cu marele Nicolas Cage, o intamplare nostima. Astfel, cica vedeta si intreaga echipa era cazata printr-un hotel de-al lui Copos de la munte, si la un moment dat Nicolas Cage coboara din camera sa in holul hotelului. Turistii cand l-au vazut au inceput sa sosoteasca intre ei, iar unul mai curajos dar, cu emotie in glas, se apropie de Nicolas Cage si-l intreaba daca ar accepta sa faca o poza impreuna. Vedeta hollywoodiana accepta zambind cu gura pana la urechi si pe urma se strica de ras cand aude ca vreo 70 de turisti vor sa faca de fapt poze cu el! Insa Nicolas Cage accepta si intra in joc aruncand zambete si glume in stanga si in dreapta, participa la toate pozele, nerefuzand pe nimeni.
La un moment dat, in agitatia generala, apare, coborand din apartamentul sau, marele div Stefan Banica jr. Trece superior prin grupul de turisti, inconjurat de 7 haidamaci de badiguarzi vigilenti si amenintatori. Trece e mult spus, pluteste de-a dreptul inspre iesirea din hotel. Iese. Dispare.
Dupa un scurt moment de uluiala buna-dispozitie revine galagioasa in holul hotelui. Flash-urile camerelor de fotografiat continua sa lumineze zambetul lui Nicolas Cage.

OG 5/2011

2011-11-10T10:29:00.000+02:00

Intalnirea

2011-11-09T08:47:00.003+02:00

Trecuse de miezul nopții. Localul părea că se leagănă lent în acordurile muzicii şi a fumului de țigare. Chelneri curajoși tăiau ceața de fum, ducând cu ei sticle aburinde de vin sau bere.

Eram abia la a 8-a bere şi mă gândeam în sinea mea dacă nu cumva am un început de Alzhaimer, deoarece am uitat de când mă aflu aici. În fața mea, fostul meu coleg de liceu, Antoniu Antonescu ne povesteşte a 1000-a oară viața lui cea nouă din Canada. Nu mai pot reține toată această cascadă de gargară şi informații, multe vechi pentru mine deoarece ne cunoaștem de atâta amar de vreme... Povestea lui a ajuns la Angela Stoienescu, fosta noastră colegă de școală. O ținem minte, cum să nu. Mai nou e soția lui, iar mai înspre ziuă o să vină să-l ia și să-l ducă acasă. Angela a fost ceea ce mi-am dorit dar nu s-a întâmplat nicicând. Femeia asta habar nu are cât de mult a fost iubită. O să vină aici. Deja am emoții, of, m-am îmbătat degeaba, nu mă simt bine, amintirile mă cotropesc. Toni vorbește mai departe, eu însă nu mai sunt parte a auditoriului său. Să-l asculte proștii ăștia de Sile, Mircea și Costel, care deși am fost toți colegi cu Angela, niciunul nu a știut să o aprecieze ca mine. Doamne, câte flori și poezii nu i-am lăsat pe prag...” Mă cunoșteau vecinii toți/Tu nu m-ai cunoscut...” Iar astăzi o să apară aici, după atâția ani, 10, de la terminarea școlii. Desigur va fi mai împlinită, sânii ei vor fi mai trufași și grei, coapsele ferme, doar mijlocul și ochii îi vor fi la fel ca în anii școlii. Ah, de câte ori nu ți-am scrijelit numele pe bănci, faianțe sau copacii, dar tu nu ai știut, nu ai știut pentru că nu priveai niciodată în jos. Mersu-ţi era moale, catifelat, că doar eram eu sub umbra ta. Nu am privit niciodată în altă parte decât înspre tine, chiar și când râdeai de glumele proaste ale boului ăsta de Toni. E adevărat râdeam și eu, chiar așa cu cravata tăiată sau cu hainele pătate de cerneală, urme vii ale succesului glumelor lui Toni întru fericirea ta. Ca un blestemat Cyrano de Berjerac ascultam şi-i dădeam sfaturi necioplitului de Toni în perioada fazei voastre de preludiu platonic. Îmi apăreau coșuri adolescentine pe față şi îmi dispăreau prin simpatie sau milă dumnezeiască, după fiecare întâlnire înfocată dintre voi. Am fost mereu pavăza minciunilor voastre, am fost mereu somniferul vigilenței părințiilor voștri. La nunta vostră eu ți-am prins buchetul aruncat și m-am îmbătat mai rău decât Toni când am aflat că o să aveți un copil! Am făcut toate astea și multe și mai și, dar nicicând nu le-ai aflat. M-am însurat cu prietena ta cea mai bună iar pe urmă voi v-ați certat definitiv. L-am lăsat pe Toni să se încurce cu nevastă-mea, te-am acoperit de dovezi ale gestului sau (dacă nici copilul meu nu e leit Toni, atunci...) și te-ai supărat tot pe mine. Mă certai, țipai la mine și eu mi te închipuiam, în altă viață, deasupra mea, aprinsă la față și asudată, implorându-mă să am milă de tine, ba chiar mă băteai cu pumnișorii tăi dragi pe piept...totuși vaza de China cu care m-ai lovit pe post de concluzie a vorbelor tale, m-a trezit din dulcea reverie. Nimic nu a mai putut să te facă să-mi accepți prezența, ne mai vorbind de prietenie, deși același lucru nu-l pot spune şi despre soțul tău, astăzi băiețelul meu are o surioară, şi ea cap-tăiat Toni. Până să plecați în Canada am făcut de pază la ușa familiei vostre, ți-am gonit toți pretendenții reali sau doar imaginari din capul meu, i-am adus mereu aminte lui Toni de zilele voastre importante, m-am dus și la şedinţele cu părinții ale copilului vostru și totuși tu nu ai vrut să mai știi de mine. Cică te speriam, privirea mea îţi părea mereu amenințătoare, umbra mea înfricoșătoare. Până să moară otrăvit chiar şi câinele vostru îți împărtășea temerea... de ce nu mi-ai acceptat iubirea? (Din negura fumului de țigare apare maiestos o doamnă. E Angela, soția lui Toni. Toți o recunosc și pe rând Sile, Mircea şi Costel se ridică și o salută ridicol-ceremonios. ) De ce îți e frică de mine? Nu știai că așa este dragostea adevărată? Devoratoare şi acaparatoare? Te-ai învățat să înjosești iubirile ce te înalță, să ucizi planarea liber-dogoritoare a dragostei mele? Aşa, ai? Atunci rămâi cucoană ce ai fost dintotdeauna pentru mine...

Orchestra amuții ca la un semnal, un chelner scăpă pe jos, asurzitor, o tavă. Cartierul adâncit în somn vui de strigătul unui apucat de streche: Curvo! Curvo! Curvo!

Aniversarea casniciei

2011-11-08T13:49:00.000+02:00

Klu Klux Klan

2011-11-03T09:25:00.003+02:00

Che Fresh

2011-10-20T09:45:00.017+03:00

Recent am vazut pe strazile capitalei noastre cateva afise, ici colo, cu o reclama la Frutti Fresh, prin care, inducand in subconstient, se exhiba idea de libertate prin imaginea lui Che Guevara.
Adica, in Romania Elisabetei Rizea sau a Doinei Cornea sau a lui Vasile Paraschiv nu s-a mai gasit alta imagine sugestiva a Libertatii decat Che Guevara?! Intr-o Romanie siluita de 45 de ani de comunism, nu s-a gasit alt simbol al Libertatii decat criminalul Cubei castroiste?
Pe de o parte pot intelege ca intr-o perioda de varf a globalizarii, o populatie tanara educata prin youtube si intr-un dispret pentru identitate nationala, nu poate sesiza dihotomia conceptului de libertate a spiritului prin asocierea cu imaginea si amintirea sceleratului argentinian Che Guevara, insa ca un creativ de la o agentie de publicitate nu stie cine a fost Che si sa faca asemenea asocieri, asta nu o pot intelege/accepta.
De fapt, tragedia este in alta parte. Dupa 1989 s-a pornit o campanie tacuta dar insinuanta, sepuindu-se prin toate cotloanele societatii romanesti, de angrenare a noastra la culturi externe, occidentale. Faptul in sine nu este negativ deloc, insa preluarea anumitor icon-uri sau sintagme s-a facut prin abandonarea in uitare a reperelor nationale.
Societatea de tip struto-camila pe care regimul iliescian a girat-o si incurajat-o in perioada post decembrista, s-a dezvoltat haotic intre niste repere ciuntite. Pe de o parte se "permitea" redescoperirea perioadei de varf cultural interbelice, pe de alta parte se anihila total importanta, chiar existenta, familie regale. Pe de o parte se critica perioada comunista, cu accent pe greselile fostilor conducatori Dej sau Ceausescu si mai putin pe doctrina, iar pe de alta parte se anulau vocile critice si interogatiile referitoare la zilele Revolutiei decembriste. Tot acest amestec politic, coroborat cu efectele supravietuirii in comunism, a condus la modificarea perceptiei realitatii. Si mai grav, episoade triste din perioada comunista (inslusiv crimele de la Aiud, Gherla, Baragan) au fost ori minimalizate sau deviate in responsabilitate ("s-au primit ordine de la sefi care nu erau romani neaosi, ci evrei, basarabeni, rusi, unguri etc"), ori s-au pierdut intr-o tacere oficializata, insa la fel de vinovata ca fapta in sine.
Inchei, invitandu-i pe creativii acestei reclame sa se uite si la urmatoarea adresa (http://factreal.wordpress.com/2008/12/17/che-chic-killer/), daca istorie le-a fost greu sa invete.
Si sa-i forward-eze link-ul si lui Ponta, viitor prim-ministru sau presendinte al Romaniei, mare fan de Che Guevara...

http://factreal.wordpress.com/2008/12/17/che-chic-killer/

Fereste-ma Doamne de prieteni

2011-10-19T09:15:00.011+03:00

Intr-o perioda relativ ciudata prin afluxul continuu si nestavilit de documente pseudo-omagiale cu pretentie de memorialistica istorica, despre Nicolae Ceausescu, apare cartea unui american, Larry L. Watts, teoretic fin cunoscator al realitatii romanesti de azi si de ieri, care incerca sa descrie istoria necunoscuta relatiilor diplomatice ale Tarilor din cadrul Lagarului Comunist intr-un volum impresionant, la propriu.
Naratiunea se bazeaza pe o bogata bibliografie, jumate din carte fiind formata doar din note de subsol! Cu toatea astea, informatiile acumulate pe parcursul lecturii conduc la o morala inselatoare, proptindu-ne mereu in fata ochilor un Nicolae Ceausescu neinfricat, patriot si co-fondator al tuturor asociatiilor internationale de real interes: est-vest, comunism-capitalism, Israel-lumea araba, Vietnam-SUA, RFG-Iugoslavia-Romania etc, etc. Citesti, te ciupesti sa vezi daca e adevarat sau vis, te crucesti si cazi pe gânduri. Primii 10 ani ai dictaturii ceasusiste par a fi fost o dulce feerie (dupa obsedantul deceniu si criminala conducere a lui Gheorghiu Dej), mai mult chiar, se sustine ideea cum ca in Romania Socialista se traia mai bine decat in Spania sau Portugalia! In general, astfel de idei au fost propagate cu multa fantezie si talent de alde Paunescu, Vadim si Compania de Sunete, din 89 incoace, insa asta nu inseamna ca e si adevarat.
La un anumit moment, dl. Watts ne zugraveste o imagine idilica de-a dreptul. Intr-o discutie despre conditiile de pace si armistitiu dintre Vietnam si SUA, Henry Kissinger primeste ca un scolar Lumina de la un Dascal al Poporului, adica de la Nicu Ceausescu! Deci, un absolvent stralucit de Harvard si membru, printre altele, al Grupului Bilderberg il asculta (mai mult decat condescendent) pe un analfabet dintr-o dictatura comunista?!
Cum putem crede o asemenea aberatie? Har Domnului, si astazi suntem inconjuranti de astfel de specimene, dar pune cineva importanta pe elucubratiile unui Becali, unui Vanghelie? Sta cineva sa analizeze prostiilor analfabetilor de astazi (chit ca sunt plini de bacalaureate si diplome de universitati)? Ok, putem intelege ca americanii, si in general occidentali, se foloseaua de toti liderii comunisti, oportunisti si tradatori cu totii, pentru a agita apele in interiorul lagarului comunist, dar nu mai mult de atat. Singura lor grija era sa aiba liniste la granite, sa intretina o imagine asupra libertatii lumii occidentale si sa limiteze tendinta de expansiune sovietica. Polonia si Cehoslovacia au fost abandonate fara nicio remuscare in bratele imperiului sovietic, revoltele unguresti, cehoslovace sau poloneze nu au primit nici cel mai mic semn de ajutor, simpatie sau incurajare. Cele doua lumi erau "pour l'eternite" sortite separatiei, fara zone de contact.
Si totusi cartea intretine mitul independentei si patriotismului lui Nicolae Ceausescu, desi cand vine la putere in 1965 inca nu i se uscase sangele de pe maini din urma "succesului" cooperativizarii Romaniei!
Altfel, cartea are mai multe nivele de lectura si informatie, descrierea mecanismului de functionare (inclusiv tradare de neam) a Cominternului fiind mai mult decat interesanta si bine documentata. Problemele interne ale Romaniei din perioada imediat urmatoare incheierii razboiului, a constituirii zonelor in locul judetelor sunt si ele, la randul lor, interesante si deosebite de monotonia de subiecte dezbătute, in general, la tv sau ziare.
Insa tendinta de admiratie a dictatorului Ceausescu (totul gravitand in jurul primaverii pragheze din '68) este trista si injositoare pentru orice supravietuitor al "binefacerilor" Epocii de Aur!

Transport in comun Chisinau

2011-10-17T17:39:00.006+03:00

In troleibuzele moderne din Chișinău intalnesti doua chestii halucinante.

Primul soc este "voicer"-ul din timpul calatoriei care anunta statiile si enunta tot felul de imbolduri cetatenesti (citez din memorie:" Cetateni alegi calatoria cu troleibuzul deoarece este ecologic, practic si economic"). Vocea are timbrul si intonatia surprinzător de identice cu cele ale Marianei Zaharescu de la Teleenciclopedia de la TVR!
Cel de-al doilea soc il reprezinta "poezioarea" naiv-populara lipita pe geamuri, citez:
"In troleibuz daca-i urcat/
Fii pasager disciplinat,/
Avand bilet te simti mai bine/
Si nu dai cinstea pe rusine."

Buna! Ce faci?

2011-10-14T11:30:00.009+03:00

Buna! Ce faci:? este o bijuterie de film minimalist. Aproape traiesti cu impresia ca Alexandru Matei a lucrat cu niste ocheane alambicate tocmai bune de folosit in microbiologie. Totul este o dantela a detaliilor de o frumusete captivanta. Mai mult, parca pentru intaia data Bucurestiul apare dezvaluit in acea latura mic burgheza, o partica de Petit Paris, de Mignon Paris. E aproape hazliu sa vezi pe de o parte, strazile curate, spalate, si pe de cealalta parte sa admiri blocurile de locuit din epoca interbelica cu acele scari interioare halucinante, atat de departe de blocurile jalnice (si reale) comuniste redate in restul filmelor noului val cinematogafic romanesc.
"Buna! Ce faci?" place si atrage telespectatorul, cel sarit de 40 de ani, inspre o zona mai degraba secreta si interiorizata a fiecaruia dintre noi. E un film despre oboseala casniciei. Un element nou in viata cuplului, internetul, dezlantuie energii impietrite in fiecare dintre cei doi eroi, Gabi si Gabriela.
De fapt, ce te minuneaza in acest film sunt cei doi actori, dna. Dana Voicu si dnul Ionel Mihailescu. Pentru mine a fost extraordinar sa le descopar jocul natural si mai ales non-apartenenta la haita telenovelistilor romanesti din ultimi anii (fie ei "starlete" sau monstri sacri aflati la final de viata) sau alte pseudo-acte de cultura popularizanta (deh, asa cere publicul...). Recunosc ca sunt fericit cand descopar ca mai exista actori mandrii de meseria lor, exigenti cu destinul lor artistic si care-si impun sieși si totodata noua, spectatorii lor, o anumita conduita artistica inalta, elitista si mai ales de respect.
Aidoma Ozanei Oancea sau Vlad Ivanov, cei doi Artisti din "Buna! Ce faci?" apartin unei specii unice de artisti, pe care de multe ori, in valtoarea obositoare a evenimentelor cotidiene, consideram ca e aproape disparuta, dar astfel de evenimente ne readuc speranta in bine si frumos la viata. Vazandu-l pe Ionel Mihailescu in film mi-am adus aminte de o alta creatie memorabila a sa, cea a lui Paraschiv din capodepera lui Stere Gulea "Morometii". Adica de acum 23 de ani!
Revenind la film, scenariu curge cuminte, coerent avand o desfasurare aproape hollywoodiana. Ceilalti actori sunt corect incadrati in rol, inclusiv eroul principal, baiatul lor, Vladimir interpretat de Paul Diaconescu care emana o anumita stridenta in joc, dar cred ca mai degraba e de la personajul relativ complex pe care-l interpreteaza, trecand la stari diametral opuse intr-un timp cinematrografic concentrat.
Merita "Buna! Ce faci?" sa fie vizonat? Da. Insa cel mai important va fi urmatorul film al lui Alexandru Matei. Obligatoriu trebuie sa fie diametral opus acestuia, insa la fel de bine realizat.

Chisinau

2011-09-29T15:37:00.014+03:00

Chisinau, prima impresie.

Este adevarat ca despre Chisinau sau Basarabia nu am avut prea multe idei preconcepute. Ma gandeam, inainte sa ajung aici, ca atmosfera poate va fi una asemanatoare celei din HarCovul romanesc. Adica un soi de coloborationism intre ei si noi in fata unui stapan ranit, rusofoni.

Insa situatia locala nu este chiar asa, lumea vorbeste un soi de rom-rusa, ca noi romgleza, si in toate cazurile chisinanenii iti raspund in limba romana fara sa dea ochii pe spate ca maghiarii din HarCov.

Ca turist esti inconjurat de tot felul de legende pro si contra racketi, insa atmosfera generala ramane foarte asemantoare oraselor din Moldova, in special Iasi. Chisinaul aduce a Iasiul nostru, parca e oleaca mai intins, dar tot asezat pe nenumarate coline (cred ca iarna poleiul face ravagii), are biserici la fel de impozante si peste toate, traficul auto este la fel de nesabuit. Desi, parca la Iasi se circula mai civilizat, trecerile de pietoni sunt respectate mai mult decat aici unde sunt ignorate complet. Intr-o zi priveam ingrozit cu alearga pietonii pe "zebra", cand deodata o masina opreste la trecere si ne lasa sa ajungem pe trotuarul celalat. Mirat ma uit lung la masina si pe urma zambesc, era din Bucuresti.

Altfel insa Politia este atotputernica pe sosele, legende locale spun ca in caz de accident (oricat de mic) nu ai voie sa parasesti masina si locul accidentului. Daca faci asa ceva (cica) esti condamnat automat la 15 zile de inchisoare. Si chiar daca blocheaza traficul, soferii cu masini avariate stau in masina pana vine politia (chiar daca blocheaza traficul si asa aglomerat).

In rest, globalizarea este si aici la ea acasa. Mc Donalds, Apple & Co sunt prezenti peste tot la niste preturi absurde pentru o tara atat de saraca.

Satisfactia nr. 1 si bucuria estetica inegalabila cu care ramai dupa o calatorie pe bulevardele Chisinaului (sau la MallDova!) raman tinerele fete, gratioase aidoma unor caprioare, cu ochii mari si boticurile umede, frematand speriate din nari. Toate sunt inalte, suple si fac o echilibristica desavarsita pe tocurile de pe 10 cm inaltime! Este ametitor cu peste 80% din fete poarta pantofi cu tocuri foarte inalte.

Nu stiu cum este in restul tarii, insa ca o prima impresie imi dau seama ca realipirea la Tara Mama se va face greu si in timp indelungat. Pe langa faptul ca in Romania, la nivel superior al conducerii de stat (indiferent de partid aflat la conducere), nu exista o politica unitara si de perspectiva, aici, la nivel imediat al populatiei interferenta romano-rusa este insiduos impletita, creind o identitate blurata a basarabenilor de astazi. Limba rusa ramane ancorata in toate activitatile cu iz oficial, superioare sau elitiste, iar limba romana ramane strict la nivelul casnic-familial imediat.

Sunete duale

2011-08-21T09:27:00.011+03:00

- Iata-ne la o noua editie a emisiunii "Mici intreprinzatori, mari succese economice ale Romaniei", si stam de vorba cu....
- Da, stati de vorba cu Silvian Sonorescu, patron administrator asociat al holdingului "Sunetul Dual" din Râmnicu Sărat.
- Sunetul Dual, da? Hai sa ne spuneti cateva cuvinte despre dumneavoastra, despre afacerea dumneavoastra...
- Da, totul a inceput de la o matusa de-a mea, care stiind ca eu eram mare master DJ prin judet, avand vreo 3 horeteci in gestiune si portofoliu...
- Horeteci?
- Da, sunt la fel ca discotecile numai ca e vorba de hore, bătute si din cand in cand sârbe. Ei, si cum matusa il banuia pe unchiu ca scapa si prin alte gospodarii, ma puse sa-l inregistrez cu sculele mele. O facui, unchiu vorbi vrute si nevrute in somn, aminti de Lenute, Marioare, in fine, spuse de toate de ziceai ca-i drogat cu serul adevarului, nu altceva.
- Escopolamina...
- Ei, si tocmai cand matusa il alerga pe unchiu prin gradina aruncand dupa el cu ce prindea la mana, eu avui un soi de iluminare! Ce ar fi daca as face nu stiu cum incat sunetele sa nu redea realitatea, ci s-o manareasca?
- Adanc, si?
- N-am mai stat pe ganduri, am luat banii de-i strânsesem pentru plecat pe Litoral si m-am înscris la Universitatea Yale...
- Dumnezeule mare! Dar câți bani aveai strânși pentru Litoral de-ti ajungeau sa te înscrii la Yale University, New Heaven, USA?!
- Ho, bre, nu sari si matale! Nu știu ce aveti toti cand auziti de Universitatea Yale, Arte si Meseri din Râmnic, de săriți asa in sus? In fine, m-am inscris si am absolvit magna cu laude si felicitari cursul de scafandrii, secretariat dactilografiere si înregistrări mono pe suport fizic.
- Mono? De ce nu stereo?
- Stereo făceam la masterat, dar eu fiind autodidact din fire, nu a mai fost nevoie.
- Bun, v-ati terminat studiile superioare si mai departe?
- Si mai departe am început munca mea de apostol, răspândind alibiuri, contra cost bineînțeles.
- Alibiuri, apostolat, contra cost?
- Exact fiți atent, deci, vroia unul sa-si vândă mârțoaga de Traband, Dacie sau Wartbutg, imediat apaream eu si ii montam la motor o secțiune audio mp3 in bucla, cu zgomotul facut de motorul unui Ferrari. Rasuceai cheia in martoaga ta si de sub capota torcea un jaguar veritabil al soselelor. Afacerea a mers brici pana cand unul mi-a cerut sa-i fac un sunet tipic de scârțâit de frâne, ca vrea s-o trimita singura cu masina pe soacra-sa in voiaj pe Dealul Negru. Sincer m-a cam pus pe gânduri sclipirea nefireasca din ochii sai si l-am refuzat, modificându-mi si trendul de afaceri.
Am realizat niste sunete care imitau perfect claviatura de calculator, imprimante in lucru sau vociferări de șef in actiune. Astfel puteai sa te duci cu amicii sau amanta pe unde vrei, si cand te controla nevasta, de abia te auzea la telefon de vacarmul muncii din preajma ta, înțelegeți? Ei, si a mers afacerea destul de bine pana când am dat lovitura. M-a angajat Bechtel pentru niste sunete tipice muncii lor. Le-am pregatit niste sunete de excavatoare, betoniere, basculante, ce mai o simfonie intreaga, nu altceva. Iar ei, domni, americani profesionisti, pe langa ca m-au platit regeste mi-au pus munca in opera printr-o instalatie 5.1 cu jdemii de Wati in boxe. Cand veneau Nastase, Boc sau Boagiu in inspectie, auzeau zumzetul muncii de la mare departare, ce mai, ai fi crezut ca acolo nu se face o autostrada, ci se construiesc piramide de faraoni! Au făcut si ei, dar si eu bani frumoși din nebunia asta. Pe urma, in urma succesului m-au angajat si regii asfaltului de pe la noi, numai ca de aici a inceput sfârșitul. Nu s-au zgarcit la plata nici Casuneanu, nici Umbrarescu nu mai ca nu au știu când sa se opreasca cu mascarada.La un moment dat aveam impresia ca eu sunt Inna, peste tot in tara răsunând acordurile sunetelor mele, fierbea tara, ce mai! Din pacate, Umbrarescu nu s-a putut abtine si a montat o instalatie de sunete in preajma comunei Rachitele, judetul Cluj, lasand-o sa urle zile si nopti, in nestire. Pana la urma s-a plans Boc senior de zgomot la fii-su, de a venit ala micu cu o falca in cer si una in pamant la Umbrarescu, de acolo la mine, ce mai a fost deranj mare. Am dat-o noi la intors, cum ca vroiam sa obisnuim pe taranii din Rachitele cu zgomotul muncii la viitoarea autostrada suspendata Rachitele - Cluj - Viena, n-a tinut. S-a suparat Boc junior, pe urma a ațâțat-o si pe Boangiu aia, si ai vazut ce s-a intamplat cu Bechtel... sincer, atunci mi-a fost teama. Noroc ca mi-am reactivat arhiva de sunete, aia cu claviaturi si imprimante, pe urma am mixat-o cu sunetele astea de santier si le-am distribuit la toti presedintii de consilii judetene cu probleme in activitatea de dobândire a finanțărilor europene, programul POS mediu si nu numai. Cand sunau aia de la Bruxelles pe aici, de abia se auzeau la telefon de harnicia muncii de la noi, ziceai ca au sunat nu in Romania, ci in China saupe la vreun alt tigru d-asta economic. Pana la urma ne-a prins Catherine Ashton cu potlogaria si a trebuit sa fac ciocul mic si sa ma dau la fund.
- Si sa inteleg ca ati intrat in silentio stampa?
- Cam asa ceva... har Domnului ca si Bechtelul, si Umbrarescu, basca consiliile judetene au fost darnice cu mine...
- Deci, acum, afacerea dumneavoastra e moarta?
- Hm, este intr-un soi de stand by... la noi la romani, memoria are picioare scurte, se schimba guvernul, vin alte consilii judetene, se vor face alte autostrazi... rabdarea e o virtute a celor alesi...nu stiu cine a spus asta... Confucius, Iliescu... Mai nou ma rad cu OTV-ul...
- Adica?
- Le trimit secvente audio din filme celebre cu Ciociolina sau Jenna Jameson si le spun ca sunt marturii de viata ale Elodiei.
- Cam sinistru, ce sa spun....
- Macabru de-a dreptul, aveti dreptate, dar ce sa fac, primisem o oferta de a fi inginer de sunet la audiobook-ul dupa Abecedarul de la 1867 al lui Ion Creanga, recitat de Vanghelie! Ce puteam sa aleg?
- Elodia desigur!

Demis Roussos

2011-08-01T09:28:00.004+03:00

Palatul Cantacuzino

2011-07-25T09:57:00.009+03:00

Weekendul trecut am vizitat Palatul Cantacuzino de la Busteni. Nu stii de el pentru ca se afla, ca atatea alte atractii turistice, intr-un fel de anonimat semi-underground. Chit ca oficial se cheltuie bani frumosi cu promovarea Romaniei turistice, pentru astfel de atractii muzeistice trebuie sa dai dovada si de aptitudini detectivistice (sic!). Dupa ce am vazut indicatorul inspre castel (multumita faimosului ambuteiaj de la Busteni!), am surfat pe net dupa informatii si ceea ce am aflat m-a indemant sa-mi iau familia si sa vizitam acest castel. Si efortul a meritat!
Tot ceea ce am vazut m-a facut sa ma gandesc la o latura putin discutata, si anume, cine au fost acei anonimi curajosi din perioada de inceput a comunizarii Romaniei? Acest palat a fost din 1947 spital TBC, si s-au gasit cativa sau poate doar un singur curajos incat prin actiunile sale sa salveze aceasta comoara istorica de la pieire. Tavane, seminee, usi monumentale sau picturi au fost salvate prin metode simple (acoperite cu panze, vopsite cu vopsele de ulei etc) si astazi dupa 70 de ani de comunism le putem admira sau ce e mai important pot fi readuse la viata prin restaurări relativ simple (pentru cercetatorii specializati in astfel de lucrari).
Ce ar fi fost daca palatul ar fi fost sediu CAP? Brrr, nici nu vreau sa-mi inchipui asa ceva!

Paralia Olimpic Beach

2011-07-06T08:55:00.003+03:00

Statiunea Olympic a localitatii Katerini reprezinta pe de o parte visul de aur al localitatii romanesti 2 Mai, asta in cazul ca totusi cineva (primarie, consiliu judetean, ministerul turismului) doreste sa faca din satul romanesc un asemenea exponent de varf al doctrinei de succes a turismului rural, si pe de alta parte reprezinta punctul de convergenta al turismului post-comunist al tarilor membre CAER: Ungaria, Romania si, mai ales, Serbia.

Nu stiu cum s-ar putea descrie realitatile vietii agitate, contemporane, grecesti dar un mic tratat de observatii sociologice despre urmasii Iugoslaviei s-ar putea derula lejer. Paralia Olympic Beach este substitutul vremelnic al Kosovo-ului pierdut. Aici sarbii sunt ca la ei acasa, iar sentimentul de deja-vu care te incearca la orice pas este acela al imaginii din anii 70 a statiunii Mamaia. Sunt multi, galagiosi, cu copii multi in jurul lor, stand la plaja pe cearceaf si mancand de la pachet, imuni la toate ofertele estivale dimprejurul lor: sezlonguri, umbrele, bauturi racoritoare evident toate contra-cost. Daca despre copii nu ai ce sa spui, copii sunt copii indiferent de nationalitate, banalitatea femeilor te intriga un pic. Par invaluite intr-un val de absenteism estetic, neatragandu-ti privirea cu nimic. Dar daca ele sunt anonime, ei, sarbi sunt asa cum ii stii din legendele nescrise ale admiratiei lui Vadim si Cornel Dinu, inalti, bine claditi si mai ales plini de cicatrice. Gandul iti zboara imediat la recentul lor razboi, insa indiferent de natura explicatiilor cicatricile sunt pana la un punct socante.

In rest, viata de zi cu zi a Greciei, respectiv a grecilor, nu pare sa dezvaluie marile tragedii socio-finaciare pe care le cunoastem acasa, din informatiile tv. Se poate sa fie si departarea de epicentrul grevelor, Atena, se poate sa fie si lenea specifica concediului, astfel incat reactile la stimuli externi sa fie mai mici, mai molcome.

In scurte reprize, am navigat prin presa romaneasca, via wi-fi. Impresia general puternica care mi-a ramas dupa scurta revista a presei a fost aceia in care eu, ma aflam la zidul exterior al unui spital de nebuni, saream pe loc si reuseam sa prind franturi din grozaviile ce se petrecea in curtea spitalului: Basescu nu a retractat injurile aduse Regelui...Dragomir si Becali se injura ca la usa cortului....Rapid a batut pe nu stiu cine la fotbal...etc, etc.

Am parasit plajele Greciei rasunandu-mi in urechi ecoul galagiei publicitare a vanzatorilor ambulanti de gogogsi: Ia goagoasa, neamuleee….Elalukumeneeee…Donuts….Elalukumeneee

P.P.D.D.

2011-06-20T16:36:00.006+03:00

-Bun gasit doamnelor si domnilor, iata stam de vorba cu…

- Stati de vorba cu domnul Iulian Dublatu, primarul municipiului Tandarei, judetul Slobozia, regiunea 12...

- Stati un pic, ce tot spuneti acolo...municipiul Tandarei, regiunea a 12-a? Ce sunt astea?

- Domne, noi, cei din Partidul Poporului Dan Diaconescu ne-am dat seama ca nu suntem acceptati in lumea reala a vietii politicice si atunci, in conformitate cu rezultatelele ultimului sondaj OTV, ne-am hotarat sa oferim romanilor o noua Romanie, un pic ireala dar palpabila.

- Despre ce sondaj vorbiti?

- S-a facut un sondaj in direct la OTV, daca lumea vrea ca dl Dan Diaconescu sa preia fraiele in tara asta, ei bine, peste 85% dintre telespectatori au raspuns pozitiv, fata de numai 53% care s-au declarat impotriva sau unii dintre ei chiar nu au inteles intrebarea.

- Aha, si deci asa s-a decis sa creati structuri dublura ale statului?

- Cam asa ceva, mai exact ideea ne-a venit cand am auzit de Politia Animalelor care are exact aceleasi insemne ca si politia statului, si de aici ne-am gandit ca noi putem oferi acea alternativa viabila romanilor sictiriti de situatia existenta.

- Asa ca ati format o primarie...

- Am format primarii, vom forma si consilii judetene, ce mai, tot ce trebuie pe la casa omului.

- Spuneati ceva de regiunea a 12-a?

- Da, liderul nostru spiritual Dan Diaconescu a gandit vreo 15 regiuni, incluzand si fostele judete ale Romaniei Mari...Cadrilater, Hotin etc.

- Si cum va arata aceasta Romanie Second Hand in viziunea PPDD?

- Vai de mine, ne jignitit. Second Hand? Nici vorba, desi daca ar fi sa pastrez nivelul de discutie suburban pe care-l promovati as putea sa spun ca noi ne adresam acelei Romanii care nu apare in niciun document oficial.

-Adica?

- Pai, guru nostru, in vecii fie-i numele perpetuat, a gandit o Romanie Noua, astfel deoarece increderea in clasa politica actuala este minima spre inexistenta in electorat, parlamentul va fi constituit dintr-o singura camera, va fi uni-garsonier. Pe langa primarii si consilii judetetene, vom imparti Romania in voievodate, regiuni, areale, tari, cum ar fi Tara Oasului, campuri, cum ar fi Campul lui Neag, enclave autodeterminante, ba chiar si sectoare ca la fotbal, sectorul nord, sud, curva ultra etc, etc.

-Adica veti super-federaliza Romania?

-Da! Telul nostru este sa atingem gradul de bunastare al Republicii Federale Germania, si cum republica deja suntem, atingem si gradul de federalizare urmand firesc cel de eficientizare prin germanizare.

-Pare logic ce spuneti...

-Este!

- Deci vreti o noua Romanie pe locul vechii Romanii...

-Facem si noi ce putem...de pilda, vamile nu le putem lua de sub influenta vest europeniilor...Schengen, chestii d-astea, dar putem inventa cate vamii vrem in interiorul tarii. Lumina partidului nostru, deja s-a gandit sa-l coopteze in guvern pe primarul Mazare, care cu experienta-i acumulata din regionalizarea Litoralului va putea sa ne descâlcească mai bine dorinta noastra de-a vamui tara cat mai des cu putinta. Deja maine se va da in folosinta vama dintre Galati si Braila.

- Ati ajuns la fineturi d-astea?

- Oho, si inca nu stiti tot! Sa vedeti cand o fi gata vama dintre Bucuresti si Pipera, o sa fie niste cozi pentru viza la ambasada Piperei, incat circul de acum de la ambasada SUA o sa fie joc de copii!

- Faceti si ambasade interne?!

- Facem, facem pentru ca avem nevoie de sprijinul UDSR si a UDCR in formarea guvernului...

- UDSR, UDCR?

- Da, e vorba de Uniunea Democratica a Sogorilor din Romania, respectiv a Ceangailor. Au pus conditia asta ca vor ambasade, vami, autonomie...

-Scoli in limba materna...

- Nu prea, adica scoli in limba maghiara parca n-ar mai vrea asa mult...ah, daca ar fi spaniola, italiana sau germana, da, mai degraba, basca ca acolo s-ar inghesui si romanii nostri. Stiti cum e, ca sa fi capsunar sau fierar betonist nu-ti trebuie scoala in ungureste, trebuie sa stii nitica aritmetica sa-ti numeri banii la salariu, iar matematica este un fel de esperanto, universala...

- Sunteti pusi pe fapte mari...impartiti tara, formati aliante, trebuie sa recunosc ca pare halucinant ceea ce povestiti...dar actuala putere nu se opune planurilor dumneavoastra?

- Domne, sincer, intital au vrut sa faca ceva, motiv pentru care Craisorul partidului a tot fost hartuit pe la DNA, insa cand au vazut ca ne-am infiintat circi financiare, basca garzii finaciare si DNA mai bland ca al lor, ne-au lasat in pace.

- Aveti circa financiara? Incasati impozite?

- Da, dar numai de la economia subterana, adica economia aia care nu este domesticita de actualii guvernanti. Astfel ei nu mai au grija ei, Europa nu-i mai urechiaza ca nu stapanesc flagelul acesta al muncii la negru, al neincasarii impozitelor, devin cum sa spun, mai curati, mai usori.

- Adica dumneavoastra va ocupati de fapt de partea intunecata a realitatilor romanesti?

- Exact! Noi facem ceea ce guvernul doar delireaza prin talk-show-uri sau perioade electorale. Promite Geoana mii de euro daca-l votam, ei bine, noi ii si dam! Or fi banii falsi, dar gestul conteaza. Doarme Antonescu in orice pozitie, ei bine restrangem si noi ziua de lucru la 2 ore, maxim 2 jumate. E adevarat ca iesi la pensie la 140 de ani, dar te-ai si odihnit, n-ai ce zice. Viseaza guvernul 8 regiuni, noi facem 100. Vor ungurii autonomie, noi inventam si Regiunea Autonoma Roswell Aria 52 daca e nevoie! Telul nostru este de a oferii electoratului, iar electoratul nostru este reprezentat exclusiv de cei care apar in statistici ca absenti, si sunt cateva procente pe care doar Iliescu si Ceausescu le mai strangeau candva, deci noi vrem sa-i oferim romanului acea Romanie dezinhibata, consecventa in absurd si ireala. La fel ca si marele Cioran, noi nu putem iubi decat o Romanie in delir. La propriu!

Poveste de Iubire

2011-06-06T16:52:00.003+03:00

Vointa

2011-06-06T16:51:00.002+03:00

Nume copii

2011-05-30T12:34:00.008+03:00

Mai zilele trecute ascultam o discutie intre niste mamici. Povestea una catre cealalta, razand amandoua, cum ca auzise la mare, pe plaja, o mamica isi striga puiul astfel: Edrien, Edrien!
Prima data a crezut ca respectivii sunt turisti straini in vacanta pe litoralul romanesc...cand colo, doamna striga mai departe: Edrien, vino sa mananci! Hai Edrien, iesi din apa!
Edrien era doar un biet Adrian neaos anglicizat fonetic. Si da-i si razi!
Din vorba in vorba cele doua ajung la numele copiilor lor. Astfel cea care povestise despre Edrien, recunoaste spasita ca atunci cand a fost sa-i dea nume la copil propriu a cautat mult pe internet si satula de atatia David sau Luca cati sunt astazi in Romania, a ales pentru cel mic un nume mai "de-al nostru", Albert! Mai exact Ionut Albert!

Cosmopolitan

2011-05-23T11:45:00.003+03:00

Dragă redacţie Cosmo,

Mă numesc Ylmaz Bulent Vasiliu, din Cobadin, judeţul prezidenţial Constanţa, şi vă scriu dintr-o pricină la care nici cu gândul nu v-aţi fi gândit. Mai zilele trecute nevastă-mea, Sofica, a trebuit să meargă cu finuţa noastra la dentist. Cât a stat în sala de aşteptare, neavând ce face, se puse pe răsfoit onorata Dvs. revistă.

Ei bine, vine acasă, nu zice nimica şi cum se lăsă noaptea, ne tragem amândoi către dormitorul conjugal pentru a ne repausa după o zi de muncă. Eu, mai harnic, adorm primul. De fapt, adorm e mult spus, aţipesc aşa … Sofica mea stătea deşteaptă în capul oaselor citind atentă nu ştiu ce articol aiuritor din frumoasa dumneavoastră revistă. La un moment dat inevitabilul se produse!

- Ylmaze, dormi?

- (tac insinuant)

- ...hoţomane, hai nu te mai preface...

- (ca sculat dintr-un somn profund) Hm, cum? Ce e, arde?

- Ce ai zis? Arde? Hopa, uite cum te-ai dat de gol! Of, fraieri mai sunteţi voi bărbaţi!

- De ce zici aşa?

- Uite ce scrie în Cosmo. „Dacă e trezit din somn şi răspunde panicat, folosind cuvinte de genul: arde, ce e cu mama sau bineînţeles că n-am uitat de ziua casatoriei!, atunci soţul dumneavoastră se încadrează la vechimea în căsnicie de 20 de ani.” Poftim, exact ca tine!

- Şi ca tine nu? Ce tot citeşti femeie acolo?

- Ce citesc, ce citesc... Aici În Cosmo voi bărbaţi sunteţi descompuşi aidoma unor viermi de mătase de pe altarul ştiinţei seismologiei planetare. Cred că ştii adevarul dovedit ştiinţific cum că viermii de mătase pot să anunţe producerea iminentă a unui cutremur de pământ cu aproape 12 ore mai devreme?

- Nu ştiam aşa prostie...

- Normal, pentru că în Lumea Pronosport nu scrie aşa ceva! În fine, voi trece imperturbabilă asupra slabelor tale atacuri misogine şi îţi voi spune ce trebuie să faci pentru a ne salva căsnicia.

- Poftim?

- Nu reacţiona violent!

- Dar când am reacţionat eu violent faţă de tine?

- Lasă asta acum, ştim amândoi că eşti blând şi bun, şi nici chiar când bei un pahar în plus nu reacţionezi violent, ci adormi cântând marşuri de cătăniei... Dar uite ce scrie aici: „ Soţul după 20 de căsnicie devine apatic faţă de soţia lui, neinteresat atât de eforturile ei de înfrumuseţare cât şi de el însuşi. Uită zile importante, gen: primul sărut, prima ceartă, prima împăcare, etc. Începe să se bărbierească doar marţea, joia şi sâmbăta şi are dificultăţi în a-şi aminti ziua de naştere a soacrei, deşi, în cazurile nefericite desigur, niciun subiect nu uită ziua decesului soacrei.” Ei ce mai zici?

- Ce să zic? Prostii.

- Da? Ia auzi mai departe, deci: ”Odată cu împlinirea celor 2 decenii de comuniune matrimonială, soţii încep să manifeste grave carenţe de ordin intim. Sub incidenţa scuzei că sunt prea obosiţi deoarece muncesc prea mult într-u creşterea bunăstării familiale, soţii prezintă semne ale debutului sindromului sincopei de preludiu!” Ai auzit, da? Sincope de preludiu? Sună familiar?

- Ce sincope, dragă? Şi unde e vina mea că obosesc la serviciu? Parcă nu-l cunoşti pe Popescu?

- Lasă-mă cu smiorcăielile aste, de o viaţă nu aud decât de şef-tu ăsta! Popescu în sus, Popescu în jos! Gata, la mine totul e până la preludiu! Cine ştie, pe urmă încet, încet te năpădeşte sincopa asta peste tot...

- Soficuţa...

- Nţţţ! Gura mică! Noroc cu Cosmo care are răspuns la orice. Deci, „În vederea eliminării acestor defecte din comportament, încă din faza înmuguririi, soţul va accepta jocul propus de soţie, şi anume, reanimarea vieţii intime printr-un joc de societate denumit Numele Amantei!”

- Numele amantei? Adică?

- Adică în loc să-mi spui Sofia, Sofica, Pisi şi cum îţi mai vine la gură, apelează-mă ca pe amanta ta.

Tacere. Şi greierii de afară şi amperii din prize aşteaptau răspunsul meu.

- ...bine, dar ştii că eu nu mai iubesc pe nimeni altcineva decât pe tine...

- Aşa e, ştiam, oricum în Cobadin doar numerele LOTO şi cine l-a împuşcat pe Keneddy nu se ştie, în rest...niciun secret nu e secret aici! Nu-i nimic, Cosmo ştie soluţia.

- Trebuie să-mi iau amantă?

- Nu! Ce ţi-ar mai place? Nu, Cosmo zice să mă apelezi cu nume publice, de celebrităţi. Dar fără Daisy Duck, Betty Boop sau Olive Popeye! Aştept, dă-i drumul!

- Acum? E 12 noaptea...ştii ce, mai bine mă gândesc pe îndelete şi sâmbătă seara îţi spun la ce nume m-am hotărât. Bine?

- Nu, bineînţeles, că nu. Doar te cunosc, dacă era după tine, şi acum eram fată la mama. Lasă nu te chinui, tot Cosmo săracu te salvează! Deci, poftim, uite lista, alege.

Şi uite aşa, dragă redacţie Cosmo, am pierdut nu una, ci trei nopţi tot chemând-o cu diferite nume. Iniţial toată aventura noastră nu poate decurge liniar deoarece Sofica mea era mai tot timpul nemulţumită. Astfel, din start au fost excluse apelativele considerate uşoare, gen Sofia Vicoveanca, Regina Sofia a Spaniei sau Sofia Loren. Circul avea să înceapă de la primele nume...

- ...Elena mea iubită...

- Care Elena? Pieptoasa aia a voastră de la personal? De când visezi la ea?

- ... Mariuţa mea scumpă...

- Care Maria? Mahalagioaica de la 5 sau puştoaica aia de la Gogoşeria de pe Salcâmului?

- ... Danielo dragă...

- Care Daniela? Poştăriţa sau secretara lui Popescu tău?

- ... Stela Popescu...

- Ce faci dragă, aşa de prozaic eşti? De ce nu-mi spui şi codul numeric personal, Popescu Stela, 2351221 bla, bla

- Păi, draga mea ce să fac? Cum îţi zic nu e bine, aia e nu ştiu cine, aia e nu ştiu care. Înotam într-un ocean de ispite de atâţia ani şi eu habar n-aveam!

- Bine, bine supărăciosule, fie, tac. Zi din nou.

Încet, încet am început să ne dezmorţim. Am început să o strâng în braţe şi să o pup pe Stela Popesc. Problemele au începu să apară când Sofica mea a început să-mi răspundă apelându-mă ba Arşinel, ba Fănele. Mă cam inhibau chestile astea dar am plusat, i-am susurat numele de Angela. Sofica m-a oprit din ceea ce făceam şi m-a întrebat încet, Similea sau Moldovan? Similea, am zis şi am fost lăsat să continui mai departe.

În prima noapte totul a fost aproape halucinant. Mă hârjonisem o noapte întreagă cu Corina (Chiriac), Mirabela (Dauer) şi Margareta (Pâslaru)! Spre ziua, tocmai când mă aruncam hulpav asupra Monicăi (Columbeanu) apelativul de răspuns, Irinelul meu drag, m-a blocat subit şi instantaneu! Oricum cocoşii se deşteptau în depărtare, şi nici eu nu mai sunt aşa de tînăr...

Şi uite aşa, dragă redacţie, am început ca în fiecare noapte să avem câte o seara tematică. Luni sportivi români, marţi actriţe române, miercuri cântereţe române, joi sportive internaţionale, vineri cântăreţe internaţionale, iar în weekend am ales o temă mai dificilă, cântăreţe de operă celebre (balerine y compris)!

Dragă Cosmo, au trecut 3 luni decând căsnicia noastră monotonă a fost animată de acel articol al tău, şi da, suntem fericiţi! Başca, am început, decând cumpărăm constat unicul număr de Cosmopolitan ajuns la oficiul de presă din gara Cobadin, să fim consideraţi un cuplu de intelectuali sofisticaţi şi emancipaţi. De altfel, am câştigat şi un concurs ad-hoc de cultură generală fiind singuri din judeţ care au ştiut de:

1. Phryne, curtezană din Grecia Antică, celebră prin frumuseţea corpului ei. A servit drept model marelui sculptor Praxitele pentru statuia zeiţei Afrodita;

2. Elizabeth Rosanna Gilbert (n. 17 februarie 1821 – d. 17 ianuarie 1861), cunoscută sub numele de Lola Montez, a fost o dansatoare şi actriţă irlandeză care a devenit cunoscută ca o dansatoare exotică, curtezană şi metresă a regelui Ludwig I al Bavariei;

3. Marguerite Gautier, eroina din Dama cu camelii;

4. Prinţesa Maria Obrenovici, amanta domnitorului Alexandru Ioan Cuza;

5. Madame de Pompadour, metresa regelui Ludovic al XV;

6. Etc

Închei, mulţumindu-ţi dragă Cosmo pentru articolele tale, şi te rog să ai grijă totuşi la anumite aspecte. Astfel, în lista de nume publice exclude-o pe Marie Curie (lasă loc de interpretări) şi pe Ion Iliescu (cel puţin în cazul meu, când mă strigă Sofica mea aşa, devin fiară, nu altceva!)

Cu simpatie nedisimulată,

Ylmaz Bulent Vasiliu

P.S. Decând tot cumpăr unicul număr de Cosmo din gara Cobadin, am impresia că între mine şi Mirela, vânzătoarea oficiului, se face un schimb de fluide olfactive tot mai greu de camuflat, ignorat, stîpânit. Mai, mai că simt că-mi găsesc o amantă în carne şi oase.

La Marasesti

2011-05-18T20:50:00.007+03:00

"Multumita" unuia ca alde musiu Vadim, patriotismul la romani s-a estompat de atata exacerbare gratuita si violenta. Revarsat asupra noastra, nationalismul obscen debitat de Vadim si acolitii lui, a facut ca in sinea fiecaruia sa se cuibareasca un soi de rusine de a fi roman, si mai mult decat atat sa apara o manifestare potrivnica a tot ce-i romanesc, national (inclusiv traditie).
Globalizarea cu toate formele-i de manifestare, de la McDonald la Hallowen si mai departe, a gasit un teren fertil pentru a materializa o forma a globalizarii la care nimeni nu se gandise in mod special, si anume anularea identitatii nationale si formarea, de-a dreptul de data asta, a unui Om Nou.
Omul Nou este acela care se declara infrant de realitatiile din tara lui si fuge inspre lumea exterioara (cumparaturi de la mall-urile bulgaresti, concedii sau masini inmatriculate in Bulgaria, spitalizari in Austria etc) si refuza sa lupte pentru ca si in Tara lui sa fie bine ca aiurea!
Cam acestea erau gandurile care ma furnicau pe cand mergea cu masina inspre Iasi. La un moment dat, din sens opus un tip isi opreste masina pe marginea drumului si fuge sa se usureze. Imbecilul, nu gasise alt loc de cat zidul de la Mausoleul Marasesti!
La 10... 20 m de intrarea principala, romanasul nostru se pisa linistit pe istoria Patriei lui!

Rebelul

2011-05-16T14:51:00.010+03:00

Da, aşa sunt eu, un rebel napădit de cauze! Nu pot trece indiferent prin viaţa asta cotidiană ca un bou fără simţire, fără idealuri, fără aspiraţii, fără ambiţia de a îndrepta lumea înconjurătoare. E adevărat că un bou nu are astfel de idealuri, başca nici de montă nu e bun...boul e bou, ce să mai discutăm atâta! De altfel, nici nu înţeleg de ce m-am focusat atât asupra boului, nici măcar nu e anul boului la chinezi, şi chiar dacă ar fi nu mă pasionează, eu sunt om liber, cetăţean universal, nu soldat angrenat în păienjenişul naţionalismului obscurantist de aici şi de pretutindeni!

Mama m-a nascut liber, atât de liber că nici nu ştiu cine e ea sau tata. M-au abandonat în poarta grădinii zoologice din Bacău. Ce s-au mai bucurat angajaţii când m-au văzut! Nea Pandele, portar şi lider sindical în timpul liber, chiar i-a strigat directorului în faţa: Ai văzut bre, că nu ne-a uitat Bucureştiul, uite, ne-a trimis o maimuţă! Directorul, deşi era beat ca de obicei, a observat eroarea umană a portarului şi bând mai departe din damigeana ce-o ţinea la picior, le făcu semn subalternilor mai treji decât el să reteze iniţiativa şefului de sindicat al ZOO Bacău de-a ma băga în cuşcă cu urangutanul Vasilica, salvându-mi în acest mod viaţa. Oricum, n-am făcut mulţi purici la Zoo, peste ani, ca să aibă cu ce-l hrăni pe leul Mannix, mă dădură la troc pe un cal bătrân de la circul ambulant Vasiliu. Schimbul s-a făcut într-o ploioasă zi de septembrie, într-o atmosferă demnă de vremea Războiul Rece. Eram pe DN11 Bacau-Oituz, paşii-mi şovăiau, dar înaintam prin ploaia deasă înspre capătul opus al podului. La jumătatea drumului m-am intersectat cu calul Fănică, moş Fănică. Amândoi aveam lacrimi în ochi. În clipele alea infinitezimale ale întâlnirii amândoi ştiam că dintre noi, nu peste mult timp, el va fi cel ales de Doamna cu Coasa. Până la urmă, avea să moară de spaimă leul Mannix. Bătrân şi el la rândul lui, când vazu ditamai calul costeliv la el în cuşcă, Mannix care toată viaţa mâncase doar şoareci şi găini, făcu stop cardiac şi încheie lista animalelelor sălbatice din ZOO. Mai în glumă, mai în serios, nea Pandele propusese ca în loc de grădină zoologică să să numească Cooperativă Agricolă Bacău deoarece în cuştiile lor nu se mai găseau decât găini, câini, pisici şi mai nou, un cal foarte bătrân.

Dar dezbaterile lor nu mă mai pasionau, eu îmi începeam viaţa nouă de copil de trupă la circul ambulant Vasiliu şi Fiii. Domn Vasiliu era prestidigitator, magician adică. Avea două numere dragi, unul de subtilizat portofele şi alte obiecte de valoare de la spectatori şi al doilea de hipnotizator, însă efectul era total doar asupra femeilor şi din când îi când, funcţie de situaţie, efectul acţiona şi asupra soţilor femeilor hipnotizate. De fapt, de la urmările şedinţelor de hipnoză venea şi adăugirea din numele circului, „şi Fiii”, care erau răspândiţi prin toată ţara ca borne martor ale traseului circului Vasiliu prin timp. M-am maturizat hălăduind prin ţară, din judeţ în judeţ. Şcoala mi-am făcut-o mai mult după capul meu, absolvind magna cum laude seminariile vieţii.

Rebel am devenit, ba nu, mi-am descoperit această vocaţie atunci când am întâlnit-o pe Ea. Mirela Cordexiana Panaşyotu. Provenea dintr-o familie de intelectuali. După cum se observă şi din numele ei, mai puţin apelativul de Mirela pe care i l-a dat maică-sa, atât taică-su cât şi rude apropiate, de exemplu naşul de botez, erau înnebuniţi după jocul de societate Scrabble. Atunci când au înregistrat-o la notar, taică-su a botezat-o după literele care-i rămăseseră de la utima partidă cu năşicu. Poate nu era aşa grav acest hobby, dar bucuria naşterii fetei a fost aşa de mare încât partida de scrabble s-a întrepătruns cu o beţie aproape sinonimă cu ciroza. Si astfel din amestecul de consoane, vocale si Pinot Gris de Tarnave ieşi astă minune de fata de care eu, cum o văzui, mă îndrăgosti.

Desigur, un coup de foudre intre noi ar fi fost extraordinar să se producă, dar nu, nu puteam să am eu norocul asta. Cordexiana mea era o fiinţă umană a cărei existenţă până la actualii 19 anişori fusese dificilă şi contorsionată sub asperităţiile răutăţilor colegilor de şcoală, cât şi a societăţii în general. Când vorbim de societate ne gândim desigur la toţi aceia care dintr-un motiv sau altul intrau în contact vizual sau auditiv cu numele de Cordexiana Panaşyotu. Şi de aici, dă-i drumul la glume, obrăznicii şi câte şi mai câte, astfel încât biata fata devenise o ciută sensibilă şi sperioasă chiar şi de umbra bătăilor de aripi ale unui fluture.

Eu, care îmi pierduse virginitatea, forţat, alături de femeia cu barbă, tanti Geana şi tot eu cel care mă amăgisem că am întâlnit dragostea adevărată pe vremea când îi făceam curte asiduă, şi o acopeream cu poezii, pe Lizuca, fata femei cu barbă...(of, Lizuca, abia îi mijise mustaţa când înfierbântaţi ne toceam buzele în săruturi pătimaş-stângace), eu deci, ştiam ce înseamnă izgonirea şi izolarea în singurătate. Ochii ei mari, lăcrimoşi, mi-au lichefiat orice trufie masculină. În preajma ei, aidoma lacrimilor de ceară a unei lumănări, m-am scurs irefutabil în mine însumi. Aidoma ecoului unui bun rămas de pe un peron de gară, mă topeam în preajma ei privindu-i vrăjit ochii, nasul, buzele, bărbia, gâtul, sânii, pântecul, fundul, sânii, fundul, sânii, fundul...

Dragostea nostră se înfiripă din gesturi mici, ea mă tolera, eu o divinizam. Mirela nu era o femeie uşoară, din contră, era complexă nativ şi imposibilă prin educaţie. Simbolistica măruntă a oricărei iubiri, adică mici cadouri, flori, poezii nu o mişcau defel. În preludiul clipelor noastre de intimitate, un somn odihnitor o cucerea deplin şi doar câte un căscat inestetic marca subtil implozia câte unui accept mutual. Construiam în mintea mea strategii complexe de a o cuceri pe deplin, însă când totul aveam impresia că se mişcă înspre dorinţa sperată, Mirela pulveriza toată munca mea întâmpinându-mă în uşa dormitorului cu mâinile împreunate la piept şi cu o privire glacială pe chip, de jurai că fusese într-o altă viaţă mama care i-a dat viaţă celebrului Mr. Proper. Însă eu eram fericit, îmi asumam eşecul, îmi regândeam viitorul asalt şi mă amăgeam că nici nu aşteptam mai mult de la viaţă. Din păcate, Mirela vroia mai multe de la mine. Mă vroia rebel ca şi ea.

Mireluţa mea lupta pentru toate cauzele aparent pierdute. Era de salvat Roşia Montană? Şi a luat buletin de Roşia Montană, judeţul Alba! Avea probleme Piedone cu carnetul auto? S-a luptat ca acelaşi Piedone să-şi carnet de pilot pe Jet, Concorde, Airbus şi Boeing. Şi toate într-o singură zi, desigur! Avea Vanghelie probleme cu conjugările din limba română? A tăbărât pe bietul om cu toate enciclopediile elaborate de Academia Română de la 1866 şi până astăzi. Dacă ar fi reuşit să-i biruiască pe toţi cei 8 bodyguarzi ai primarului de la V, astăzi Vanghelie ar fi fost cel puţin membru corespondent al Acadamiei Române!

Finalul poveştii care nu a început nicicând a venit în acea zi de 11 mai. Mirela tocmai strângea materiale propagandiste pro-monarhie cu care înconjurase sediul PSD de la Şosea. Simţeam că încă era supărată pe mine. Mă suprinsese când făcusem schimb de reţete culinare cu dna Nina Iliescu. Privirea ei mă secţiona de sus în jos, de la est la vest, devenisem un puzzle. Vroiam să-mi cer scuze, dar Mirela îşi îmbrăcase iar costumul de Mr. Proper. La urma urmei o făcusem lată rău de tot. Înainte de a mă retrage lângă dna Nina, scandasem respect pentru toţi regii care îi ştiam şi eu: Hagi, Cioabă, Lagenferd (regele modei), le Corbusier (regele arhitecturii). Noroc că Mirela ţinea portavocea, pentru că după ce mutre indignate afişau cei din preajma mea, cred că spuneam ceva prostioare. De aia nici nu am mai cerut eliberarea regelui Bercea Mondialu...

Am zis totuşi să fiu bărbatul din relaţia noastră şi să preiau iniţiativa. Când să deschid gura, un microbuz opreşte lângă noi. Mirela se salută zgomotos cu toţi cei din maşină. Se pregătesc să plece la Cernavodă ca să picheteze podul cu acelaşi nume. Am dat să mă sui împreună cu ea în maşină. Dintr-o mişcare bruscă, dar fermă, Mirela mă împinse afară din maşină, ca şi din viaţa ei. Demarajul în trombă al maşinii nu acoperi totuşi reproşurile Mirelei: Adio nefericitule, n-ai înţeles nimic, nu mă meriţi!

Rămăsesem singur în curtea sediului PSD din Kiseleff. Pentru o clipă m-am simţit ca Geoană. La un moment dat dinspre clădirea PSD văd un poliţist venind înspre mine. Instinctiv dau să plec, dar ceva din mersul poliţistului mă ţine pe loc. O fi de la mişcările rotative ale bastonului din dotarea standard? Nu mă pot mişca, braţe invizibile mă ţin pe loc. Despărţirea intempestivă de Mirela are urmări ciudate, din cauza ei îmi descopăr fetişisme ascunse adânc în subconştient. Cu cât se apropie poliţistul mai mult de mine, eu devin mai homosexual decât eram până atunci. Să fug! Prea târziu, organul ordinii este lângă mine. Pănă şi umbra mea dispare sub cea a organului legii.

- Domnul? Sunteţi membru sau ce?

Doamne dumnezeule mare, un înger mi-a vorbit. Sunt în continuare heterosexual. Organul care mi-a vorbit este o poliţistă. Tânără şi frumoasă după cum aveam să trag primele concluzii când mi-am întors ochii către ea.

- Sunt rebel!

- Da? Şi rebeliţi?

- Rebeliţionez societate românească!

- Aha...acţionaţi şi asupra cadrelor ministerului de interne?

- Intern, extern şi ambidextru! Tot! (conspirativ, insinuant) Ori suntem rebeli, ori nu suntem...

- Auzi, foloseşti prea multe cuvinte! Rebelii nu vorbesc în lozinci? Repetative?

- Eu sunt rebel sub acoperire, dar aş vrea să devin şi eu organ. (poetic) Îmi place cum vă vine uniforma.

- Normal, am ajustat-o pe ici, pe colo. Nu cred că ţi-ar veni bine...eu am 90-60-90, tu?

- Eu n-am, dar aş vrea să le am. Pot să pun mâna?

- Adică vrei să atingi organul în exerciţiul funcţiunii?

- Da, da, Doamne ce mult aş vrea, dar sunt şi gentleman sub acoperire, deci mă opresc la contemplarea palmată a sânilor, mijlocelului, feselor...abia pe urmă organul.

- Vă plac sânii ăştia? Mulţumiţi-le celor de la Triumph.

- Celebra sutienărie? Sunt fan!

- Da? Şi eu sunt. Mie-mi plac lucrurile care salvează omenirea.

- Foarte frumos, nici eu nu suport multinaţionalele care subjugă lumea cu E-urile lor chimice!

- Exact! Ce frumos ar fi să trăim într-o lume curată, fără chimicale!

- Doar Triumph, Durex şi cerul înstelat deasupra noastră!

- Tu chiar eşti rebel? Imi pari mai degrabă poet liric, oniric...

- Sunt tot ce vrei tu!

- Mă simt defazată... mă perturbi cu vorbăria ta! Ştiu, ştiu eşti poet sub acoperire, dar pe noi la academia de poliţie nu ne-au învăţat că există chiar atât de mulţi cetăţeni sub acoperire! Of, mă doare capul.

- Academia de Poliţie Cuza de lângă zoo Băneasa?

- Da...a, să nu spui că eşti şi Cuza sub acoperire?!

- Nu, nu. Eu mai mult cu monarhia, regi, chestii d-astea.

- Da, înţeleg, Hagi, Cioabă...

- (înfierbântat) Exact aşa! Ca să nu mai spun de autostrăzi...

- Auleo, asta aşa e! Autostrăzi, propietăţi...înnebunesc, nu altceva!

- Te ascult şi-mi vine să mă ciupesc. Eşti reală, minune?

- Dacă-ţi trag vreo două pulane pe cârcă ai să vezi cât de reală sunt! Mă cheamă Tozygxa, Minune e soră-mea, bă...

- Tozygxa? Nu cumva tătăl tău e fan scrabble?

- Nu, dar am un vecin foarte binevoitor şi săritor. Dacă n-ar fi el, mama ar trăi ca în evul mediu, fără curent electric, fără gaze. Cum ajung acasă îl găsesc mereu meşterind ceva, ba pe la tablou electric, ba pe la aragaz. O dată tata la găsit în şifonier cosindu-i un nasture la o cămaşă!

- Mai rar găseşti aşa oameni astăzi.

- Exact. Apropo, mai faci agitaţie pe aici? Nu de alta, dar mi se termină tura şi dacă o fi îţi altoiesc eu câteva pulane pe spate, dacă nu, trebuie să te las pe mâna schimbului...

- Schimbul cum e? Tot ca tine?

- Ha, ha, cine Marian? Ha, ha ce comic eşti! Marian este cât noi doi la un loc.

- Atunci loveşte-mă tu.

- (ezită) Ştiu şi eu... Odată, când ne-au zugrăvit secţia, ne-au acoperit birourile şi dulapurile cu nişte ziare. Atunci am citit în Dilema Veche despre sindromul Stockholm. Cred că acum sunt pe cale să-l trăiesc şi eu...cu tine.

- Crezi? Dar vrei?

- De vrut vreau cu vârf şi îndesat, dar ştiu şi eu ce să zic...mai zi despre ce acţiunii antistatale să mă mai aştept de la tine...rebelule (îl ciupeşte iute de bărbie)...rebelică (îl ciupeşte de obraz)...

- Ah, rebeliunea mea (se ameninţă cu muşcături unul pe celălalt)

- ...deci...? (se învârt unul în jurul celulalt, ca într-un balet graţios mîinele lor mimează o horă. Din ce în ce mai des degetele fiecăruia atinge trupul celulalt)

- ...planurile viitoare...(aidoma unui elev nepregătit trage de timp, neştiind ce să spună, atent să o simtă cât mai aproape de el)

- (Tozygxa îl ajută)...ziceai ceva de drumuri...transporturi...autostrăzi...(dansul lor comun i-a adus faţa în faţă. Stau înlănţuiţi ca de un fir magic, ochii le sclipesc de pofte, buzele umede tremură. Cei doi se sărută prelung, lumea pare a fi un tablou de Dali, timpul se face fuior în zare...)

Cei doi pleacă împreună înlănţuiţi e mijloc. Discuţia lor se pierde în ecouri înfundate, vacarmul urban al bulevardului Kiseleff o disipă în mii de petale.

- ...vorbeai de dreptul la propietate, parcă...

- Da, exact. Ştii de ce nu cred că se va face vreodată metroul înspre Drumul Taberei?

- Hm, de ce?

- Păi, fii atent. Când s-or băga ăia cu lopeţile prin pământ or să sară pe iei toţi cei care au proprietăţi pe acolo.

- ?

- Adică, ştii cum e, când sapi în adânc, sapi în istorie...

- ...da, sunt straturi, straturi de istorie...

- Exact, şi pentru metrou trebuie săpat adânc, nu glumă. Ei, şi când or băga sapa pe acolo or să treacă de nu ştiu câte straturi istorice...

- 1848, 1812..

- 1601, Mihai Viteazu...

- 1504, Stefan cel Mare...

- Şi Sfânt!

- Exact, deci, în clipa când or să sape aşa de adânc or să dea peste propietarii pământului primordial!

- Adam şi Eva?

- He, he, nici chiar aşa, şi apropo nu ştiai cu ei au fost extratereştrii?

- Nu, nu ştiam...

- Da, aşa e, toată lumea ştie, în fine, deci sapă, sapă şi când o fi să facă tunele, să tragă linii să te ţii procese cu urmaşii proprietariilor!

- Auleo, aşa e!

- Şi acum nu vorbim de proprietari d-aştia de acum 40, 50 de ani, care mai aveau un copil, vreun nepot, verişor ca rudă cu drepturi depline...Acum vorbim de urmaşii dacilor, vizigoţilor, ostrogoţilor...

- cumaniilor, pecenegilor...

- Ca să nu mai vorbim de huni, brrr.

- Deci, îţi dai seama că amărâta asta de linie de metrou înspre Drumul Taberei nu se va putea face niciodată...De ce taci? Te-am pus pe gânduri aşa rău?

- Of, mă gândeam când te ascultam cât de pătimaş vorbeai...rebel, rebel dar totuşi cât suflet depui...Aşa te...consumi mereu?

- Ah, Tozygxa mea, va trebui să mă învineţeşti cu pulanul tău ca să mi te las din braţe!

- Ba, mai bine îl arunc în Dâmboviţa! Să mi-l taie de pe inventar decât să ies din braţele tale! Presimt că tu eşti încarnarea viselor mele de la Academie...Ştii, în vremea şcolii stăteam ca proasta cu privirea pierdută în zare şi nu auzeam decât răgete de animale nedomesticite şi visam îmbrăţişări la fel de nedomesticite!

- Tozygxa! Eu voi fi animalul tău sălbatic de companie! Lasă-mă să-ţi fiu girafă la picioarele tale!

- Girafa? De ce girafă? Ce este aşa interesant la girafă?

- Exact, asta e! Spune-mi şi mie, pentru că eu înnebunesc de-a binelea, de ce trebuie să salvăm specii d-astea neinteresante. Protejăm girafa pentru că ce? Ne dă lapte, ouă, lână? Nu! Ne tragem cumva noi oamenii din girafă? S-a descoperit vreo nouă teorie a evoluţiei? Nu!

- Păi şi tu vrei să fi la fel de neinteresant precum girafa pentru mine?

- Nu! Vreau să-i dau o şansă girafei. Dacă tot o salvăm de la braconaj, pierire, măcar să îi inventăm un sens al existenţei. Să fim fideli unul celulalt precum este girafa!

- Este?

- Trebuie să fie, astfel lumea noastră se năruie. Tot ce face omul are un cap şi o coadă, o motivare. Nu pot exista lângă noi fiinţe inutile.

- Aşa e. Poate că nu ele sunt inutile, ci noi suntem chiori şi nu le observăm talentele...

- Da, şi noi sunt girafa celuilalt. (se opresc în drum şi se privesc înlănţuiţi)

- Noi, nouă ne acordăm şansa non-inutilităţii.

- Tozygxa, spune drept, fraza asta tot din Dilema Veche e?

Sărutul din faţa Muzeului Ţăranului Român înghiţi pentru vecie răspunsul la această dilemă.

Istanbul

2011-04-12T15:23:00.006+03:00

Am avut şansa de a vizita Istanbulul.
Am spus şansă deoarece pentru toţi cei cu care am vorbit după aceea, impresia despre Istanbul, recte Turcia în totalitatea ei rămăsese uitată şi prăfuită într-un colţ al amintirilor pro-naţionaliste din vremea şcolii generale: luptele dintre domnitorii noştri curajoşi şi hoardele otomane de ieniceri.
Toate aceste reminiscenţe ceauşiste se destramă încet, încet odată pătruns în Turcia (cu auocarul pe la Edirne, cazul meu). Şocul dintre cele două puncte vamale, cel bulgar (poate fi scris şi român) adică ţară membră a Uniunii Europeene şi Turcia, aspirantă eternă la acest titlu, este ca de la cer la pământ! Bulgaria, gardianul Europei puternice şi râvnite, este cufundată în întuneric şi sărăcie (exact cam ca la Giurgiu) iar vama Turcie este răsfăţat de lumină şi de curăţenie. Există un alb atotcuprinzător, încât nu-ţi vine să crezi că e posibil aşa ceva. După acest şoc de imagine, urmează şocul cotidian: autostradă luminată a giorno în miezul nopţii şi 3 benzi pe sens, şosele suspendate (visul lui Oprescu!) brăzdează Istanbulul pe toate direcţiile, nici nu-ţi vine să crezi că vorbim despre un oraş cu istorie milenară! Pe stradă întâlneşti într-o liniştită contopire şi femei ascunse sub burka şi moderniste cu decolteu generos, însă neavând nimic obscen în prezentare. Bărbaţii întâlniţi în drumul lor grăbit spre serviciu sunt aproape 2/3 dintre ei la costum şi cravată! Încerci să faci o comparaţie cu cotidianul bucureştean dar te opreşti, vorba cronicarului, se sparie gândul....
Uitându-te la tot ceea ce înseamnă Istanbul 2011 începi să-ţi dai seama cât de departe suntem de lumea modernă, iar absenţa unui Ataturk (acum sau în perspectivă) în politica românească dezvăluie şi tragicul adevăr că ne îndepărtăm în continuare de ceea ce înseamnă modernitate şi eficienţă.
Pe mine, personal, Istanbul m-a cucerit definitiv, iar întoarcerea în patrie cu un autocar pe jumătate plin, însă cu cala de bagaje arhiplină, m-a făcut să mă simt ca şi cum am plecat din Turcia în anul 2011 şi m-aş fi întors acasă, într-o Românie iliesceană din 1990...Brrrrr!

Intalnirea

2011-02-25T12:10:00.002+02:00

recuse de miezul nopţii. Localul părea că se leagănă lent în acordurile muzicii şi a fumului de ţigare. Chelnări curajoşi tăiau ceaţa de fum, ducând cu ei sticle aburinde de vin sau bere.

Eram abia la a 8 bere şi aproape mă gândeam în sinea mea dacă nu cumva am un început de Alzhaimer, deoarece am uitat decând mă aflu aici. În faţa mea, fostul meu coleg de liceeu, Antoniu Antonescu ne povesteşte a 1000-a oară viaţa lui nouă din Canada. Nu mai pot reţine toată această cascadă de gargară şi informaţii, multe vechi pentru mine deoarece ne cunoaştem de atâta amar de vreme... Povestea lui a ajuns la Angela Stoienescu, fosta noastră colegă de şcoală. O ţinem minte, cum să nu. Mai nou e soţia lui şi mai înspre ziuă o să vină să-l ia şi să-l ducă acasă. Angela a fost ceea ce mi-am dorit dar nu s-a întâmplat nicicând. Femeia asta habar nu are cât de mult a fost iubită. O să vină aici. Deja am emoţii, of, m-am îmbătat degeaba, nu mă simt bine, amintirile mă cotropesc. Toni vorbeşte mai departe, eu însă nu mai sunt parte a auditoriului său. Să-l asculte proştii ăştia de Sile, Mircea şi Costel, care deşi am fost toţi colegi cu Angela niciunul nu a ştiut să o aprecieze ca mine. Doamne, cîte flori şi poezii nu i-am lăsat pe prag...” Mă cunoşteau vecinii toţi/Tu nu m-ai cunoscut...” Iar astăzi o să apară aici, după atâţia ani, 10, de la terminarea şcolii. Desigur va fi mai împlinită, sânii ei vor fi mai trufaşi şi grei, coapsele ferme, doar mijlocul şi ochii îi vor fi la fel ca în anii şcolii. Ah, de câte ori nu ţi-am scrijelit numele pe bănci, faianţe sau copacii, dar tu nu ai ştiut, nu ai ştiut pentru că nu priveai niciodată în jos. Mersu-ţi era moale, catifelat, că doar eram eu sub umbra ta. Nu am privit niciodată în altă parte decât înspre tine, chiar şi când râdeai de glumele proaste ale boului ăsta de Toni. E adevărat râdeam şi eu, chiar aşa cu cravata tăiată sau cu hainele pătate de cerneală, urme vii ale succesului glumelor lui Toni întru fericirea ta. Ca un blestemat Cyrano de Berjerac ascultam şi dădeam sfaturi necioplitului de Toni pe perioada fazei voastre de preludiu platonic. Îmi apăreau coşuri adolescentine pe faţă şi îmi dispăreau prin simpatie sau milă dumnezeiască după orice întâlnire înfocată dintre voi. Am fost mereu pavăza minciunilor voastre, am fost mereu somniferul vigilenţei părinţiilor voştri, la nunta vostră eu ţi-am prins buchetul aruncat şi m-am îmbătat mai rău decât Toni când am aflat că o să aveţi un copil! Am făcut toate astea şi multe şi mai şi, dar nicicând nu le-ai aflat. M-am însurat cu prietena ta cea mai bună şi pe urmă voi v-aţi certat definitiv. L-am lăsat pe Toni să se încurce cu nevastă-mea, te-am acoperit de dovezi ale gestului (dacă nici copilul meu nu e leit Toni, atunci...) şi te-ai supărat şi pe mine. Mă certai, ţipai la mine şi eu mi te închipuiam, în altă viaţa, deasupra mea, aprinsă la faţă şi asudată, implorându-mă să am milă faţă de tine, ba chiar mă băteai cu pumnişorii tăi dragi pe piept...totuşi vaza de China cu care m-ai lovit pe post de concluzie a vorbelor tale, m-a trezit din dulcea reverie. Nimic nu a mai putut să te facă să-mi accepţi prezenţa, ne mai vorbind de prietenie, deşi acelaşi lucru nu-l pot spune şi despre soţul tău, astăzi băieţelul meu are o surioară, şi ea cap-tăiat Toni. Până să plecaţi în Canada am făcut de pază la uşa familiei vostre, ţi-am gonit toţi pretendenţii reali sau doar imaginari din capul meu, i-am adus mereu aminte lui Toni de zilele voastre importante, m-am dus şi la şedinţele cu părinţii ale copilului vostru şi totuşi tu nu ai vrut să mai ştii de mine. Cică te speriam, privirea mea îţi părea mereu ameninţătoare, umbra mea înfricoşătoare. Până să moară otrăvit chiar şi câinele vostru îţi împărtăşea temerea... de ce nu-mi accepţi iubirea? (Din ceaţa fumului de ţigare apare maiestos o doamnă. E Angela, soţia lui Toni. Toţi o recunosc şi pe rând Sile, Mircea şi Costel se ridică şi o salută ridicol-ceromonios. ) De ce îţi e frică de mine? Nu ştiai că aşa este dragostea devărată, devaratoare şi acaparatoare? Te-ai învăţat să înjoseşti iubirile ce te înalţă, să ucizi planarea liber-dogoritoare a dragostei mele? Aşa, ai? Atunci rămâi cucoană ce ai fost dintotdeauna pentru mine...

Orchestra amuţii ca la un semnal, un chelnăr scăpă pe jos asurzitor, o tavă, cartierul adâncit în somn vui de strigătul unui apucat de streche: Curvo! Curvo! Curvo!

Amintiri

2011-02-22T16:43:00.014+02:00

Mai zilele trecute am avut drum prin centru Bucurestiului, mai exact zona cuprinsa intre parcul Cismigiu - Ateneu - Sala Dalles. Acum, nu stiu alti cum or fi, insa atunci cand trec prin locuri pe care le cunosc de mic copil (pe dreapta cum cobori pe Stirbey Voda inspre Sala Palatului, undeva pe langa carciuma Adagio de acum a fost cresa la care am petrecut o saptamana, doua din viata mea). Ei bine, desi n-am stat mult acolo si nici amintiri nu am, totusi, mereu cand trec prin zona un fior, o senzatie, ceva indefinibil de explicat ma tulbura!
Insa acum, zona este intr-o continua schimbare. Liceul N. Balcescu nu mai este cel pe care-l stiam eu, acum nu mai exista "pericolul" sa pierzi mingile de la ora de sport sutandu-le peste gard, in Stirbey Voda! Au aparut constructii noi, impozante, cam patratoase estetic, nimic nu mai e cum era acum...20 de ani. Nu acuz modificarile arhitectonice din viata unui oras, ma gandesc doar la faptul ca sunt momente in viata cand nu te mai simti acasa, acasa.
Am urcat pana pe blvd. Balcescu (Libraria Noi) si am vazut cladiri noi (chiar daca le stiam demult schimbate) iar sentimentul de neapartenenta la locurile intrucatva natale m-a socat de-a dreptul.
Treceam pe langa locul fostei gradini de vara a teatrului de comedie Ctin Tanase, astazi acolo se lafaie o latura impozanta a Biblioteci Academiei si m-am gandit ca daca o casa, doua m-au tulburat asa de mult, dar ce or fi simtit cei care au fost contemporani cu cartierul Uranus si pe urma au vazut crescand peste hidoasa Casa a Poporului!
Plimbate astazi pe aliniamentul proiectatului bulevard Uranus (sic!) si daca ai iubit candva orasul asta, incearca sa ramai neimpresionat de toate ciuntirile intalnite la tot pasul!

Bilete online

2011-02-07T11:25:00.008+02:00

Una din imaginile constante din perioada imediat următoare lui decembrie 1989 a fost aceea a pauperizării marilor nostri actori prin fuga spectatorilor din teatre în teatrele de actiune ale manifestariilor politice anti-iliescene. Cu trecerea anilor publicul s-a reîntors în teatre si mult încercata ta tagma a artistiilor s-a extras din hâda sărăcie.
Pentru ca noi romanii tot eram celebrii in lume pentru abilitatiile noastre intre ale IT-ului (vezi carca de angajatii in Silicon Valley, vezi cohortele de virusologi hakeri etc), mandrele noastre institutii teatrale s-au urnit inspre inlesnirea cumpararii de bilete "online"! Avantul tinea mai mult de moft, deoarece eficienta era, este si va ramane zero, totul nefiind decât butaforie, o chestie "must" întâlnită la marile teatre ale lumii, deci nu se face ca tocmai bijuteriile teatrului romanesc sa fie mai fără moț, ma înțelegi, careva sa zica altfel nu se poate...
Astfel, de departe in pozitia fruntasă a aceste mascarade se afla teatrul tzepar nr.1, poreclit de Comedie. Daca aveti chef de bataie de joc, va rog sa accesati programul de achizitionare bilete online al teatrului. Cica sanchi biletele se pot cumpara DOAR intre vineri, ora 12 si luni ora 24! Oricum din oricare vineri ora 12:00:01 pentru indeferent orice spectacol de la teatrul de comedie ati dori bilet nu veti gasi nimic. Nimic niciodată, desigur la casa de bilete găsesti si cu ora înainte, dar online nu se poate.
Bineînțeles ca și acest comportament este o mostra de respect dinspre teatru înspre spectatorii multi si prosti.
Da-le-ar Dumnezeu tot numai spectatori virtuali sa-i aplaude!

Reportaj de la faţa locului

2011-02-02T13:17:00.004+02:00